Parcul natural Văcăreşti, votat în unanimitate de consilierii generali. CITEŞTE ce se întâmplă în continuare cu Delta Bucureştilor

VăcăreştiProiectul de hotărâre privind avizarea suprafeţei administrative ce va face parte din aria naturală protejată Parcul Natural Văcăreşti a fost introdus pe ordinea de zi a şedintei de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Proiectul a fost aprobat în unanimitate.

Anunţul a fost făcut pe Facebook de primarul general Sorin Oprescu, care a ţinut să precizeze faptul că includerea proiectului pe ordinea de zi a CGMB s-a făcut la iniţiativa sa.

Joia trecută, Oprescu s-a întâlnit cu reprezentanţii asociaţiilor non-guvernamentale care susţin fervent proiectul. Totul a fost impulsionat de punctul de vedere solicitat Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor de Primăria Municipiului București pe 9 aprilie 2015,

„Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a transmis astăzi, 21 mai 2015 – în calitate de administrator al zonei – clarificările legate de suprafața viitorului Parc Natural Văcărești și susținerea studiului de fundamentare. În aceste condiții, m-am întâlnit astăzi (joi – n.red.) cu reprezentanții Asociației Parcul Natural Văcărești, respectiv Cristian Lascu, Dan Bărbulescu și Alex Găvan și responsabilii Direcției de Mediu din Primăria Municipiului București și împreună am decis că dispunem de documente revizuite care ne permit să reintroducem pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București proiectul de hotărâre privind avizarea suprafeței administrative ce va urma să facă parte din aria naturală protejată Parcul Natural Văcărești”, a scris acum o săptămână pe Facebook primarul general.

Promisiunile Rovanei Plumb pentru Lacul Văcăreşti

În 2012, ministrul Mediului de la acea vreme, Rovana Plumb, a vizitat zona Lacului Văcărești, considerată a fi „Delta Capitalei”, împreună cu ambasadorul Argentinei în România, Claudio Perez Paladino, însoțită și de reprezentanți ai ONG de protecție a mediului.Văcăreşti

Cu această ocazie, ambasadorul Argentinei a prezentat proiectul unei zone similare din Buenos Aires, Costanera Sur, care a fost declarată arie protejată.

Locuri asemănătoare se află și la Londra, Berlin sau Chicago. În Praga există 88 de arii protejate. Rovana Plumb a promis atunci că Lacul Văcărești va fi declarat arie urbană protejată, sau rezervație naturală.

Ca urmare, a fost inițiată o comisie de specialiști formată din academicieni, profesori universitari, experți în domeniu etc., care a început să lucreze la elaborarea unui studiu științific, în vederea demonstrării importanței acestei zone, pentru ca ea să poată primi statutul de arie protejată. Toată documentația necesară, împreună cu studiul de fundamentare științifică, a parcurs mare parte din etapele prevăzute în lege, deponentul lor fiind Asociația Salvați Dunărea și Delta. La 3 iunie 2013, documentația a primit avizul Comisiei de Monumente a Academiei Române, urmând ca aceasta să ajungă la Primăria Sectorului 4 și apoi la minister.

În martie 2014, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a inițiat o dezbatere publică asupra proiectului Lacul Văcărești și a declarării acestei zone ca parc natural. Pe 4 iunie 2014, a fost publicată Ordonanța de Urgență prin care s-a creat cadrul prin care această zonă se va declara Parcul Natural Văcărești.

Citeşte şi „Delta” Văcăreşti reintră în cărţi pentru a deveni parc naţional. Sorin Oprescu se jură că va pune problema pe ordinea de zi de Consiliului General

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.