Procurorii provoacă panică în Primăria Capitalei! Planul de Urbanism General (PUG), luat la puricat de Parchet

Palnul de Urbanism General
PUG-ul adoptat în mandatul din 2000 al arhitectului șef Adrian Bold (foto dreapta) „i-a adus” pe procurori în Primăria Capitalei

Surse de încredere din Primăria Capitalei au precizat, pentru Cetățeanul.net, că Parchetul a luat la puricat Planul de Urbanism General, aflat în vigoare de mai bine de 16 ani. Din câte am aflat noi, nici arhitectul șef, Adrian Bold, nici alți funcționari vechi din Primărie nu se simt prea bine.

În urmă cu un an, gravele ilegalități din PUG au fost semnalate oficial Primăriei de către o ONG, dar funcționarii din PMB au ignorat aspectele grave din plângerea Asociației Lexcivica.

Procurorii, iritați de „manevrele” funcționarilor din Primărie

Verificările făcute de reporterii Cetățeanul.net au confirmat informația. Astfel, pe 20 martie 2017, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a emis o Ordonanță prin care a solicitat Primăriei Municipiului București să pună la dispoziția Parchetului, în original, „Planul de Urbanism General al Municipiului București, întocmit în anul 2000-2001, parafat și semnat «spre neschimbare», inclusiv a REGULAMENTULUI DE URBANISM aferent acestuia” (n.r. sublinierea aparține procurorilor).

La prima solicitare a procurorilor, „șmecherii” din Primărie au trimis doar documente parțiale, astfel că procurorii au revenit cu a doua adresă, citată mai sus, imperativă. Acum, spun sursele noastre, funcționarii vechi sunt fierți și dau din colț în colț! Facem referire aici la Adrian Bold, arhitectul șef al Capitalei, cel care avea aceeașui funcție și în 2000-2001, dar și la alții.

Planul de Urbanism General, fundamentat pe falsuri flagrante

Actuala conducere a Primăriei a fost înștiințată, încă din 2016 de Asociația Lexcivica de faptul că, de mai bine de 16 ani, toate construcțiile din București au fost ridicate pe baza unei legi aprobate prin fals și uz de fals – Planul de Urbanism General al Capitalei (PUG)! Două dintre avizele fără de care PUG nu putea fi aprobat legal și nici nu putea intra în vigoare, menționate ÎN FALS ca fiind favorabile, sunt de fapt adrese de respingere a avizului din cauza gravelor ilegalități din PUG, a semnalat Asociația Lexcivica.

Mai mult, pe 17 februarie 2016, Asociația Lexcivica a solicitat Primăriei Capitalei să revoce hotărârile prin care PUG-ul ilegal a fost aprobat și prelungit de patru ori, ultima oară, pe 15 decembrie 2015! Deja, la cererea Lexcivica, mai mulți judecători au constatat, în diverse procese pe cazuri individuale, că PUG București este de nul de drept, reclamația Lexcivica având putere de lucru judecat! Primăria Capitalei nu a luat nicio măsură dar trebuie să răspundă acum solicitărilor procurorilor!

Vom reveni, în cel mai scut timp, cu noi detalii asupra ilegalităților din PUG – legea de urbanism a Capitalei!

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.