OMV a dat în judecată România! Poluatorul austriac vrea să recupereze 542 milioane de euro „investiții de mediu”

OMV Petrom
OMV Petrom a forat 8 ani în pădurea Monteoru, fără acordul proprietarilor pădurii

Compania austriacă OMV, acţionarul majoritar al Petrom, a dat în judecată statul român, în luna martie 2017, la Curtea Internaţională de Comerţ de la Paris, pentru încălcarea prevederilor din contractul de privatizare referitoare la recuperarea investiţiilor de mediu.

Cetățeanul.net va prezenta, săptămâna viitoare, dovezi asupra modului în care chiar OMV nesocotește legislația de mediu din România, cu îngăduința, sau chiar cu complicitatea unor miniștri din cabinetul Grindeanu

OMV speculează contractul de privatizare

Potrivit contractului de privatizare, statul român s-a obligat să plătească OMV sumele pe care această companie urma să le investească în lucrări de mediu legate de poluarea istorică, sume estimate la 542 de milioane de euro.

În aprilie 2016, OMV a transmis statului român o notificare de dispută în ceea ce priveşte anumite solicitări neplătite de statul român pentru decontaminarea unor sonde şi reabilitarea mediului, în sumă de 34 de milioane de euro”, se arată în raportul OMV pentru anul trecut.

De la momentul transmiterii notificării, statul român şi OMV au avut la dispoziţie 180 de zile pentru a rezolva amiabil această dispută. „Acest deadline a expirat în 19 octombrie 2016 şi, la data de 7 martie 2017, OMV a iniţiat procedurile de arbitraj împotriva statului român, în concordanţă cu regulile ICC (Curtea Internaţională de Comerţ, Paris/Franţa)”, mai spun reprezentanţii companiei austriece în document.

Prin Legea de privatizare a Petrom, statul român s-a angajat ca, pe o perioadă de 15 ani de la data finalizării privatizării, respectiv începând cu 14 decembrie 2004, să despăgubească în totalitate compania pentru orice pretenţii în legătură cu contaminarea istorică a mediului, conform termenilor şi condiţiilor prevăzute în angajamentul de despăgubire privind mediul.

În plus, timp de 30 de ani de la data finalizării, statul trebuia să despăgubească în totalitate compania pentru orice pretenţii în legătură cu abandonarea şi scoaterea din funcţiune a sondelor abandonate, oprite, închise sau care aşteaptă să fie abandonate, la data semnării sau finalizării, după caz, în conformitate cu termenii şi condiţiile prevăzute în angajamentul de despăgubire privind mediul.

Statul a primit de la compania austriacă OMV 699 de milioane de euro pentru un pachet de 33% din acţiunile companiei Petrom. Ulterior, austriecii au realizat o majorare de capital până la 51%.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.