Nouă foști miniștri sunt acuzați de corupție în cazul licenţelor Microsoft. DNA cere ridicarea imunității parlamentare

DNA
Un fost ministru de Finanțe și un fost deputat, trimiși în judecată de DNA

Direcţia Naţională Anticorupţie a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea Supremă pentru începerea urmăririi penale împotriva a nouă foști miniștri, acuzați de corupție în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli. Printre aceștia se regăsesc nume grele, precum Ecaterina Andronescu, Dan Nica sau Șerban Mihăilescu.

DNALaura Codruța Kovesi a transmis procurorului general referatul în vederea sesizării Senatului, respectiv a Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuarea urmăririi penale față de Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Șerban Mihăilescu, în vederea sesizării Parlamentului European pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Dan Nica, în vederea sesizării președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Adriana Țicău, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu și Mihai Tănăsescu.

DNA a fost sesizată la 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al prim-ministrului, ca urmare a acțiunii de control efectuate la Ministerul pentru Societatea Informațională și la Ministerul Educației Naționale, în legătură cu închirierea de licențe educaționale. Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiții nelegale, a contractului comercial de închiriere licențe din 15 aprilie 2004, extins ulterior pentru produse educaționale Microsoft, a actelor adiționale la acest contract, precum și a contractelor aferente derulării Programului ”Sistem Educațional Informatizat” (SEI), DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu și respectiv a unor infracțiuni de corupție în legătură cu derularea acestor contracte.

Fujitsu Siemens Computers, contracte pe șpăgi

”În acest mod, au fost obținute probe din care rezultă că miniștrii Dan Nica, Șerban Mihăilescu, Adriana Țicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu și Gabriel Sandu și-au exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu, determinând încheierea contractului cadru de licențiere din 15.04.2004 în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului României, și implicit permițând plata unor comisioane către persoanele implicate. Totodată, există indicii că persoanele mai sus menționate au pretins și primit sume de bani pentru a-și exercita în mod defectuos atribuțiile de serviciu și pentru a-și exercita influența asupra altor persoane în vederea favorizării firmei Fujitsu Siemens Computers în legătură cu încheierea și derularea contractului de licențiere Microsoft”, susțin procurorii.

DNA menționează că, astfel, contractul cadru de licențiere Microsoft s-a încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preț cu cel puțin 40% mai mare față de prețul real, având la bază un necesar nefundamentat.

Comisioane de 20 de milioane de dolari

microsoft”Extensia cu privire la produse educaționale s-a realizat, de asemenea, cu încălcare dispozițiilor legale privind achizițiile publice, având în vedere că obiectul contractului cadru viza licențele pentru administrația publică, Fujitsu Siemens Computers nu era distribuitor de produse educaționale, iar de discount-ul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României au beneficiat firmele private. Mai mult, conform scrisorilor de confort și biletelor la ordin emise, Guvernul român garanta creditul, în timp ce firmă Fujitsu Siemens Computers, care susținea că a venit cu oferta de finanțare, nu depunea nici măcar garanție de bună execuție a contractului”, se spune în comunicat.

DNA susține că din cercetările efectuate rezultă că din cele 54 milioane de dolari achitate de Executiv în baza contractului cadru și a extensiei din luna noiembrie 2004, suma de 20 milioane de dolari reprezintă comisioane pretinse de persoanele implicate în derularea proiectului din cadrul Guvernului României, din ministerele și societăților implicate.

Ce impută procurorii foștilor miniștri

dan nica
Dan Nica

Dan Nica ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora. În perioada aprilie – noiembrie 2004, Nica ar fi pretins şi primit o parte din suma de circa 20 milioane de doalri virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi de tip off – shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României.

Adriana Țicău ar fi aprobat bugetul pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi, respectiv, pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft. De asemenea, ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco.

Gabriel Sandu ar fi iniţiat şi contrasemnat HG 460/2009 prin care MCSI a fost autorizat să achiziționeze produse software. De asemenea, ar fi încheiat Acordul cadru cu Asocierea CON.NET (lider), D-CON.NET GmbH, COMSOFT DIRECT AG, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ, DOM SOFT SRL, în care a impus criterii restrictive, pentru favorizarea firmelor respective. Sandu ar fi pretins de la un avocat 1,8 milioane de euro pentru a asigura derularea în continuare a contractului de licenţiere Microsoft. Alte 3 milioane de euro ar fi primit de la asocierea respectivă, printr-o societate off – shore, pentru încheierea acordului cadru din 2009-2012, privind închirierea de produse software.

Daniel Funeriu ar fi semnat şi promovat spre aprobare „Nota privind licenţele Microsoft utilizate de către MECTS în şcoli”, în care se atesta ilegal că acesta „permite încheierea unui contract subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe MECTS, pentru şcoli”. MCSI a plătit 8,8 milioane de euro pentru 180.000 de licențe, deși necesarul era de cira 100.000.

Alexandru Athanasiu ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco. În acest mod, MEC ar fi plătit pentru licențele software cu 40-50% mai mult decât valorau.

Mihai Tănăsescu ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Fujitsu Siemens Computers şi Siveco. În perioada iunie 2003 – noiembrie 2004, ar fi pretins și primit de la  Fujitsu Siemens, prin intermediari,suma de 82.000 euro, din contul unei firme din Liechtenstein, sub justificarea „inv directe ale nerezidenţilor in Romania – alte capitaluri – sectorul nebancar”. Firma din Liechtenstein era controlată de unul din intermediari şi a primit bani de la o companie alimentată exclusiv cu fonduri obţinute de Fujitsu Siemens Computer.

Șerban Mihăilescu l-ar fi determinat pe un alt ministru să semneze HG 1473/2003, HG 470/2004 şi respectiv Contractul de licenţiere Microsoft, în condiţiile pe care le negociase cu Fujitsu Siemens, în perioada în care îşi desfăşurase activitatea ca ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului. În perioada aprilie – noiembrie 2004, ar fi pretins şi primit o parte din suma de 20 milioane de dolari virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi off – shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României.

ecaterina andronescu
Ecaterina Andronescu

Ecaterina Andronescu ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, ar fi înlesnit firmei Siveco încheierea ilegală a contractului. Andronescu ar fi pretins şi primit mită de la firma Siveco şi firmele colaboratoare, constând în sume de bani sau calculatoare.

Valerian Vreme ar fi încheiat contractul subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe MECTS, prin care ministerul a plătit 8,8 milioane de euro, prețul nereflectând discountul acordat de Microsoft. Totodată, Vreme nu a dispus măsuri în urma sesizării făcute de FTS România privind servicii neprestate.

 

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.