Mesaj pentru România, Polonia și Ungaria! UE va da fondurile europene doar dacă se respectă statul de drept

Comisia Europeană trage de urechi România fondurile europene
Jean Claude Juncker, avertisment pentru țările UE care nu respectă statul de drept

Fondurile europene vor fi mai puține pentru România dacă nu respectă statul de drept. Comisia Europeană a anunțat că fondurile europene pentru țările membre vor fi alocate în viitor în funcție de respectarea statului de drept. Este un mesaj pentru statele din estul UE, criticate în ultimul timp pentru derapajele democratice.

Sunt vizate, în special, Polonia și Ungaria, dar și România a intrat în vizor odată cu aslatul asupra legilor justițâ.

Cum pot fi restricționate fondurile europene

Comisia Europeană și-a prezentat miercuri propunerea privind bugetul UE pentru perioada 2021-2027. Informația cea mai importantă pentru români este că acordarea de fonduri europene va fi condiționată de respectarea statului de drept.

Respectarea statului de drept reprezintă o condiție prealabilă esențială pentru buna gestiune financiară și pentru eficacitatea finanțării din partea UE. Comisia propune, prin urmare, un nou mecanism, care să protejeze bugetul UE de riscurile financiare legate de deficiențele generalizate care afectează statul de drept în statele membre. Cu ajutorul noilor instrumente propuse, Uniunea va putea să suspende, să reducă sau să restricționeze accesul la finanțarea din partea UE în mod proporțional cu natura, gravitatea și amploarea deficiențelor care afectează statul de drept”, a spus președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker care a precizat și că „acest mecanism nu vizează apriori anumite state”. Semnalul este însă evident!

O astfel de decizie ar urma să fie propusă de Comisie și adoptată de Consiliu prin vot cu majoritate calificată inversă. Chiar dacă Juncker a spus că, deocamdată, acest mecanism „nu vizează apriori anumite state”, este evident că o modificare abuzivă a legilor Justiției ar putea aduce România în situația nedorită de a-i fi sistat accesul la fondurile europene.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.