Mandatele de interceptare a telefoanelor, limitate drastic, a decis Curtea Constituțională

mandatele de interceptare

CCR a admis excepția de neconstituționalitate ridicată într-un proces în care s-a pus în discuție sintagma „aduc atingere gravă drepturilor şi libertăților fundamentale ale cetățenilor români” din legea privind securitatea națională a României.

Urmare a deciziei, mandatele de interceptare – supraveghere nu vor mai putea fi aprobate de judecători pentru orice infracțiune sau faptă.

Mandatele de interceptare pe siguranță națională, doar în cazuri izolate

Decizia dată miercuri vizează articolul 3, lit f) din Legea siguranței naționale: „Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele: f)subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români”.

CCR a constatat că sintagma „aduc atingere gravă drepturilor şi libertăților fundamentale ale cetățenilor români” este neconstituțională. Astfel, din modul de redactare a sintagmei criticate, rezultă că se poate circumscrie unei amenințări la adresa securității naționale orice faptă/acțiune, cu sau fără conotație penală, care afectează un drept sau o libertate fundamentală”, se arată într-un comunicat al CCR.

Deși comunicatul Curții nu este unul foarte clar, reiese că mandatele de interceptare, supraveghere nu trebuie semnate, de către judecători, pentru orice infracțiune sau faptă, fie ea și în afara sferei penalului. Un specialist în drept constituțional a declarat că că, deși nu este foarte clar, la prima vedere decizia Curții Constituționale limitează mandatele date pe siguranță națională. „Nu se mai pot da mandate de interceptare pe siguranță națională decât în cazuri izolate”, a explicat acesta, citat de EurActiv.

Legea siguranței naționale va ajunge în Parlament, acolo unde deputații și senatorii vor pune legea în acord cu decizia de miercuri a CCR. Judecătorii constituționali urmează să redacteze motivarea acestei decizii, ocazie cu care se va vedea ce a avut în vedere Curtea atunci când a luat această decizie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.