sâmbătă, mai 24, 2025

Bombă în Sectorul 3! Primarul Negoiță știe

Citește marți, 5 decembrie, pe cetățeanul.net

AcasăArticol principalLovitură grea pentru primarul general Nicușor Dan, candidat la prezidențiale: PUZ Sector...

Lovitură grea pentru primarul general Nicușor Dan, candidat la prezidențiale: PUZ Sector 2 este legal! Rolul jucat de Asociația Lexcivica

-

Curtea de Apel Ploiești a dezumflat una dintre temele de campanie favorite ale primarului general Nicușor Dan, candidat la prezidențiale: lupta cu mafia imobiliară. Instanța a stabilit definitiv că PUZ Sector 2, pe care Nicușor Dan s-a zbătut să-l anuleze, este legal.

Este o lovitură grea și pentru ONG-urilor pe care le controlează primarul general – în frunte cu asociația „Salvați Bucureștiul” și care au atacat în haită toate PUZ-urile de sector, dar și pentru USR – partidul fondat de Nicușor Dan, care a făcut jocurile acestuia în instanță, depășindu-și obiectivele politice.

În dezbaterea organizată luni seară de postul digi24, Nicușor Dan a scos în față lupta sa cu „rechinii imobiliari”, care ar fi fost favorizați de planurile urbanistice atacate în instanță chiar de edil și haita de asociații așa-zis civice.

Investiții de miliarde de euro, irosite din cauza suspendării abuzive a PUZ Sector 2. Plătește Nicușor Dan?

Acum, judecătorii l-au adus pe Nicușor Dan cu picioarele pe pământ: PUZ Sector 2 este legal și nu are nicio legătură cu așa-zisa mafie imobiliară înfierată de primar.

Ce e însă cert, peste 8,5 miliarde de lei fonduri naționale și europene au fost pierdute în urma suspendării abuzive a PUZ Sector 2.

Printre obiectivele publice de investiții afectate, care aveau finanțare stabilită prin PNRR sau prin alte programe europene și naționale, se află Baza Sportivă Multifuncțională – Dinamo București, Complexul Sportiv Național de Tenis – Lia Manoliu, Ansamblul medical nou de la Institutul Clinic Fundeni, Spitalul nou de la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Centru de Excelență în Oncologie „C.C. Iliescu”, Rețeaua de infrastructură pentru transportul verde, respectiv Amenajare Piste de Biciclete pe raza Sectorului 2, extinderea traseelor pentru tramvai pe ruta Pipera-Pantelimon, 3 pasaje vitale fluidizării traficului – Gherghiței, Baicului, Ferdinand, amenajarea, reconfigurarea și sistematizarea zonelor (malurile) aferente salbei de lacuri din Sectorul 2.

Asociația Lexcivica a anulat manevrele lui Nicușor Dan

Cea care a reușit să întoarcă soarta procesului a fost o altă asociație, dar una cu adevărat civică, ce a luat poziție în apărarea Municipiului București.

Practic, magistrații de la Curtea de Apel Ploiești au admis marți, în recurs, definitiv, cererea de intervenție a Asociației Lexcivica, trimițând dosarul la rejudecare.

„Tip solutie: Trimitere cu rejudecare. Soluția pe scurt: Respinge exceptia prematurităţii cererii de sesizare CCR ca neîntemeiată. Respinge exceptia lipsei de interes a cererii de sesizare CCR ca neîntemeiată. Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Sesizează Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. 9 din Legea nr. 24/2007.

Respinge cererea de amendare a Municipiului București pentru formularea cu rea-credință a cererii de sesizare CCR ca neîntemeiată.

Respinge recursurile formulate împotriva încheierilor de ședință din data de 31.05.2021, respectiv, 15.09.2021 ca nefondate.

Cu majoritate, admite recursurile formulate împotriva încheierii de ședință din data de 06.10.2022.

Casează sentința recurată şi încheierea de ședință din data de 06.10.2022, în ceea ce priveste respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție accesorie formulată de intervenienta Asociația Lexcivica.

Admite în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de Asociatia Lexcivica şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova de la momentul admiterii în principiu a cererii de intervenție accesorie, respectiv 06.10.2022.

Menține restul dispozițiilor încheierii din data de 06.10.2022. Cu opinie separată, a doamnei judecător Ivănescu Ileana, în sensul respingerii recursului formulat împotriva încheierii de ședință din data de 06.10.2022 ca nefondat.

În unanimitate, respinge restul recursurilor ca rămase fără obiect. Definitivă”, au decis magistrații de la Curtea de Apel Ploiești.

Av. Radu Dinulescu: „USR-ul, ca partid, vine să îl ajute pe fostul lui lider, Nicușor Dan”

În exclusivitate pentru Gândul, avocatul Radu Dinulescu a explicat, pe scurt, ce s-a întâmplat la Curtea de Apel Ploiești și de această decizie definitivă este atât de importantă.

Primul dosar pedinte de anulare a PUZ Coordonator Sector 2 a fost câștigat definitiv la Curtea de Apel Pitești. Există această putere de lucru judecat.

Cel de-al doilea dosar este deschis, ca reclamant, de USR, ca partid. USR-ul, ca partid, vine să îl ajute pe fostul lui lider, Nicușor Dan, împreună cu alt bun prieten al său, Trifu de la Eco Civica.

Au vrut să anuleze PUZ Coordonator Sector 2. S-a făcut recurs, s-a cerut strămutarea și s-a ajuns cu strămutarea la Curtea de Apel Ploiești. Numai că judectorii de la Curtea de Apel Ploiești au admis recursul făcut de Asociația Lexcivica.

Această asociație avea de 3 ani o cerere de intervenție accesorie în favoarea Consiliului General al Municipiului București, deci în favoarea menținerii ca fiind legal a PUZ Sector 2, iar această cerere fusese respinsă de instanță fără niciun fel de argument procedural.

Instanța de recurs casează sentința pe baza căreia s-a suspendat acest PUZ și din acest moment PUZ-ul nu mai e suspendat, nu mai e nul. E perfect aplicabil.

Curtea de Apel Ploiești trimite spre rejudecare pentru a stabili instanța noul cadru procesual, cu Asociația Lexcivica în cadrul părților din dosar, ca intervenient accesoriu”, explică avocatul Radu Dinulescu, în exclusivitate pentru Gândul.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi stiri

Becali a câştigat procesul cu PMB: Îl execut pe Nicuşor dan! E o zi bună!

0
Omul de afaceri Gigi Becali a câștigat procesul pe care-l poartă de 14 ani cu Primăria Municipiului București, în urma exproprierii unui teren din...