INTERVIU Candidatul independent Ștefan Florescu, dezvăluiri despre clanurile interlope care conduc Sectorul 6

scandal la PMP Sector 6 Florescu

Cu mai puțin de trei luni înainte de alegerile locale, partidele politice au dat în clocot sondajele cu favoriții la alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin.

FlorescuBucureștiul este și el în fierbere. Dacă în majoritatea sectoarelor candidaturile partidelor s-au cristalizat, Sectorul 6 rămâne o necunoscută. Liderul absolut în sondaje, cu peste 40% din voturi, este candidatul independent Ștefan Florescu. Activitatea susținută, desfășurată de Florescu, în sprijinul locuitorilor din sector, prin intermediul fundației „Din suflet, pentru suflet”, a făcut ca toți ceilalți candidați măsurați în sondaje să fie clasați mult în urma acestuia.

Citește și „Sondajul care dă peste cap calculele partidelor pentru Sectorul 6 al Capitalei.

În acest context, anunțul PNL că nu va susține candidatura lui Florescu pentru Primărie, după ce tocmai conducătorii liberali îi propuseseră colaborarea în alegeri, este cu atât mai intrigant. Florescu dezvăluie pentru Cetățeanul.net cât de mult au ajuns să cântărească interesele interlope în deciziile politice ale partidelor din Sectorul 6.

Florescu: „La PNL am discutat la nivelul cel mai înalt”

Cetățeanul.net: – Domnule Florescu, conducerea PNL a anunțat, săptămâna trecută că nu vă va susține candidatura, infirmând astfel o informație vehiculată de toată presa. De ce ați dorit să colaborați cu PNL?

Ștefan Florescu: – Eu niciodată nu am căutat pe nimeni, partidele sunt cele care m-au căutat. PNL nu a fost singura formațiune politică ce s-a arătat interesată să mă susțină, au mai fost și alte partide, mă abțin acum să spun care au fost acestea.

– Aveți oferte și în prezent?

– Da, am oferte și în prezent, din partea câtorva partide, mai mici, dar care vor să „crească” la alegerile de la sector și care știu că sondajele, inclusiv cele apărute în ultima perioadă, mă plasează pe primul loc, cu mult peste contracandidații mei. Mă refer la Gabriel Mutu, actualul președinte al organizației de sector a Partidului Social-Democrat și la fostul candidat al PNL, până în urmă cu câteva zile, deputatul Răzvan Mironescu.

– Să revenim la istoria susținerii Dvs. de către PNL. Ei v-au căutat primii?

– Da, am fost contactat de persoane din conducerea PNL, cu care am discutat condițiile de susținere a candidaturii mele.

– La ce nivel ați discutat?

– La nivelul cel mai înalt, dar nu vreau să nominalizez persoanele cu care am stat de vorbă.

„Unora le este frică de faptul că toate abuzurile și măgăriile din mandatul lor vor ieși la iveală”

Florescu
Stefan Florescu a câștigat încrederea a peste 40% dintre locuitorii Sectorului 6

– De ce a renunțat conducerea PNL să vă mai susțină candidatura, după ce tot ei vă chemaseră să colaborați?

– Cred că interesele la nivelul sectorului 6 sunt mult mai mari decât ne putem închipui azi. Știu la ce mă refer când spun asta, dar nu vreau să fac mai multe afirmații. Mi-e teamă să nu fi căzut la o învoială, deoarece unora le este frică de faptul că, dacă voi fi ales ca primar, toate abuzurile și măgăriile făcute în timpul mandatului lor vor ieși la iveală.

– Ar fi câștigat liberalii alegerile de sector, dacă vă susțineau pentru alegerea în funcția de primar?

– Cu siguranță, da! Având un procentaj de cel puțin 40%, în calitate de independent, plus cele ale partidului, este o certitudine că PNL ar fi avut cel mai bun rezultat în alegerile din sectorul 6.

– S-au făcut unele afirmnații, în spațiul public, potrivit cărora ați avea legături cu clanurile interlope. Sunt adevărate aceste speculații?

– Această minciună s-a propagat încă de la alegerile locale din 2012, cum că aș avea legături cu Clanul Sportivilor. Nu cunosc pe nimeni din acest clan, nu am avut de-a face cu nimeni din această grupare mafiotă. Cineva a vrut să implementeze, prin fals, în memoria colectivă, minciuna că eu aș face parte din această grupare interlopă din sectorul 4.

„Clanul Vasiloi are legături cu șefi din organizațiile de sector din PSD și PNL”

– Cunoașteți deja, de mulți ani, realitatea din sectorul 6. Există și aici clanuri interlope?

– Da, sunt mai multe clanuri interlope în sectorul 6, dar cel mai puternic de care știu, practic singurul care și-a desfășurat activitățile ilegale pe durata mai multor mandate de primar, este clanul Vasiloi. Acesta făcea, până de curând, mari abuzuri în sectorul 6. Cea mai „bănoasă” activitate era ridicarea autoturismelor, din care făceau milioane de euro pe spinarea conducătorilor auto din sector. Dealtfel am luat poziție, public, în repetate rânduri, împotriva practicilor acestora din sectorul 6.

– Să fie atunci tocmai membrii acestui clan la originea atacurilor la imaginea publică a Dumneavoastră?

– Vă spun sincer, sunt chiar convins de faptul că acest clan Vasiloi are legături, nu de ieri – de azi, ci de mulți ani, cu actuali și foști șefi de organizații ai partidelor politice care conduc sectorul 6, mă refer la PSD și PNL. Aceștia au făcut afaceri împreună cu interlopii. Mai mult decât atât, ei fac parte, cu toții, din aceleași loje masonice – este o înfrățire a politicului cu interlopii în sectorul 6!

„Și polițiști de frunte sunt amici cu interlopii”

Florescu
„Ca primar, voi face curățenie în activitatea din administrația din sectorul 6”

– Cu ce vă susţineţi aceste afirmaţii?

– Păi, este simplu! De pildă, la restaurantul „Bârlogul lupilor”, deținut de Cornel Ilie, unul dintre membrii grupării Vasiloi, este deschis deja un templu masonic, unde își desfășoară activitățile rituale lojele masonice.

– Cât de implicate sunt aceste grupări interlope în conducerea acestui sector, administrativă și economică?

– Clanurile interlope sunt implicate, în proporție de cel puțin 90%, în tot ceea ce înseamnă lucrări administrative, de modernizare și reabilitare a infrastructurii din sector. Aproape toate aceste afaceri sunt controlate de clanurile interlope. Până și șeful poliției din sectorul 6, ama această certitudine, este într-o legătură directă cu aceste clanuri mafiote. Am informații despre faptul că acesta are un dosar deschis la Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGIPI) din Ministerul Afacerilor Interne. Dosarul ar viza tocmai această legătură a domnului comisar-șef Grigore Brîndușescu cu clanul Vasiloi.

– Dacă veți fi ales primar, cum vedeți relația Dvs. cu clanurile din sector?

– Nu am amenințat, niciodată, pe nimeni, dar, cu siguranță, dacă voi fi ales primar, voi face curățenie în activitatea din administrația din sectorul 6. Când spun curățenie, mă refer la contractele dubioase și la abuzurile care s-au făcut în sector până în 2016. Mă refer inclusiv la autorizațiile de construire eliberate ilegal, la reabilitările dubioase, la jecmăneala din contractele de administrare a domeniului public. ADPDU sector 6 care este condus astăzi de directorul general Vigheciu, fostul șofer al liderului PSD Gabriel Mutu, ulterior șef de cabinet.

„Adevărul iese mereu la lumină”

– Se poate spune că aceste clanuri interlope se împotrivesc alegerii Dvs. ca primar?

 – Da, cu siguranță! Acestea au pus presiune, încă din 2012, pe imaginea mea, dar și a familiei. Nu m-am temut însă, cum nu mă tem nici astăzi, merg mai departe, cu fruntea sus, și voi ajunge primarul sectorului 6 în 2016. Oamenii s-au convins de mine și s-au săturat de activitatea primarilor care s-au perindat pe aici până acum.

– Există vreo legătură între ce ați spus mai devreme și anunțul PNL că nu vă mai susține candidatura?

– Nu pot face asemenea afirmații dar am credința că adevărul iese totdeauna la lumină. Poate chiar în viitorul apropiat.

Cetățeanul TV

5 COMENTARII

  1. Doar incercari de denigrare , blatistii vor cu orice pret sa pastreze primaria , doar Stefan Florescu este singurul care poate sa scoata toata infectia asta din sector !

  2. Munca isi spune cuvantul , ne-am saturat de partide vrem un om care sa schimbe sectorul in bine , nu in partid care sa isi vada propriile interese , acest om este Stefan Florescu !

  3. S-au votat in sectorul 6 toate partidele mari ,partide care si-au dat mana si s-au transformat PD cu PNL egal PDL si PSD cu restul lumii după care ne-au păcălit ca s-au certat. Nimic nu au făcut decât sa fure mandat dupa mandat si sa se acopere unii pe altii. Schimbarea si scăparea vine in Dl Florescu care sincer trebuia sa castigi de acuma 4 ani. Acuma la VOT cu mintea limpede si sătui de aceeasi oameni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.