Investiție cât o treime din veniturile orașului Hârșova, într-o echipă de oină care nu există

Stadionul din Hârșova

O modernă infrastructură destinată oinei, sportul considerat tradiţional al României, se amenajează la Hârşova. Stadion, autobuz şi echipament sunt realizate în localitate pentru echipa de oină care încă nu există.

Aproximativ 800.000 de euro, bani proveniţi în mare parte dintr-o finanţare europeană,  sunt investiţi în acest an pentru a realiza la Hârşova toate condiţiile necesare pentru echipa de oină a oraşului. Numai că, clubul nu există. Cel puţin momentan! Primarul, Viorel Ionescu, spune că totul este logic în proiect şi va fi util oraşului, o asociaţie sportivă va fi înfiinţată în perioada următoare.  Hârşova este un orăşel din judeţul Constanţa, cu doar 9.700 de locuitori la recensământul din anul 2011 şi cu venituri proprii în acest an de zece milioane de lei.

Aici, se modernizează pentru oină stadionul oraşului, se refac vestiarele, s-a achiziţionat un autocar şi multe alte dotări destinate acestui sport considerat sportul tradiţional al României, aşa cum este considerată oină. Opozanţii primarului susţin, sub anonimat, că proiectul este o oberaţie pentru Hârşova, în condiţiile în care oraşul nu are o echipă de oină, iar în localitate nu s-a jucat vreodată oină.

Pentru toate aceste investiţii se va cheltui minimum o sumă de 790.000 de euro, cam 3,6 milioane de lei la cursul zilei al monedei europene. Altfel spus, o treime din veniturile proprii ale orăşelului în 2017.

Asta în condiţiile în care, locuitorii nu au toţi canalizare acasă, apa potabilă se mai opreşte din cauza lucrărilor regiei judeţene, iar numărul salariaţilor din mediul privat este egal cu cel al asistaţilor social, în jur de 650, conform datelor statistice.

Bani europeni

primar harsova
Viorel Ionescu

Edilul Viorel Ionescu sare în apărarea investiţiei şi susţine că banii nu vin de la bugetul local, ci sunt bani europeni. “Fostul primar (n.r. – ) Tudor Nădrag este cel care a depus proiectul, eu doar am semnat actele. Însă, personal susţin şi eu acest proiect. Pentru că este vorba de bani europeni care vin în oraş”, ne-a precizat acesta.

Este vorba de un proiect transfrontalier, oraşul Hârşova a fost asociat cu localitatea bulgară Sheba (cele două unităţi administrative au împărţit 1,5 milioane de euro, 790.000  de euro au ajuns în orăşelul constănţean), finanţare acordată de Comisia Europeană în vederea creşterii sănătăţii locuitorilor. Numele proiectul este Health Through Sport and Cooperation – Unite in the Battel Against Diseases – SPOCO.

Aşa că după oină, practicanţii sportului se vor putea răcori cu apa plină de nitraţi din oraş. Asta pentru că în Strategia de dezvoltare a oraşului pentru perioada 2017-2025 se precizează că apa potabilă din oraş depăşeşte de cel puţin 2,5 ori nivelul minim de nitraţi permis de lege. Concentraţie maximă admisibilă este de 50 mg/l conform legislaţiei în vigoare.

„Va rămâne ceva în urmă”

Viorel Ionescu, primarul din HârşovaPrimarul din Hârşova susţine că echipa se înfiinţează acum.  „Se va întemeia o asociaţie în cadrul căreia va activa clubul”, ne explcă Viorel Ionescu. Cât despre investiţia propriu-zisă, acesta spune că este una benefică.

“Cine critică investiţia este răutăcios. Stadionul va fi modernizat pentru oină, dar se vor putea practica şi alte sporturi. Autocarul va fi folosit de echipa de oină, dar şi la orice altă nevoie de oraşului. Se fac şi vestiare. Va rămâne ceva în urmă”, mai explică acesta.

Cât despre faptul că în Hârşova nu s-a jucat niciodată oină, iar proiectele europene transfrontaliere dezvoltă tradiţii locale, Viorel Ionescu ne spune prima dată că se joacă oină la 15 km de Hârşova, într-o altă localitate. Apoi, adaugă: “Dacă nu s-a jucat, nu înseamnă că nu se va juca niciodată, nu!?”.

20.000 de euro pentru traduceri

Pentru servicii de interpretariat şi traduceri (în cele trei limbi – română, bulgara şi engleză) s-a alocat până acum 86.000 de lei, aproape 20.000 de euro. Firma norocoasă care a primit contractele a fost Hino Trans Invest SRL.

  • Se va achiziţiona şi un autocar pentru echipa de oină care încă nu există, de 25-30 de locuri, contra sumei de 418.000 de lei.
  • Înfiinţarea unei asociaţii pentru viitorul club de oină a costat 8.000 de lei, iar  consultanţă în cadrul proiectului a mai risipit alţi 78.000 de lei  (încredinţare  directă către firma Top Management Ing SRL).
  • Documentaţia tehnică a şantierului a costat 35.000 de lei, încredinţare directă către Eurotron SRL.
  • Serviciile de asistenţă specializată în cadrul proiectului au fost încredinţate direct către Top Management SRL contra sumei de 132.000 de lei.
  • S-au mai cumpărat şi produse IT  de 25.000 de lei către Forte Systems SRL. Restul banilor sunt păstraţi pentru modernizarea stadion din Hârşova şi a vestiarelor.

Sport tradţional, dar necunoscut românilor

Oina este considerat sportul tradiţional al românilor, deşi majoritatea românilor nu au văzut niciodată o întâlnire a acestui sport. Oina ar fi prezentă în România din secolul al XIV-lea, iar prima atestare a acestui sport este din 1364. La 9 mai 1899, la Bucureşti s-a ţinut primul campionat naţional de oină, învingătoare fiind echipa liceului Nicolae Bălcescu din Brăila. După anul 1990 oina a cunoscut un mare regres, care a dus până aproape la dispariţia jocului.

oina

Terenul de oină este împărţit în trei zone principale, iar meciul se desfăşoară între două echipe de 11 jucători, una la bătaie iar alta la prindere. Rolurile echipelor se schimbă la pauză.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.