INTERVIU. Ștefan Florescu: E timpul ca partidele să nu mai decidă pentru noi

florescu 2Liderii politici și-au făcut calculele și pentru prima dată și-au dat seama că partidul nu este totul, atunci când vine vorba de alegeri locale. Independentul Ștefan Florescu este în capul sondajelor realizate atât de PSD, cât și de PNL, în ceea ce privește intenția de vot în Sectorul 6. Reporterii cetateanul.net au stat de vorbă cu Ştefan Florescu, cel care crede că Sectorul 6 trebuie condus de către cetățeni, nu de politiceni.

Reporter: De ce ar trebui să iasă la vot locuitorii Sectorului 6 al Capitalei?

Ștefan Florescu: De ani de zile, Sectorul 6 a fost condus politic, când de stânga, când de dreapta. Însă, niciodată de cetățeni. E timpul ca partidele să nu mai decidă pentru noi. E timpul ca noi, cetățenii, să ne luăm înapoi Sectorul şi să facem din el un loc pe care să îl numim cu drag „ACASĂ”. E timpul ca taxele şi impozitele pe care le achităm Bugetului Local Sector 6 să se întoarcă în investiții, în beneficiul comunității locale. E timpul să investim în educație şi sănătate! E timpul să avem școli moderne şi sigure, străzi curate şi asfaltate, parcuri, locuri de joacă şi zone verzi în toate cartierele, parcări, pieţe salubre, blocuri reabilitate termic, locuințe sociale, spital, centre medico – sociale, biblioteci, centre culturale. E timpul să devenim mândri de Sectorul 6 și să – l dezvoltăm, pentru un viitor sigur pe care să-l oferim copiilor noștri! Putem reuși toate acestea împreună, umăr la umăr, oameni pentru oameni. Să nu mai lăsăm partidele să-și facă iar jocurile și să scoată Sectorul 6 la mezat. Să demonstrăm că avem şi drepturi, nu doar obligații. Este dreptul nostru să trăim într-un spațiu curat și civilizat. De aceea, trebuie să alegem omul de administrație, ci nu politicieni, care sunt marionete direcționate din sediile de partid. Sectorul 6 este al oamenilor, nu al politicienilor Eu sunt și voi rămâne independent politic, dependent de oameni!

R: Câți locuitori ai Sectorului 6 au drept de vot?

S.F: Conform Recensământului Populației, realizat la finalul anului 2011, Sectorul 6 avea 367.760 de locuitori. Dintre aceștia, 330.889 ( 149.352 bărbați și 181.527 femei) reprezintă numărul cetățenilor cu drept de vot din Sectorul 6 înscriși în Registrul Electoral, așa cum informa în 5 aprilie 2016, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

R: În acest an, cel mai complicat sector, în ceea ce privește alegerile locale, este Sectorul 6 al Capitalei. Mă refer din punct de vedere al bătăliei politice. O spun liderii politici, care, cu ușile închise, caută o soluție să ajungă la dvs. Veți candida susținut de un partid sau independent, ați avut negocieri cu vreun partid?

S.F: Am fost contactat de partide pentru a candida politic, însă am refuzat. Ar fi însemnat să-i dezamăgesc pe oamenii care credeau în mine și pe mine însumi. Sunt și voi rămâne independent. Faptul că sunt independent reprezintă un avantaj, fiindcă îmi creează zilnic posibilitatea de a mă privi în oglindă fără a-mi fi rușine de reflexia acesteia. Independent înseamnă neaservit vreunui interes de partid. Cuget curat, fără doctrine, cu judecată strict în folosul oamenilor din Sectorul 6. Fără sfori care să dirijeze către anumite abordări, care nu au legătură cu binele comunității, ci cu al acelora care au binevoit să spună ”Te punem candidat pe tine, dar…”. Fără cineva care să șoptească ”Ai grijă, pe lista de consilieri locali trebuie să figureze cutare sau cutare!”. Fiind independent, am libertatea de a-mi alege singur echipa. Și, la fel ca și în 2012, mi-am ales-o! Din ea fac parte oamenii din Sectorul 6, cei care mă creditează cu încrederea lor. Ei sunt și staff-ul meu de campanie, cu ei mă sfătuiesc și de la ei primesc idei și sugestii. Și împreună vom lua decizii și după 5 iunie a.c., fiindcă gândesc un ”sfat al cetățenilor” pe principiul unui consiliu de consultanță format din exponenți pentru fiecare categorie de vârstă, pregătire profesională şi statut social. Da, să fiu independent îmi conferă un avantaj: acela de a rămâne om, cu oameni în echipa mea! Oameni în adevăratul sens al cuvântului!

R: Sunteți deschis la un dialog politic în favoarea locuitorilor Sectorului 6 al Capitalei?

Ș.F: Singura colaborare pe care nu o exclud vizează viitorul legislativ local. Cât timp este în interesul locuitorilor Sectorului 4, voi spune întotdeauna „DA!”, pentru beneficiul comunității locale.

R: Ce trebuie să analizeze locuitorii Sectorului 6 când merg la vot?

Ș.F: În Sectorul 6 există o dezamăgire generală față de tot ceea ce este și induce politicul. Oamenii nu mai vor politicieni, vor oameni cu experiență administrativă, vor să fie aplicate proiecte de dezvoltare, nu doctrine politice. Sectorul 6 a fost condus până acum din sedii de partid, primând interesele de grup, ci nu cele ale cetățenilor. În Sectorul 6, de ani de zile, se perpetuează aceleași interese de grup. E o gașcă. Dacă politic nu se mai află în aceeași barcă, au continuat totuși să navigheze împreună, protejându-și propriile interese și pe cele ale camarilei. Sunt prietenii vechi de business, care merg departe în timp, undeva prin anii 2004, când primarul Sectorului 6 era Cristian Poteraș. Amic de excepție al actualilor candidați ai partidelor mari la Primăria Sectorului 6. De ce s-au perpetuat relațiile? Pentru că își trag cu toții rădăcinile din aceeași structură politică, chiar dacă, între-timp, au ajuns în alte partide. Știți că prima dragoste nu se uită niciodată, așa că și-au păstrat gașca, rămânând angrenați într-un soi de ”bancă a favorurilor”, pe principiul ”You help me, I help you”. Un”lanț al slăbiciunilor, după cum magistral s-a exprimat Caragiale. Slăbiciuni politice și de afaceri. De aceea, oamenii din Sectorul 6, alegătorii care știu legătura clară dintre candidatul PSD Mutu, fost membru PDL, coleg, deci, cu fostul Primar Poteraș, ambii într-o relație specială cu ”încă” edilul Rareș Mănescu, deci, implicit, cu ”pupila” acestuia, candidatul PNL Horia Mironescu, rudă a primarului invizibil, vor vota în consecință. Acești candidați, mânați în luptă doar de propriu interes și de cel al partidelor care i-au trimis din nou ”la vânătoare”, nu îi mai pot păcăli pe cetățeni. Se mai pot păcăli decât pe ei, crezând că oamenii au uitat de matrapazlâcurile prin care, în ani de zile, au adus Sectorul 6 în ruină, codaș printre Sectoarele Capitalei.

R: Care sunt problemele Sectorului 6?

S.F: Sectorul 6 a fost lăsat de izbeliște de către fostele administrații, care nu s-au implicat deloc în dezvoltarea acestui spațiu în care m-am născut, trăiesc și îmi cresc cele 3 fetițe. În lipsa unor minime investiții, pe care cei care s-au perindat pe la conducerea Primăriei nu s-au învrednicit să le realizeze, Sectorul 6 a ajuns codaș între Sectoarele Capitalei: străzile și piețele sunt mizerabile, gropi pândesc la tot pasul, blocurile sunt nereabilitate, locurile de parcare sunt insuficiente, școlile și grădinițele nu au fost modernizate, nu sunt adoptate măsuri în sprijinul categoriilor sociale defavorizate, parcurile, locurile de joacă și cele de relaxare dintre blocuri sunt în paragină, cetăţenii nu se simt în siguranţă pe stradă. Aceasta este realitatea în prezent. Nu vreau să mă erijez într-un salvator, sunt un cetăţean al Sectorului 6 căruia îi pasă şi care este decis să pună umărul la dezvoltarea spaţiului pe care îl numeşte cu drag „acasă”. În 10 ani de zile, de când sprijin comunitatea locală prin activitatea socio – administrativă a Fundaţiei Din Suflet, Pentru Suflet, am identificat, împreună cu cetăţenii Sectorului 6, soluţii pentru rezolvarea problemelor administrative cu care ne confruntăm. Programul pentru dezvoltarea Sectorului 6 propune proiecte prin care să asigurăm confortul urban pe care oamenii din Sectorul 6 îl merită, ca locuitori ai unei capitale europene.

R: Ce relație aveți cu Răzvan Mironescu și Gabriel Mutu?

S.F: Nicio relație. Nu au dovedit fair–play, atacă sub centură, disperați de scorul slab pe care îl înregistrează în sondaje. Eu sunt un om onest.

R: Ați negociat cu vreun partid, până în prezent, susținerea dvs în campania electorală?

S.F: După cum v-am expus anterior, am fost contactat de partide pentru a candida politic, însă am refuzat. Ar fi însemnat să-i dezamăgesc pe oamenii care credeau în mine și pe mine însumi. Sunt și voi rămâne independent.

R: Știm că în Consiliul Local, fără înțelegere, nu se va putea trece deciziile de dezvoltare a orașului. Cum vedeți consensul între partide- pentru dezvoltarea Sectorului 6 al Capitalei?

S.F: După cum am precizat anterior, nu exclud nicio colaborare pentru viitorul legislativ local. Sunt un om de echipă, iar, în interesul locuitorilor Sectorului 6, voi spune întotdeauna „DA!” colaborării, atâta vreme cât ea este în beneficiul comunității locale.

R:Din ce bani vă finațați campania și cât costă ea?

S.F:Din donații de la oameni care cred în proiectul meu pentru dezvoltarea Sectorului 6. Mă încadrez și respect reglementările legale privind cuantumul sumelor destinate derulării campaniei electorale, conform Ghidului de Finanțare care stipulează că un candidat înscris în cursa pentru o primărie de înscriși în cursa pentru primăriile de sector pot cheltui până la 23.500 de Euro.

R: Sunteți președintele unei asociații. Ce face aceasta asociație, de când este inființată și ce a reusit aceasta sa facă pentru oamenii din Sectorul 6 al Capitalei?

S.F: Este vorba despre o fundație. Fundația Din Suflet, Pentru Suflet. De mai bine de 10 ani, îi sprijinim pe cei cu care viaţa a fost mai puţin îngăduitoare. Am fost alături de cei pe care Primăria Sectorului 6 i-a ignorant, deși avea în atribuții să îi ajute. Totul din Suflet, Pentru Suflet, pentru că, atunci când autorităţile nu îşi îndeplinesc obligaţiile faţă de noi, cei care trudim zilnic pentru a ne asigura traiul, dar, nu uităm să ne achităm la zi taxele şi impozitele, atunci, din rândul nostru, al comunităţii locale, apar oameni cu suflet, dragoste de Dumnezeu şi de semeni. Am fost și voi rămâne permanent alături de copiii care se confruntă cu probleme de sănătate sau de copiii talentaţi, care, din lipsa banilor, nu pot performa în domeniile în care excelează. Nu avem dreptul de a-i condamna încă o dată prin nepăsare, ci, ne revine obligaţia de a le întinde o mână de ajutor. Cu sprijinul nostru, zeci de copii diagnosticaţi cu leucemie, cancer, Sindrom Down, autism, cifoscolioză toraco – lombară severă, sindrom de insuficienţă toracică, copii aflându-se în imposibilitatea de a se deplasa, de a se hrăni singuri, de a vorbi, micuţi cu sindrom de măduvă ataşată, copii cu diverse afecţiuni, duc acum o viaţă mai buna, trăindu-şi copilăria ca şi alţi micuţi de vârsta lor. Aceştia au fost incluşi în Campania DIN SUFLET, PENTRU SUFLET, fiindu-le oferit tot sprijinul, în vederea strângerii fondurilor necesare efectuării intervenţiilor chirurgicale. Am dorit să le redăm bucuria copilărei, am contribuit la salvarea unor vieţi. Sunt şi eu tată şi m-am pus de fiecare dată în locul părinţilor, care, din lipsa posibilităţilor materiale, nu puteau să îi ajute pe micuţii lor, aflaţi în suferinţă. Din suflet, cu sufletul, am reuşit să aducem zâmbete pe chipurile unor copii necăjiţi şi am primit în schimb, o strângere caldă de mână, plină de emoţii şi trăiri unice, care îmi dă putere să merg mai departe şi să mă lupt pentru ei şi pentru drepturile lor. De 10 ani, demersurile întreprinse sădesc bucurie şi speranţă în sufletele unor micuţi care, din nefericire, poartă pe umeri povara unor boli extrem de dureroase. Alţi zeci de copii m-au impresionat, iar ambiţia lor şi puterea de a lupta cu viaţa, m-au motivat să cred şi să investeasc în ei şi pe viitor. Este şi cazul copilaşilor provenind din familii defavorizate, cu venituri mici sau fără venituri, al căror unic sprijin îl reprezintă doar ajutorul social, pe care i-am inclus, de asemenea, în Programul de Protecţie Socială al Fundaţiei, oferindu-le toate cele necesare, alinându-le suferinţa, redându-le bucuria pe chip şi în suflet. Vom continua programele sociale demarate în urmă cu 8 ani, contribuind la creşterea, dezvoltarea armonioasă şi devenirea ca maturi a micuţilor care astăzi, din păcate, se confruntă cu probleme. Numai împreună putem dărâma zidul indiferenţei, putem demonta prejudecăţi, pentru ca lumea să fie mai frumoasă, mai curată, mai plină. Am reuşit şi vom reuşi toate acestea, numai DIN SUFLET, PENTRU SUFLET! De asemenea, în cei 10 ani, sute de vârstnici, vizibil afectaţi de reducerile de pensii, creşterea preţurilor la alimente, utilităţi şi medicamente, au beneficiat zilnic de o masă caldă, în cadrul Cantinei Sociale DIN SUFLET, PENTRU SUFLET, special deschisă pentru aceştia, de Ştefan Florescu, în bd. Timisoara nr. 82. De asemenea, pentru a le face viaţa mai frumoasă, dar şi pentru a lua de pe umerii lor, parcă prea plecaţi în faţa greutăţilor vieţii, povara grijilor pentru ziua de mâine, mii de pensionari, veterani de război şi cadre militare în rezervă au putut socializa săptămânal, la Clubul Seniorilor Sector 6, beneficiind GRATUIT de asistenţă medicală, consiliere juridică, bilete la spectacole de teatru şi film dar şi la diferite activități recreative. Timp de 10 ani, m-am îngrijit de cei care au muncit o viaţă întreagă şi, din păcate, acum pensia nu le oferă nici măcar şansa supravieţuirii. I-am inclus în familia sufletului meu și îi consider părinţii mei şi bunicii mei. Merg mai departe şi am să mă lupt şi de aici înainte, pentru ca Seniorii din Sectorul 6 să ducă un trai decent. Tot în sprijinul pensionarilor, dar şi al cadrelor militare active, în rezervă și în retragere, al cadrelor didactice, tot săptămânal şi tot gratuit, au fost organizate excursii în cadrul cărora aceştia au vizitat obiective turistice şi lăcaşe de cult din toată ţara. Am acordat și acordăm GRATUIT consultații juridice persoanelor care se confruntă cu probleme administrative pe raza Sectorului 6. Totodată, prin intermediul voluntarilor Fundației, în toată această periodă, am salubrizat, igienizat și întreținut domeniul public – parcuri, locuri de joacă, grădini de cartier. De asemenea, cu sprijinul unei societăți de profil, am deratizat și igienizat subsolurile, spațiile comune și ghenele blocurilor din Sectorul 6. Am militat pentru redeschiderea Parcului Drumul Taberei și am reușit să determinăm Autoritatea Locală să-l deschidă. Am inițiat campanii de informare și conștientizare civică, dar și campanii umanitare în sprijinul copiilor și vârstnicilor. Activitatea Din Suflet, Pentru Suflet este cunoscută de comunitatea Sectorului 6 și foarte mulți oameni vin să ne solicite sprijinul, în timp ce alții, care dovedesc suflet, sprijină derularea programelor socio-umanitare ale Fundației.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.