GALERIE FOTO Imagini inedite cu Mădălin Voicu în copilărie. La ce vârstă a luat prima blenoragie

Mădălin Voicu în copilărie

Cetateanul.net vă prezintă în exclusivitate imagini inedite cu Mădălin Voicu în copilărie, adolescență și apoi la vârsta maturității, dar și fascinanta poveste de viață a fiului celebrului violonist Ion Voicu.

Este una dintre cele mai pitorești figuri ale high-life-ului românesc artistic și politic. Fiu al celebrului violonist Ion Voicu și al unei descendente din vechile familii boierești, Mădălin a combinat sângele țigănesc cu cel albastru.

Combinată i-a fost și copilăria, atent supravegheată de bunici aristocrați rigizi și îndulcită de un tată considerat și astăzi ”superb” de către fiu. Nonconformist și surprinzător de natural într-o lume dominată din ce în ce mai mult de tipare, ipocrizie și falsă respectabilitate, Mădălin Voicu și-a amintit, pentru Cetateanul.net și cititorii săi, câteva episoade dintr-o viață trăită mai aparte, atât în perioada ceaușistă cât și după.

Mădălin Voicu în copilărie. Bunicul matern sau ”Bau-bau”-ul

Am fost un copil nu răsfățat, dar iubit. Pe lângă un tată superb și o mamă foarte riguroasă aveam și doi bunici severi. Bunicii din partea mamei, aristocrații. Amândoi se trăgeau din vechi familii boierești, bunica din Cantacuzini și bunicul din Comșeni și aceștia ne-au crescut și educat pe mine și pe sora mea Raluca într-un mod spartan aș putea spune.

Am avut obligații și rigori pe care trebuia să mi le asum și mi-a prins bine. Încă de la 4-5 ani trebuia să facem diverse lucruri în casă. Lunea curățam argintăria împreună cu femeile de serviciu, marțea eram la bucătărie unde curățam morcovi, cartofi etc. Miercurea era cu ștersul geamurilor și prafului iar joia ne plăcea, făceam treburi în curte și în grădină: săpam, strângeam frunzele, curățam pomii. Vinerea era liber pentru că era zi de post, bunicii mei o respectau și nu eram puși la munci cotidiene. Sâmbăta și duminica era frumos, mergeam în parc, ne jucam.

Momente de mare bucurie aveam când veneau ai mei din turnee, unde mama îl însoțea mereu pe tata. Atunci ”spărgeam” programul fix și rigid impus de bunici, eram mult mai răsfățați și mai liberi, nu mai eram atât de mult angrenați în muncile casei. Bunicul meu își lua revanșa când îmi făceam lecțiile. Dintotdeauna am scris urât. Citeț dar în în niciun caz caligrafic.

Ei bine, bunicul îmi rupea tot timpul temele de cel puțin două ori iar coșmarul ăsta a durat până pe la 12 ani. Degeaba, pentru că eu tot urât scriu. Pe urmă, cum el era cel care ne ducea și aducea de la școală, avea grijă ca în fiecare zi să-i întrebe pe profesori cum ne-am comportat. Raluca nu avea probleme, dar la mine mai existau reclamații. Mai încercam eu să scap cu ajutorul bunicii – care era o femeie de viață și cu haz, spre deosebire de bunicu, un tip rigid și scorțos – dar sărea ăsta: ”Te rog nu te băga, știu ce am de făcut, mă ocup eu de copii!”.

Mădălin Voicu în copilărie. ”Bunicul m-a rupt în bătaie cu un umeraș”

Așa a și făcut până când nu mai știu ce făcusem și el m-a rupt în bătaie cu un umeraș pe care îl ținea special pentru mine. M-a zăpăcit, nu mai puteam să stau în cur.

La cîteva zile după iar am zbârcit-o și a vrut să repete figura dar am reacționat. Am început să-i aduc niște ”ode” în care îi făceam praf familia, cu morți cu tot. Nu m-am oprit aici, i-am căutat umerașul, i l-am făcut praf și l-am aruncat fără să spun nimic. Marea satisfacție am avut-o când, după o nouă ispravă de-a mea, bunică-miu a răscolit toată casă și nu și-a găsit umerașul. Întrebând-o pe bunica unde este, a avut surpriza să fie repezit de aceasta. Care, sătulă de atâta educație, i-a spus să mai termine pentru că un copil se ceartă cu vorbe dar el nu este în stare de asta. ”Din momentul ăsta nu mă mai ocup de ei” – a decretat ultragiat bunicul, spre bucuria nebună a mea și a soră-mii. Din aceea zi, bunicul a devenit doar un bau-bau invocat de bunica: ”Dacă nu vă potoliți, îl chem pe Daddy!”.

Mădălin Voicu în copilărie. Boli rușinoase pescuite încă din zorii adolescenței

Aveam 13 ani și ceva, era prin septembrie. Vin eu acasă foarte trist și îngrijorat și îi spun mamei: ”Mamă, am pățit eva, am o scurgere”.

Mama m-a întrebat ce scurgere și mi-a zis să-i arăt. Evident, contactasem o frumoasă blenoragie – sau sculament în limbaj curent. Mama a rămas trăsnită – ”Aoleu, nenorocitule ce-ai făcut? Cu cine umbli? La 13 ani să pățești așa ceva? Nu ți-e rușine? Ce mă fac cu tine?” – și l-a chemat pe tata: ”Ioane, uite ce a pățit fii-tu. Zi și tu, e normal?”.

Tata s-a uitat, m-a întrebat ce-i asta și eu i-am spus că am luat blenoragie. ”Păi bine mă, la 13 ani ai luat prima blenoragie? Păi la 13 ani luasem deja trei”, a comentat tata, moment în care mama a căzut pe un fotoliu iar tata a început să râdă de-a dreptul. ”Lasă fă că se vindecă băiatul, n-o să fie jale acuma”, a liniștit-o el pe mama. Ea însă nu și nu, îi cerea să mă pedepsească. ”Să-ți fie rușine, este pedepsit: o lună de zile nu ai voie să mănânci banane” – a decretat atunci tata.

Asta când toată lumea știa că eu nu suportam nici să văd banane, darmite să le mănânc! ”Ce pedeapsă e asta?”, s-a crucit mama. ”Taci fă, tu nu te băga, știu eu mai bine”, i-a tăiat-o tata. Așa era el, o palmă nu mi-a dat vreodată. Cu mama era de vis, îmi spunea ”stai drept să-ți dau o palmă”. Eu stăteam și așa, față-n față, ne bușea râsul pe amândoi. Bătaie îmi luam doar de la bunici.

Tânărul Mădălin a pus la punct orgasmu’

Când aveam vreo 18 – 19 ani, întâlnesc eu o domnișoară stilată, educată la sânge și cu o exprimare aleasă. Mi s-au aprins călcâiele și am început să-i fac curte: m-am dus cu ea la concerte, teatru, operă, am scos-o la restaurant, mă rog încercam totul ca să ajung acolo unde mă durea pe mine.

Ea a înțeles care mi-era scopul dar pentru că m-a plăcut am ajuns până la urmă la ea acasă. După atâta așteptare, eu stăteam ca pe ghimpi dar ea nu se grăbea de loc. M-a servit cu coniac, am mai stat de vorbă, am făcut și un duș dar tot stăteam așa iar eu eram ca pe jar și tot cu ochii pe ceas neștiind ce dracu’ se întâmplă și de ce nu trecem odată la ațiune.

În sfârșit, ne băgăm în pat și vine momentul mult așteptat. Dă-i, dă-i, dă-i, când o aud că zice: ”Haide, hai că vine orgasmu!”. Moment în care mă opresc și zic: ”Auzi fă, cât sunt eu aici nu vine nimeni peste noi, să fie clar!”. Nici acum, după atâția ani, nu înțeleg ce mi-a venit. Cu ea m-am mai întâlnit dar de fiecare dată i-am spus de la început să tacă și să nu mai zică chestia aia. Așa a făcut.

Un Ion Voicu plin de haz, total diferit de persoana care devenea odată urcat pe scenă

Pe scenă, tata era un om foarte serios și extrem de concentrat. Oriunde în afara scenei era însă un tip cu haz debordant, tot timpul glumea și spune niște bancuri extraordinare. Mai avea și obiceiul de a glumi cu o mină extrem de serioasă, chestie care deconcerta de multe ori lumea, inclusiv pe mama.

Prin anii 70, tata s-a întâlnit în parcul Ioanid – care este lângă casa noastră – cu primul său profesor de vioară, Titi Niculescu. Mare violonist lăutar – a cântat până la 80 de ani la Athenee Palace, la Pescăruș. Tata respecta ad-literam un program impus de mama: dimineața studia între 10 și 13, se plimba în parc, mânca de prânz, se odihnea, studia din nou trei și urma plimbarea de seară. Pe nea Titi l-a întâlnit în timp ce se plimba prin parc înainte de prânz și l-a invitat la o cafea – fapt de neconceput pentru mama înainte de masă. Ca să-i dea de înțeles tatii că nu este în regulă și mai bine îl invită pe nea Titi la masă, nu la cafele, mama a spus ”Ioane, nu avem cafea”. ”Nu-i nimic, adu-o așa cum se găsește”, a răspuns prompt tata.

Lecție de viață pentru parveniți

Avem o casă în Predeal, o casă cu sobe. Când eram acolo, eu sau tata tăiam lemne. Drumul pe care este casa vine dinspre Cioplea, prin pădure. Nu e cel asfaltat, e unul pietruit și toți demnitarii se plimbau atunci pe drumul ăla.

Trece într-o zi Maurer, cu alaiul lui cu tot, și îl vede pe tata tăind lemne pe terasă. ”Ce faci mă Ioane acolo?”. ”Păi ce să fac Jane, tai niște lemne să bag în sobă”. ”Bine Ioane, mai vorbim zilele astea că mai stau”. A doua zi după acest scurt dialog, vine de la Brașov o adevărată delegație de la Gaze și ăștia îi spun tatii că au ordin de la președintele Consiliului de Miniștri să ne tragă gaze. Tata le-a spus că el nu a cerut niciun gaz dar oamenii au insistat că nu și nu, așa au ordin și așa trebuie să facă.

La care tata le spune: ”Bă băieți, frumos, vă mulțumesc, dar nu puteți să-mi trageți gaze doar mie, pe stradă sunt cinci case. Ori trageți la toate, ori la niciuna”. Au plecat ăia năuci: ”Bine maestre, o să vedem”. Următoarea zi ce să vezi: vine o altă echipă cu camioane, cu utilaJe și se apucă de tras gaze pe toată strada. Fără bani de la oameni, fără nimic. Vecinii erau siderați și când au înțeles cum stă treaba au venit la tata cu plocoane. Ăsta era tata.

Cum i-a amenințat Iliescu pe țigani cu staboru’

Când am intrat în Parlament eram pe listele Partidei Romilor. Sigur că țiganii se așteptau să vadă o deschidere, o susținere și ca să dau un exemplu despre cum ar trebui să decurgă lucrurile.

Am vorbit cu Ion Iliescu – președintele României la aceea vreme: ”Măi nea Ioane, să venim și noi țiganii cu o delegație la Cotroceni, să discutăm și să vedem cum gândesc oamenii și ce ar trebui făcut”. Iliescu a fost de acord: ”Bine mă Michi, hai să facem chestia asta”. Am făcut eu ședință cu toți liderii țigănești, cu Cioabă, cu Iulian împăratul, cu Onoriu, cu bulibași din țară. Am făcut o listă de participanți, le-am spus să se pregătească să-și prezinte cât mai concentrat și scurt problemele și dorințele și hai cu toții la Cotroceni. Acolo totul era pregătit: protocol, fotolii, frumos.

Primii am vorbit eu și cu Vasile Ionescu, încercând să explicăm o parte din problemele și dorințele tuturor. Ceilalți s-au supărat însă că vorbim doar noi așa că le-am zis să vorbească atunci ei. Au vorbit vreo doi dar s-au lungit prea mult și Iliescu a intervenint zicând că există totuși un program care trebuie respectat și întâlnirea dura deja de mai bine de o oră. Moment în care țiganii au început să vorbească unul peste altul și să se certe între ei. Nu s-au oprit decât atunci când Iliescu, sătul, s-a ridicat în picioare și i-a apostrofat: ”Ajunge că dacă nu vă bag în stabor pe toți!”. S-au potolit imediat nu numai pentru că Iliescu le era coetnic, dar mai era și președintele țării. Și mai frumos a fost că, la sfârșit, mulți țigani s-au repezit să-i pupe mâna lui Iliescu. Unii au și apucat să o facă înainte ca Iliescu să apuce să-și pitească mâna.

Adrian Năstase l-a forțat pe Mădălin să zboare

Prin 2002-2003 eram consilierul lui Adrian Năstase și el știa că mă cam tem să zbor cu avionul. Prefer să aleg alte mijloace de transport după ce am pățit-o în Brazilia, unde avionul în care eram a fost pus pe burtă.

Ce am văzut acolo nici în filme nu vezi, un om care stătea la două scaune de mine a albit de frică în doar 40 de minute – atât a durat aterizarea forțată. Stewardesele își smulgeau părul din cap, a fost ceva de groază. Eu, mama și tata veneam de la Paris, aveam concert în Brazilia. Mama stătea la mijloc, eu în stânga ei și tata în dreapta. Când ne-a anunțat să ne descălțăm. să punem genunchii la gură și să ne punem masca pe față toată lumea a intrat în panică.

Peste tot era frică și disperare, ceva cumplit. Eu și tata ne agitam și noi, dar mama stătea cu o carte în mână și ne spunea să terminăm cu agitația, o să vedem ce se întâmplă și asta e. Când însă m-am uitat mai bine, cartea era pe dos, mama mima calmul ca să ne liniștească pe noi. Din fericire am ajuns cu bine la sol, au reușit să ne pună pe spumă. Hai acum să coborâm din avion, pe tobogoane, cum se procedează în astfel de cazuri.

Ajunge tata la ușă, cu vioara în brațe, și înainte de a-și da drumul pe tobogan o stewardesă altfel ciufulită toată își exprimă regretul pentru întâmplare dar adaugă și că speră să-l mai vadă zburând cu ei. La care tata îi aruncă peste umeri ”Să fiți de căcat” și se aruncă pe tobogan.

Revenind la Năstase, acesta știa povestea și își pusese în cap să mă urce cu forța în avion. Ca urmare, îmi spune într-o zi că trebuie să ne întâlnim la aeroport, ca să primim o delegație. Mă duc eu la salonul oficial și acolo Năstase zice că trebuie să mergem chiar la avion pentru că ”așa e protocolul”. Nu mai auzisem de așa ceva dar m-am conformat.

Am mers liniștit pentru că Năstase dăduse ordin să nu carecumva să se vadă bagaje în jurul nostru pentru ca eu să nu bănuiesc nimic. Când am ajuns la avion, Năstase mi-a spus că trebuie să urcăm: ”Așa ne-am înțeles, așa este protocolul”. M-am mirat dar am urcat, ce dracu’ era să fac. Cum am intrat în avion, am auzit un ”buf” în spatele meu și când m-am întors ușa era deja închisă. Abia atunci mi-a spus Năstase că zburăm la Copenhaga și că da, m-a păcălit să mă urc în avion știind că altfel nu avea cum să mă convingă. Ne-am întors de la Copenhaga în aceeași seară, a fost o vizită scurtă.

CITEȘTE și Marian Vanghelie şi Oana Mizil au devenit părinţii unei fetiţe. Mădălin Voicu, posibil naş

LĂSAȚI UN MESAJ

*