Fostul primar al Constanței Radu Mazăre ar putea fi azi arestat în lipsă, după ce a fugit în Madagascar

0
81
Radu Mazăre

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) ar putea decide, începând de azi, odată cu terminarea minivacanţei de Revelion, dacă dispun arestarea în lipsă a fostului primar al Constanței Radu Mazăre, care a fugit de Crăciun în Madagascar.

Magistraţii de la instanţa supremă au fost sesizaţi de organele de poliţie cu privire la plecarea lui Radu Mazăre din ţară. Ei vor stabili, după terminarea zilelor libere prilejuite de trecerea în noul an, dacă vor dispune arestarea în lipsă a fostului edil.

Mai exact, judecătorii vor decide dacă iau în discuţie situaţia fostului edil înainte de primul termen din dosarul în care avea instituit controlul judiciar. Acesta este fixat pentru data de 23 ianuarie.

Avocatul Tiberius Bărbăcioru, apărătorul lui Radu Mazăre, a declarat pentru Mediafax că probabilitatea ca procurorii să ceară arestarea fostului edil al Constanţei este foarte mare, însă nu crede că există o urgenţă în acest sens.

„Nu este obligatoriu (să se ceară arestarea lui Radu Mazăre – n.red.), dar dacă ne referim la practică, este foarte probabil. Ori parchetul va solicita emiterea unui mandat, ori instanţa, din oficiu. Legea noastră lasă aceste aspecte la latitudinea judecătorului. Părerea mea este, însă, cu nu există absolut niciun fel de urgenţă în acest sens, pentru că nu este vorba de executarea vreunei pedepse, iar termenul va fi stabilit de condică, adică pe data de 23 ianuarie. Dacă va fi mai devreme, probabil ar trebui ca instanţa să vină special pentru acest aspect”, a explicat Bărbăcioru.

Avocatul a precizat că, iniţial, va fi emis un mandat naţional de arestare iar, ulterior, unul internaţional. „Orice mandat de arestare poate fi blocat în executarea sa dacă există impedimente legale. Unul dintre aceste impedimente ar fi ca statul respectiv (n.r. – Madagascar) să acorde o protecţie celui împotriva căruia este îndreptat mandatul. Protecţia poate fi sub formă de refugiat, de azilant politic sau de perscutat”, a adăugat sursa citată.

Radu Mazăre are patru dosare pe rol

În faza de judecată, Radu Mazăre are patru dosare, între care două la ICCJ, instanţă care a fost sesizată de oamenii legii cu privire la plecarea fostului primar al Constanţei.

În primul dintre acestea, a fost trimis în judecată în 2008, fostul edil fiind acuzat că a retrocedat în mod ilegal mai multe plaje şi ar fi prejudiciat statul cu 115 milioane de euro. În acest caz a fost condamnat, de Curtea de Apel Bucureşti, la patru ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu. După redactarea motivării acestei sentinţe, cazul va ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va da o soluţie finală în cazul lui Mazăre.

Un alt dosar ce vizează presupuse fapte de corupţie ale lui Radu Mazăre se află pe rolul Tribunalului Constanţa. El este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi semnat contracte de vânzare-cumpărare, „la un preţ derizoriu de 23,56 euro/m.p., a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 m.p., situat în staţiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unităţii administrativ teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului”, conform DNA.

Un al treilea dosar, aflat pe masa judecătorilor de la ICCJ, în care a fost trimis în judecată fostul primar al Constanţei vizează fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese în formă continuată. Mai exact, Radu Mazăre este acuzat că în 2007 a luat mită de la Televiziunea Neptun pentru facilitarea emiterii a două autorizaţii de construcţii pentru două mall-uri.

Cel de-al patrulea dosar penal aflat pe rolul instanţei de judecată are la bază acuzaţiile de luare de mită şi fals în declaraţii. La fel ca în cazul anterior, şi acest dosar se află pe rolul instanţei supreme.

„Inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al Municipiului Constanţa, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire locuinţe modulare grupate in Campusul Social “HENRI COANDA”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al mun. Constanţa. Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale, a dorit să îşi asigure câştigarea licitaţiei ce urma să fie organizată. Astfel, în cursul anului 2011, omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)”, conform DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ


*