„Ferma” de parizer, mici și cârnați a familiei Rovanei Plumb a intrat în insolvență

Fostul ministrul și europarlamentar, Rovana Plumb, are o familie în care fii, nora și cuscrii se pricep la semipreparate, fiind de-a lungul timpului acționari în SRL-urile din grupul de firme Davicarm din Dâmbovița. Două dintre acestea au intrat însă în insolvență în această vară.

În acest an, atât Ferma Davicarm, cât și Davicarm Group Dâmbovița au intrat în reorganizare pentru a-și putea plăti datoriile, conform datele de la Buletinul Insolvenței, ambele companii erau controlate de familia Rovanei Plumb, prin cei doi fii ai săi, Andrei și Răzvan.

Înainte de deschiderea acestei proceduri pentru Ferma Davicarm, din societate a ieșit Andrei Plumb, fiul cel mare al Rovanei Plumb. În schimb, din acționariatul de la Davicarm Group făceau parte: Marian Loredana Glodeanu, Ferma Davicarm, Anișoara Plumb și Gabriel Munteanu. Acesta din urmă este administratorul de la Ferma Davicarm.

Anișoara Plumb este nora Rovanei Plumb, aceasta fiind căsătorită cu Andrei.

Cele două societăți reprezentau o parte din rețeta secretă a bunăstării familiei Rovana Plumb – fost ministru la Muncă, Mediu sau Fonduri Europene, societățile din Dâmbovița fiind specializate în preparate din carne: micii, parizerul, salamul, toba și cârnați.

Datoriile

Ferma Davicarm are, conform Buletinul Insolevenței, de plată datorii de 850.000 de lei, din care puțin peste 60.000 la stat. Însă o mare parte din creanțe sunt controlate tot de familia Rovanei Plumb, pentru că Anișoara Plumb este trecută cu o creanță de 350.000 de lei.

Davicarm Group Dâmbovița înegistrează o datorie de 160.000 de lei la stat.

Acum, Răzvan Plumb, mezinul Rovanei Plumb, mai este acționar în societățile WRP Smart Inves, Davi Prod Food, World Milenium Publicity. În schimb, fratele său mai mare, Andrei Plumb, este acționat în Tineret MX, City Design Factory și Davi Prod Fresh. Datele au fost obținute cu ajutorul termene.ro (www.termene.ro)

davicarm

Cuscrii, pricepuți să înceapă afacerea cu cârnați

Însă toată această afacere din domeniul cărnii a ajuns cumva de nicăieri în dreptul familiei fostului ministru după anul 2015, dacă ținem cont de datele de la Registrul Comerțului. În luna noiembrie 2015, niciun membru al familiei Plumb nu era acționar în Davicarm, grupul de firme fiind deținut în acte de rude prin alianță.

În urmă cu șase ani, un SRL denumit Anna-Cris, specializat în comerțul cu amănuntul, își schimba denumirea în Ferma Davicarm. Cei care dețineau Anna-Cris și apoi Ferma Davicarm au fost Ștefan și Natalia Duță. Cei doi sunt cuscrii Rovanei Plumb. Andrei Plumb, este căsătorit cu Anișoara, fiica soților Duță.

Chiar în 2011, după schimbarea denumirii în Ferma Davicarm, urmează avântul până la o cifră de aproape 900.000 de euro. În 2014, cifra de afaceri coborâse la 1,5 milioane de lei (300.000 de euro).

În acte, aceasta societate continua să nu aibă nicio legătură cu familia Rovanei Plumb. Cuscrii Natala și Ștefan Duţă erau unicii acționari. SRL-ul care produce şi distribuie produse în supermarketuri ca Auchan, Metro şi Mega Image, conform site-ului propriu. „Suntem doar un producător și distribuitor de produse din pui”, ne-au explicat telefonic reprezentanții firmei.

davicarm 2

Apare primul Plumb lângă preparatele din carne

Asta până în decembrie 2015, atunci când în acționariatul Fermei Davicarm, apărea Andrei Plumb (născut în 1984), fiul cel mare al Rovanei Plumb, şi soţia acestuia, Anişoara Plumb. Fiecare are câte 25% din SRL.

Legăturile dintre grupul de mezeluri și oamenii Rovanei Plumb

Nu doar prezența cuscrilor în Ferma Davicarm între 2011-2015 duce spre familia liderului PSD, ci și alte probe. Spre exemplu.

Fratele consilierului. Într-o altă societate din grup, Davicarm Group Oltenia, rebotezată în Davi Food Prod acum un an, apare și Roberto Dinţoi. Acesta este fratele fostul șef al Corpului de Control din Ministerului Mediului şi consilier la Ministerul Mediului, Bogdan Dințoi. În ambele posturi a fost numit de Rovana Plumb. Însă, legăturile dintre apropiați ai fostului europarlamentar, Rovana Plumb a fost membru al parlamentului de la Strasbourg între 2009 și 2014, și grupul Davicarm se găsesc încă din 2011.

Ferma garantează împrumutul fiului lui Plumb înainte să intre în acționariat. Chiar înainte de a intra oficial în firma, Ferma Davicarm a fost utilizată de unul dintre fii Rovanei Plumb pentru a gaja un credit. Printr-un împrumut realizat de Andrei Plumb la Romexterra Leasing, acesta garantează împrumutul tocmai cu Ferma Davicarm. În a doua parte a anului trecut, Romexterra cere executarea firmei deținute în acte de soții Duță în contul leasingului lui Andrei Plumb.

Adresa afacerilor, în locuința de SRL-uri a familiei. Tot în 2011, Ferma Davicarm își muta sediul într-un apartament de pe Calea Vitan nr. În aceeaşi locuinţă, familia fostului ministru a înființat mai multe firme. Este vorba de Prime Time Construct (cu acţionari, de-a lungul timpului pe Dan Plumb – soțul Rovanei Plumb şi Andrei Plumb – fiul) și WRP Smart Invest (Răzvan Dan Plumb acţionar, al doilea fiu, mezinul liderului PSD) .

Denunțul lui Dragomir. Conform unor dezvăluirri apărute în mass-media în anul 2015, Daniel Dragomir ar fi făcut declarații la Direcția Națională Anticorupție, despre presupuse fapte de corupție comise de Dan Plumb, soţul fostului ministru al Mediului, Rovana Plumb, precum și de unul dintre fiii lor. „În perioada martie-septembrie 2013, Rami Ghaziri mi-a confirmat în prezența altor martori că a primit solicitări din partea fiului și soțului ministrului Rovana Plumb pentru a încheia o serie de contracte defavorabile”, a deunțat Daniel Dragomir, conform romanialibera.ro. Mia târziu, DNA a confirmat în parte aceste declarații.

Rovana primește și bani de la un acționar Davicarm. În urmă cu doi ani, Rovana Plumb, pe atunci ministru al Mediului în guvernul condus de Victor Ponta, declara în scris că a mai câștigat 80.000 de euro în urma vânzării unui teren și a unei părți dintr-o casă, ambele situate în orașul prahovean Comarnic. Însă, familia Gabriel și Andreea Munteanu, cea care a avut 80.000 de euro pentru Rovana Plumb, era dată în judecată peste un an pentru că nu achitase la Alpha Bank o sumă de numai 2.516 lei. Altfel spus, după a plătit 80.000 de euro către Rovana, nu a mai avut 2.500 de lei pentru bancă. Gabriel Munteanu, cel care a dat 80.000 de euro împreună cu Andreea Munteanu, este de fapt un angajat al societății Ferma Davicarm, fiind pus pe postul de administrator al societății.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.