Cum scăpăm de executarea silită în cazul facturilor la utilități încărcate șmecherește

Poprirea pe contul bancar, factura la utilitati

Facturile la utilități au fost încărcate nejustificat, iar furnizorii vor să le pună în executare? Nu e nicio problemă, pentru că cei ce se consideră nedreptățiți și nu vor să le plătească au la îndemână calea contestației la executare. Avocatul Adrian Cuculis explică, pas cu pas, pentru cititorii ziarului Cetățeanul, cum trebuie procedat pentru a nu fi obligați să plătim în plus.

Persoanele fizice și juridice care nu-și plătesc la timp facturile de căldură și gunoi pot să fie executate silit mai ușor, potrivit Legii 225/2016 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006. Această prevedere, însă, facilitează de multe ori abuzurile operatorilor care furnizează serviciile publice. Mulți dintre români nici măcar nu știu că facturile neplătite la termen constituie titlu executoriu și pot fi puse în aplicare direct, asemenea unei hotărâri judecătorești.

Avocatul Adrian Cuculis a dat exemplul unui român pe care operatorul de servicii publice de apă și canal Ilfov a vrut să-l execute cu o factură de 6.500 de lei, deși în realitate suma datorată efectiv era de doar 154 lei.

„Debitorul a contestat o factură de apă contorizată în mod greșit în urma unor încurcături făcute de către operatorul de servicii publice, în sensul că acesta i-a tarifat în mod greșit consumul de apă. În urma contestației, debitorul a obținut anularea executării silite. Din nefericire pentru români, serviciile de utilități publice, adică apa, canalizarea, căldura și gunoiul trebuie achitate în termen de doar 15 zile de la emiterea facturilor, așa cum legea a fost modifică încă din 2016”, a explicat Adrian Cuculis.

Cum blocăm executările silite pentru facturile la utilități greșite

Executorul judecătoresc va pune mai întâi poprire pe conturile bancare ale debitorului, iar dacă persoana nu are conturi, îi vor fi executate bunurile – asta arată legea care îi poate aruncă în stradă pe debitori.

factura la utilitati

„Există două situații sau, mai bine spus, momente în care se pot afla oamenii. Situația în care cineva primește factura de utilități și, dacă se consideră nedreptățit, o poate ataca imediat în instanță; adică se poate duce în instanță nu pe calea contestației, ci pe cale de drept comun, de pretenții, neacceptarea la plată a facturii respective. Se poate deschide un proces în care, în baza unei expertize, să se dovedească faptul că suma facturată sau penalitățile percepute nu sunt corecte. Momentul al doilea este atunci când oamenii ajung să fie executați silit de furnizorii de utilități publice. În această situație, trebuie deschisă o contestație la executare, unde se pot invoca neregularități cu privire la factură. Sigur că factura respectivă poate fi analizată în cadrul acestui proces pentru aceleași motive, care sunt, însă, limitativ prevăzute în lege. Printre motivele ce pot fi invocate la contestație se numără necomunicarea facturii, erori la facturare și penalizare etc. Acestea sunt căi procesuale în funcție de momentele în care se află persoana căreia îi este imputată la plată o factură umflată. În ambele situații instanța poate dispune efectuarea unor expertize care să stabilească dacă sumele facturate sunt corecte”, a explicat Adrian Cuculis (foto).

De ce s-a modificat legea

Specialistul în drept afirmă că, deși modificările legislative pot favoriza într-o oarecare măsură abuzurile furnizorilor de utilități, acestea au fost justificate. Astfel, facturile neplătite la timp pot chiar să bage în faliment un furnizor de utilități.

„Existau foarte mulți beneficiari ai utilităților care nu-și achitau facturile. Nu vorbim aici neapărat de persoane fizice x, y sau z. Este vorba, în primul rând, de asociațiile de locatari. Se știe că la bloc nu plătim apa sau căldura pe persoană fizică, se plătește pe asociație. Cumva, această măsură a venit și ca să-i forțeze pe administratorii de bloc – prin noile modificări aduse la Legea asociațiilor de proprietari – să se ocupe mai temeinic de colectarea debitelor de la locatari, în așa fel încât facturile de utilități să nu rămână în urmă. Dacă nu sunt plătite, aceste utilități pot fi sistate, iar de suferit vor avea nu doar cei care nu au plătit, ci și cei care și-au achitat plățile. Se știe că mulți furnizori de utilități, precum RADET, au dificultăți cu plățile, iar neplata facturilor îi poate pune în situații foarte dificile”, a mai arătat avocatul Adrian Cuculis.

 

Perioadă redusă pentru plata facturilor

Înainte ca legislația să fie modificată, plata facturilor trebuia făcută în maximum 15 zile lucrătoare de la primirea acestora. Ulterior, s-a stabilit că utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor. Astfel, data emiterii se înscrie pe factură, iar termenul de scadență privind plata acesteia se ia în calcul începând cu data însemnată.

Poate cea mai importantă modificare a legii se referă la faptul că factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu. Așadar, factura emisă pentru serviciul de utilitate publică poate să fie pusă în executare silită prin intermediul unui executor judecătoresc, fără a fi necesar vreun litigiu în fata instanțelor de judecată. În măsura în care persoana fizică ori juridică vizată de executarea silită are vreo obiecțiune în ceea ce privește conținutul facturii ori corectitudinea calculelor, poate să se apere prin formularea unei contestații la executarea silită declanșată, moment în care toate argumentele acesteia vor fi analizate de către o instanță de judecată.

Până la modificarea legii, pentru facturile de utilități publice neplătite trebuia declanșat un litigiu, în vederea obținerii titlului executoriu, după care, odată ce hotărârea judecătorească rămânea definitivă, trebuia să se apeleze la serviciile unui executor judecătoresc pentru recuperarea debitului restant.

Pentru cei care locuiesc la bloc, vor fi executate silit asociațiile de locatari, care vor cere apoi în instanță recuperarea datoriilor de la proprietari.

Furtul de agent termic este infracțiune

De asemenea, întrucât furtul de apă și de agent termic nu sunt prevăzute distinct în Codul penal la capitolul „Furt”, Legea 225/2016 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 stipulează în mod expres că „furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă; furtul de agent termic din sistemul de alimentare cu energie termică” constituie infracțiune în domeniul serviciilor de utilități publice și se pedepsește potrivit prevederilor  Codului penal, dacă faptele sunt săvârșite cu intenție.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.