EXCLUSIV! Dezvăluiri incendiare din „Marea spovedanie”, scrisă de brokerul fugar Cristian Sima

#coronavirus

„Cetățeanul” a obținut acordul autorului Cristian Sima pentru a publica fragmente semnificative din „Brokerul fugar dezvăluie adevărul. MAREA SPOVEDANIE”, poate cea mai așteptată (și temută) apariție editorială a anului 2015. Reproducem astăzi, integral, epilogul cărții scrise de „brokerul vedetelor”, care face dezvăluiri spectaculoase despre mari figuri publice din elita conducătoare a României. Intertitlurile aparțin redacției.

Marți, Mihai Pâlșu, directorul cotidianului „Puterea” a publicat ilegal, pe blogul personal, fără acordul autorului, fragmente din cartea nepublicată încă a lui Cristian Sima

Cristian Sima 2
Cristian Sima: „Sunt enorm de multe povești pe care nici măcar nu le-am sugerat!”

EPILOG

Dacă această carte va ajunge în librării, atunci sigur cea mai mare contribuţie o va avea Mark Zuckerberg, inventatorul Facebook. După ce am scris primele 80 de pagini la îndemnurile mai mult decât elogioase ale domnului Gabriel Liiceanu, am fost cuprins de o apatie profundă și nu cred că aș fi reluat-o vreodată. Nu am crezut, nici atunci, și nici astăzi, că am suficient talent ca să pot împărtăși experienţele unei vieţi tumultoase și, mai ales, contradictorii.

Fusesem o persoană publică timp de peste 8 ani, de la prima apariţie la „Marius Tucă Show“. Mă obișnuisem să-mi public ideile (bune sau rele) și orice fel de elucubraţii politico-economice pe propriul site, adică la HotNews. După scandalul din octombrie 2012, faptul că nu mai aveam unde să strig în piaţa publică (mai ales că în Elveţia se vorbește doar în șoaptă), am fost nevoit, contrar propriilor convingeri, să îmi deschid un cont Facebook. Pe această reţea de socializare am reușit să-mi descarc năduful, să-mi exersez autoironia și, nu în ultimul rând, să-mi descopăr și calitatea de șarmant cavaler al multor doamne. Tot acolo l-am întâlnit și pe actualul meu editor, care e deja în culmea disperării că mai sunt doar două săptămâni și textul final nu e gata. Colegul meu de liceu Marian Ursu, actual profesor de limba română, cel care mi-a corectat textele cu aceeași decenţă cu care în anii adolescenţei îmi corecta stângacele încercări de a intra în inima fetelor, este și el disperat că toată munca se poate duce pe apa sâmbetei pentru că autorul nu se hotărăște să încheie „Spovedaniile“ și, mai ales, nu respectă niciun termen de livrare a textului final. A promite că poţi scrie într-un timp determinat un text valoros este la fel de utopic ca și a promite unei femei că o vei iubi o eternitate. Tot ceea ce aţi citit până acum sunt texte scrise din ură, din indignare, din extaz, în anumite momente ale ulti milor doiani, determinate de cele mai multe ori de diferite evenimente petrecute în politica dâmboviţeană sau de anumite opinii total ipocrite auzite în Media românească și care mi-au aprins din plin inspiraţia.

„Ne vom întâlni din nou cu Bogdan Chirieac, dar și cu Mugur Isărescu, Adrian Vasilescu”

Cristian Sima
Controversatul „jurnalist” Bogdan Chirieac este unul dintre personajele cele mai des devoalate în cartea lui Cristian Sima

Mi-e foarte greu astăzi să închei ceva ce nu mi se pare terminat nici măcar pe jumătate. Sunt enorm de multe povești pe care nici măcar nu le-am sugerat. Nu am apucat să vă povestesc nimic despre Revoluţia Română, trăită foarte intens, în mijlocul evenimentelor. Noaptea de 22 decembrie petrecută în și pe lângă Studioul 4 al TVR este ea însăși un subiect ce ar merita o carte aparte. Nu am reușit să spun nimic despre perioada petrecută în Occident, despre cum mi-am schimbat profesia la Siena în 1993, transformându-mă din profesor universitar în broker. Farmecul celor cinci ani petrecuţi la Firenze sau al celor trei petrecuţi la Paris și Montpellier este, poate, mai pasionant pentru cititor decât bârfele și șmenurile bucureștene.

Aș fi vrut să vă povestesc în detaliu cum l-am cunoscut pe prietenul și apoi partenerul meu Angelo Gruttadauria și să vă descriu drama sicilianului care, săturat de 150 de ani de economie mafiotă, s-a mutat la Buzău pentru a face siderurgie. Achiziţia companiei Ductil Buzău este poate una dintre puţinele mari privatizări făcute pe Bursă. Angelo și socrul său au cumpărat-o cu 3 milioane și au vândut-o, după 10 ani, cu 150 de milioane rușilor de la Mechel, care apoi au închis-o. Povestea cu Ductil este o încrengătură ciudată, care a reamestecat în ea Metalimportexport, firmă a Securităţii condusă de doi vașnici slujitori ai lui Ceaușescu, Cretzu și Petroescu, investitori sicilieni modești, cum a fost Angelo Gruttadauria, dar și sicilieni mafioţi de marcă, de tipul Mimmo Toscano, Gregorio Pulvirenti și poate cine știe, chiar Ingegner Aiello în persoană. În aceeași mega-afacere Ductil, vor apărea și oţelarii americani din Pittsbourgh, urmași ai lui Carnegie, regele neîncoronat al oţelului și primul miliardar al lumii apărut la început de secol odată cu vânzarea oţelăriilor lui J.P.Morgan, sub numele actual de US Steel.

Tot în afacerea Ductil ne vom întâlni din nou cu Bogdan Chirieac, dar și cu Mugur Isărescu, Adrian Vasilescu și, mai ales, Andrei Siminel, șantajistul numărul unu după cuponiada lui Văcăroiu, azi respectabil gerant al fondului de investiţii Broadhurst Investment.

Transfer bancar către Valentin Ceaușescu

Cristian Sima
Valentin Ceaușescu aștepta un transfer bancar în Elveția, în 1995

Nu am apucat să vă spun nici măcar cum a apărut BVB la noi, în urma unei idei a lui Virgil Măgureanu și a lui S.O.V.. Privatizările făcute de CDR la sfârșitul anilor ’90 au fost excelente pentru că au creat economia privată de azi, dar au fost făcute atât de prost, încât și astăzi suferim de pe urma acelor imense erori de strategie și decizie.

Astăzi, România caută tablouri prin pereţi și lingouri de aur prin seifuri pentru a mai recupera ceva din ceea ce s-a furat în ultimii 25 de ani. Totul pleacă însă dintr-o noapte de 27 decembrie, când câţiva bancheri deștepţi, azi președinţi respectabili de multi naţionale sau de bănci străine, au volatilizat peste 400 de milioane de franci, bani ce au aparţinut firmelor mixte de comerţ exterior ale Securităţii. Evident și astăzi, acești bancheri fac parte din noile structuri de securitate, de data asta sub umbrelă americană, cea rusească fiind aruncată cu dezgust la gunoi în acel decembrie 1989 și care, așa cum au trădat atunci, sunt gata oricând să se întoarcă de la blues la kalinka, fără niciun regret și fără nicio mustrare de conștiinţă.

Cum evenimentele de la graniţa ţării încep să se precipite, mi-e teamă că nu voi mai putea scrie mai târziu nimic din ceea ce am aflat că s-a întâmplat în agitaţia Revoluţiei din Decembrie, când majoritatea dintre noi căutam Libertate fără să știm că ei deja obţinuseră bani și, implicit, Putere. Tot despre așa-zișii „bani ai lui Ceaușescu“, care evident că nu au existat niciodată, va fi și povestea unui transfer bancar făcut de la Lombard Odier Geneva la sediul Băncii Columna din Zurich, acolo unde în februarie 1995 îi aștepta nimeni altul decât Valentin Ceaușescu.

Afacerea BRD – Dimofte

Cristian Sima
Radu Dimofte (primul din stânga), unul dintre oamenii de afaceri de care Cristian Sima ar fi fugit din România

Va trebui să vă spun, plecând de la contul tatălui lui Dimofte (Radu Dimofte, unul dintre cei mai puternici, dar și discreți, oameni de afaceri din România) de la aceeași bancă de pe malul lacului Leman, cum a reușit pupila lui Ion Dincă, supranumit și „Ion Te Leagă“, să cumpere vechiul sediu al Marmorosh Blank de la BRD cu o cifră derizorie, sub 1 milion, și apoi să-l pună gaj la aceeași bancă, de data asta privată, franceză și cu numele BRD Société Générale, pentru mirobolanta cifră de 200 de milioane. Cum cele 200 de milioane au ajuns într-un cont în Cipru și cum în mai 2013 au fost blocate de statul cipriot odată cu alte miliarde românești și rusești ce sălășluiau în paradisul financiar cipriot (ce s-a dovedit a fi o gaură fără fund și care mirosea mult prea urât), mirosurile pestilenţiate au ajuns foarte repede până în mijlocul Comisiei Europene de la Bruxelles.

Aș fi vrut să vă povestesc și despre cele trei întâlniri ale mele cu Băsescu, dar mai ales despre o masă de taină de la Foișorul de la Peleș, unde o adunătură de afaceriști corupţi și de politicieni de la toate partidele ascultau comentariile mele economice, își mai aranjau niște șpăgi și mai puneau ţara la cale sau, mai bine zis, falimentul ei cronic. Acolo, i-am întâlnit pe Marcel Opriș de la STS, pe rromul Gruia Stoica, ridicat în slăvi la acea dată și de Putere, și de Opoziţie, pe Alexandru Cumpănașu, care, pentru o sponsorizare la asociaţia sa fantomă, era dispus să pupe papucul sultanului fără să-i vadă faţa, pentru că oricum nu-l interesa ce culoare politică are.

De fapt, dacă ne uităm astăzi la ce se întâmplă pe scena politică și mai ales dacă ne-am putea plimba incognito prin birourile DNA-ului, am realiza că din 1992 și până azi nu a mai existat ideologie de dreapta sau de stânga, ci doar Ideologia Banului. Toţi cei care au ajuns la Putere sau prin preajma ei au profitat și au urmărit un singur lucru: cum să-și taie o bucăţică sau măcar să ciugulească fărâmiturile de la amărâtele de fonduri statale sau europene ce ar fi trebuit să ne facă să renaștem din propria noastră cenușă, ca Pasărea Phoenix.

Dacă la început singurul meu gând scriind această carte era să-mi ușurez conștiinţa încărcată, fără a înflori nimic și încercând să mă analizez pe mine înainte de a-i analiza pe ceilalţi, acum, după ce am ajuns din „broker-fugar“ „broker-povestitor“, am o dilemă și mai mare: sunt oare credibil? Cum ar fi incredibil să îmi pot răspunde singur la această întrebare, voi încerca să fac pe avocatul diavolului contra brumei de credibilitate care mi-a rămas după ce Media a reușit să șteargă, într-o săptămână, orice respect sau aureolă deja achiziţionată, transformând-o într-un noroi cleios, în care și cel mai vehement admirator al meu s-a înfundat fără șanse de scăpare. Credibilitatea e lucrul cel mai greu de cucerit, dar e și lucrul cel mai greu de păstrat. Recucerirea unei credibilităţi pierdute nu e unul dintre idealurile mele, este doar o utopie dulce amară care nu mi-ar schimba viaţa, ci doar epitaful. De aceea, îmi va fi ușor acum să fiu avocatul diavolului în maxi-procesul pe care eu încerc să-l susţin contra unei clase politi ce atipice, dar omogene, și unei Media agramate de multe ori, dar plină de tupeu și venin. Ţin să precizez că am fost,timp de peste 15 ani, tovarășul ambelor clase și că niciodată nu am vrut să cred că amiciţiile dubioase mă vor apăsa atât de greu în timpul „Spovedaniei“ finale. Deși am vrut să scriu istoria și nu s-o trăiesc, realizez că norocul de a fi în centrul evenimentelor este direct proporţional cu ghinionul de a nu te putea spovedi prietenilor, ci doar publicului. Există două moduri de a fi fericit: ori să ai mulţi bani și multă Putere, ori să ai mulţi prieteni. Niciodată însă nu vei putea să le ai pe amândouă. În concluzie, ori mulţi dintre cititorii acestei cărţi mă vor iubi și nu voi mai avea niciodată Putere, ori puţini mă vor crede și atunci aș mai avea șanse să acced la Putere. Gândind egoist, voi achiziţiona faimă fără să știu dacă voi muri rău famat sau mult compătimit.

Interviul Avocatului Diavolului

Să revin la pledoaria mea împotriva ultimului gram de credibilitate pe care cineva mi-l va acorda. Să ne imaginăm că suntem într-o sală de tribunal și că Avocatul Diavolului îl interoghează pe Brokerul Fugar.

De ce aţi plecat?

– De frică.

Le datoraţi bani?

– Nu.

Și atunci de cine vă era frică?

– De Dimofte, Renato Neagoe și Hrebenciuc.

„Mă așteptau la Hotel Howard Johnson să le cedez gratis toate proprietăţile imobiliare”

Cristian Sima
Viorel Hrebenciuc nu poate lipsi din niciun „bisnis” important din România

Ce aveaţi de împărţit cu ei?

– Sâmbătă, 29 septembrie 2012, mă așteptau la Hotel Howard Johnson să le cedez gratis toate proprietăţile imobiliare și să semnez un contract că lucrez pentru ei.

Cu ce vă șantajau? De ce ar fi trebuit să cedaţi totul gratis?

– Pentru că, ALTFEL, ar fi declanșat un scandal enorm în Media, care urma să mă compromită și ar fi pus toţi clienţii să-și retragă banii.

Păi, dacă banii erau pierduţi, de unde aţi fi avut să-i rambursaţi?

– De la Dimofte, el ar fi injectat lichidităţi și eu aș fi lucrat pentru el.

Și de ce nu aţi acceptat? Era o bună propunere de afaceri. Aţi pierdut tot și cineva era dispus să vă salveze imaginea.

– M-am gândit să accept, dar asta ar fi însemnat să le pun la dispoziţie arhiva.

Dacă știau ce e în arhivă, de ce nu au luat-o înainte de a pleca dvs.?

– Nu știau exact ce e în arhivă, nu știau că înregistrasem și fotocopiasem tot și nu știau că arhiva deja nu mai era în ţară de ceva timp.

Când au aflat?

– La două zile după ce am plecat, atunci când s-au dus la birou.

Deci aţi premeditat plecarea?

– Se poate spune și așa. Am căutat soluţii până în ultima clipă, adică fonduri ca să-mi salvez compania, și am luat decizia cu arhiva instinctiv, iar cea cu plecatul la fel de instinctiv, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu Dimofte, Hrebenciuc, Noapteș și Predoiu în ultima săptămână. Am realizat că toate promisiunile nu erau adevărate.

Deci, dacă v-ar fi finanţat milioanele necesare, aţi fi rămas să lucraţi cu ei?

– Da. Acum realizez că nu ar fi funcţionat, dar, dacă finanţau cele 4 milioane pierdute de la clienţi, eram decis să rămân, eram mult prea orgolios ca să mă declar învins.

„M-am dus la DNA să le ofer toată arhiva”

Cristian Sima
Cristian Sima: „luasem de la Dimofte 400.000 de euro cu gaj pe o altă casă”

Deci, dacă eraţi dispus să rămâneţi lângă ei, de ce nu am presupune că acum nu faceţi altceva decât să daţi semnale de tipul „Dacă nu mă finanţaţi, spun și mai mult!“?

– Puteţi presupune asta, dar nu am cum să-i mai șantajez, atâta timp cât m-am dus la DNA să le ofer toată arhiva.

Arhiva conţine conturi cifrate și transferuri cifrate, deci fără dvs. nu are nicio valoare, cineva ar trebui să o explice procurorilor de la DNA.

– Da, așa e. S-ar putea desluși iţele și fără mine, dar ar lua infinit mai mult timp.

Și atunci de ce nu v-au eliminat, deja știind că fără dvs. e greu de explicat și că oricum nimeni nu mai crede că banii sunt în aceleași conturi ca în 2012.

– Nu știu de ce.

De ce v-am crede că aţi plecat cu doar câteva mii și nu cu toţi banii?

– Pentru că în ultimele două săptămâni am ipotecat o casă și am transferat toţi banii în Societate, pentru că luasem de la Dimofte 400.000 de euro cu gaj pe o altă casă și toţi acei bani au intrat tot în Societate, pentru că mi-am transferat rezervele în Societate în ultima lună. Dacă voiam să plec cu bani, luam de la Societate, nu băgam bani în ea.

Da, dar puteaţi foarte bine să premeditaţi asta în timp, cu mulţi ani înainte și să depozitaţi în conturi despre care nimeni nu știe fonduri de rezervă.

– Da, aș fi putut, doar că eu nici măcar pe conturile personale nu făceam direct operaţiuni, aveam o angajată care făcea tot, la indicaţiile mele, dar toate operaţiunile le făcea ea. Ea ar putea depune mărturie că nu mai aveam niciun ban în afară de cei 100.000 care și astăzi sunt blocaţi în conturi în Elveţia.

Problema nu e dacă spun tot, ci dacă ceea ce spun e adevărat

Cristian Sima
„Alexandru Cumpănașu, care, pentru o sponsorizare la asociaţia sa fantomă, era dispus să pupe papucul sultanului fără să-i vadă faţa”

De ce am avea încredere în angajata dvs., doar era omul dvs. de încredere.

– Nu am alt martor. Aţi putea, însă, să verificaţi toate conturile. Nu am avut cash în viaţa mea, toate transferurile sunt făcute prin bancă, există urme. Să presupunem că aveam alte conturi, trebuia să plece banii de pe cele existente, se poate verifica că nu au plecat.

De ce v-am crede că spuneţi tot?

– Problema nu e dacă spun tot, ci dacă ceea ce spun e adevărat.

De unde știm că nu spuneţi doar despre unii, și despre alţii nu. Poate acoperiţi pe cineva.

– Nu mă acopăr pe mine, de ce aș acoperi pe alţii?

De ce atunci „Spovedaniile“ dvs. apar exact când personajele din ele au mari probleme cu Justiţia, de ce nu le-aţi spus acum 10 ani?

– Acum 10 ani aș fi fost decredibilizat imediat, Justiţia nu funcţiona atunci și, deci, ar fi fost o furtună într-un pahar cu apă. Astăzi, evenimentele îmi susţin afirmaţiile. Întrebarea dvs. e ca și cum am întreba un german din 1940 de ce nu l-a denunţat pe Hitler. Deși Justiţia îi arestează, credeţi că nu tot ei sunt la Putere, chiar și azi?

Eu pun întrebări, nu dvs. Din ceea ce scrieţi, pare că anumite personaje cărora nu le daţi numele real sunt protejate. De ce?

– Nu sunt protejate, nu protejez pe nimeni. Justiţia încă protejează. Când am vorbit despre afacerile din IT, am spus că arhitectul afacerilor e Orest Robciuc și Gabi Marin și în spate se află Virgil Măgureanu. Marin a denunţat-o pe Udrea, Robciuc cu Florică și Pescariu au făcut și ei denunţuri și nu mai sunt anchetaţi. Aceasta e o dovadă clară că încă sunt pe cai mari, s-au retras câţiva pași doar pentru un timp, eu sunt convins că vor reveni, sunt prea lacomi ca să dispară din peisaj. Apoi, sunt convins că există un război între găști. Cred că Justiţia e și ea împărţită, o parte îi sprijină pe unii și o parte pe ceilalţi, noi aflăm doar când una dintre părţi mai dă câte-o lovitură, nimeni nu vrea să ne explice cum funcţiona Sistemul și nimeni nu acuză toată clasa politică. Eu o acuz. Dar eu sunt singur și fără protecţia cuiva.

De ce nu aţi fi și dvs. parte a războiului și nu aţi da doar loviturile comandate?

– Pentru că eu lovesc ambele tabere. Pentru că eu am pus la dispoziţia DNA toată arhiva.

De unde știm că nu aţi selecţionat ceea ce aţi pus la dispoziţia DNA?

– Pentru că nu aveam timpul necesar s-o fac, vă veţi convinge de asta. Arhiva e imensă, am avut nevoie de o dubă ca s-o car.

Afacerea Ductil

Cum să vă credem că aţi fost mereu în preajma lor și că nu aţi profitat de pe urma afacerilor lor oneroase?

– Nu am făcut nicio afacere cu statul, nicio privatizare, totul a fost cumpărat pe Burse. Nu am participat la nicio licitaţie cu statul sau cu companii cu capital de stat. Toţi banii de la ei au venit prin bancă și s-au întors în aceleași conturi. Și banii, și profiturile realizate. Dacă aș fi spălat bani, cineva ar fi trebuit să piardă. Toţi clienţii mei au câștigat per total în ultimii 15 ani, cu excepţia a doar 12, ultimii intraţi, care au pierdut.

Aţi fost, însă, acţionar la multe companii de stat: Ductil, Beta Buzău, Romfelt sau Ves Sighișoara. Nu vă contraziceţi?

– Nu, toate acele acţiuni le-am cumpărat prin BVB, nu am luat nimic de la stat. Statul și-a vândut acţiunile, ori la SIF-urile de la care eu am cumpărat, ori la alte firme private, care apoi le-au vândut pe Bursă. Nu am luat nimic de la stat.

Cristian Sima
Cristian Sima: „Ductil vindea totul în România pentru că preţul era mai scump decât cel obţinut la export”

Ductil a fost o companie majoritară de stat; cum aţi reușit să o cumpăraţi?

– Am luat 18% de pe Rasdaq, statul a vândut la Air Liquide pachetul majoritar. Eu am dat acţiunile de la Ductil lui Air Liquide și în schimb ei au făcut split off și au dat o parte din combinat acţionarilor mei italieni și indieni. Beta Buzău a fost cumpărat tot pe Rasdaq, în întregime, apoi am luat clădirea cu Fabrica de pulberi construită pe terenul lui Ductil și am făcut-o să meargă. Apoi, am vândut-o la americanii de la Pittsbourgh cu 5 milioane. Beta a fost și ea optimizată și a fost vândută după 12 ani. E drept că Ductil Steel a fost vândut cu 150 de milioane și cumpărat cu 3, dar în cei 10 ani s-a unit cu Oţelul Roșu, cumpărat tot de la italieni, și a fost creat un grup siderurgic care făcea la momentul vânzării un profit net de 12 milioane pe an. De aceea, rușii au oferit 150 de milioane pe ea în 2007. În 2007, preţul oţelului era la stele, Ductil vindea totul în România pentru că preţul era mai scump decât cel obţinut la export. Nu am participat la privatizări sau afaceri cu companii românești de tipul „Cumpăr azi și vând mâine“, am vândut după 10 ani, acolo era și munca celor ce le-au pus pe roate.

Dar la Romfelt, unde aţi construit blocurile, cum aţi reușit să cumpăraţi tot? A fost și statul acţionar, nu-i așa?

– Da, a fost. Am cumpărat toate cupoanele de la oierii din Horezu, apoi un pachet de la Velciu, tot prin Bursă. Cred că Velciu, care era un fost securist, le-a luat de la stat, dar eu le-am luat de la el, după mulţi ani. Apoi, am făcut o ofertă publică și am luat tot. Muncitorii care aveau acţiuni prin programul MEBO mi le-au vândut pentru că le-am dat cadou fabrica, doar a trebuit să se mute la marginea Bucureștilor. Există și astăzi acea fabrică. Eu am vrut doar terenul de la Obor, pe care am făcut blocuri. 700 de apartamente. Nu am dat pe nimeni afară, muncitorii s-au mutat la marginea Bucureștilor și acolo s-au aranjat între ei. Au avut cadou fabrica, ce aș fi putut face mai onest?

Cum aţi reușit să luaţi aprobările pentru un CUT 5 și pentru 70.000 m2 construiţi pe 15.000 de m2 de teren? Aţi dat șpagă?

– Nu. Evident că pare neverosimil că nu am dat, dar așa e. I-am luat acţionari pe Pascariu și Zamfirescu, și ei au obţinut aprobările. Dacă cineva a dat șpagă, atunci ei au fost aceia. Dar sigur nu au dat, pentru că Pascariu dădea credite în 2007 și toţi voiau credite, nu șpagă în bani. Evident, dacă dvs. consideraţi faptul că au dat credite aiurea celor ce ne-au dat aprobările, atunci e și asta șpagă, dar eu nu știu dacă au dat ceva și am evitat să aflu cum au fost obţinute aprobările. De aceea i-am luat acţionari, ca să scot castanele fierbinţi cu mâna lor. Moral, evident că sunt vinovat. Numai faptul că eram veșnic printre ei și că le dădeam sfaturi cum să facă totul legal e un capăt de acuzare într-un proces al moralităţii mele. Dar eu eram speculator pe Bursă. E o utopie să credeţi că Soros, Goldman Sachs (sau oricare alt speculator) ar avea cea mai mică umbră de moralitate. Lumea de azi nu suprapune delictele de moralitate cu delictele penale. Nu se vor suprapune niciodată.

Am avut grijă să scriu exact ceea ce știu și multe le pot confirma cu documente

Marea Spovedanie a brokerului fugar_coperta I-500x500
Cristian Sima: „Am profitat de Sistem, nu am fost victimă”

Aţi folosit HotNews ca armă politică?

– Nu, nu m-am amestecat în politica editorială. Am folosit HotNews să scriu acolo orice aș fi dorit. Nu am atacat pe nimeni pe HotNews.

Da, dar HotNews era un ziar băsist, nu-i așa?

– Da, era băsist pentru că cei care scriau acolo erau în mare parte pro Băsescu, eu însă îmi permiteam să-l critic și pe Președinte, am făcut-o și personal când a venit în sediu, la referendum. Asta nu înseamnă că nu cred și acum că Băsescu a fost soluţia cea mai bună din ceea ce ni s-a oferit pe piaţa politică.

De ce nu publicaţi documentele din arhivă, cu explicaţii cu tot?

– Aștept ca DNA să-mi permită asta și le voi publica. Dacă DNA nu va face nimic, le voi publica. Dacă voi mai fi viu.

Dacă aţi fi în locul nostru, dvs. aţi crede ceea ce aţi publicat?

– Nu știu, dar sigur aș avea multe dubii. Aș verifica, însă, ceea ce am publicat și apoi aș crede.

Deci până și dvs. aveţi dubii la ceea ce aţi scris?

– Nu, eu nu am dubii, am avut grijă să scriu exact ceea ce știu și multe le pot confirma cu documente.

Multe, dar nu toate.

– Restul vor fi confirmate în timp.

Și dacă una dintre găști câștigă războiul și nu vom mai merge până la capăt?

– De aceea am scris și voi continua să scriu, ca ambele tabere să se distrugă reciproc, altfel nu vom afla adevărul.

Dacă toţi românii v-ar citi „Spovedaniile“, ce credeţi că ar crede? Ce credeţi că ar putea face după?

– Nu știu, important e că eu am zugrăvit o epocă, un Sistem și astfel am încercat să scriu istoria trăită de mine. Românii au o frescă a tranziţiei perpetue din România, o frescă istorică scrisă la prima mână. Urmașii vor schimba istoria, așa cum am făcut și noi cu istoria primei jumătăţi de secol. Dar va rămâne un document ce va putea fi analizat.

De ce aţi scris „Spovedaniile“?

– Ca să-mi ușurez conștiinţa.

Și acum vă e mai ușor?

– Da, dar încă mă apasă, mai am multe de spus. Poate că voi avea și multe de făcut în viitor, nu-mi cunosc destinul și nu aș vrea să mi-l cunosc.

Vă consideraţi un erou?

– Nu.

O victimă?

– Nicicum. Am profitat de Sistem, nu am fost victimă.

Atunci ce vă consideraţi?

– Un simplu om care a avut imensul noroc să fi e mereu în vâltoarea evenimentelor, care a trăit, iubit și a suferit intens. Mă consider un om fericit, chiar un fericit al propriului meu destin. Cred că mereu am primit ce meritam. După aceste „Spovedanii“, voi primi din nou exact ceea ce merit.

Pe mine nu m-aţi convins, eu nu vă cred!

– Nu contează dacă mă credeţi sau nu, contează că vă puneţi întrebări. Aș vrea mult să pot continua „Spovedaniile“ până când tabloul va fi complet, dar nu știu dacă vremurile mă vor lăsa să aștern totul pe hârtie. Am avut nevoie de multă susţinere să aștern pe hârtie zbuciumul adunat în 53 de ani. Parafrazându-l pe Cioran, aș spune că e inutil să ne spovedim, pentru că „oricum am face-o prea târziu“. Fericit e acela ce-și dorește ceea ce deja posedă. Eu posed un peisaj cutremurător de realist al ultimilor 25 de ani, am făcut parte din el, m-am compromis în el, am convieţuit cu el. Dacă voi mai trăi, vi-l voi împărtăși. Viaţa e singurul spectacol la care merită să fii mereu pe scenă.

30 martie 2015, Sankt Moritz

CITEȘTE și DEZVĂLUIRI Cristian Sima despre Tăriceanu, Marius Tucă, Rompetrol și Turturică de la România Liberă

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.