Dosarul DGASPC Teleorman se rejudecă la Instanța supremă

Dosarul DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare se rejudecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost amânat pe parcursul a cinci termene de judecată, în urma controverselor privind constituirea completurilor de cinci judecători de la Instanţa supremă.

Completul care îl judecă pe Dragnea este format din judecătoarele Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera şi Rodica Aida Popa.

Procesul se află în faza de apel după ce, pe 21 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica.

Potrivit anchetatorilor, directorul executiv al DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, a menținut ilegal în posturi a două angajate, în schimbul unor foloase necuvenite.

Cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei PSD Teleorman.

Procurorii DNA au mai afirmat că, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Liviu Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.