Dosarele privind aparate ortodontice pentru elevi poti fi depuse începând de luni, anunță PMB

aparate ortodontice pentru elevi

Dosarele privind aparate ortodontice pentru elevi pot fi depuse începând de luni, 17 septembrie, a anunțat Direcţia de Presă a Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

Un proiect de hotărâre care a fost adoptat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) din 14 iunie prevede că elevii cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani din Capitală vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 750 de lei pentru aplicarea unui aparat ortodontic.

În situaţia în care un beneficiar are indicaţie pentru ambele arcade (inferioară şi superioară), acestuia i se vor deconta 1.500 de lei. Perioada de derulare a proiectului va fi intervalul 17 septembrie 2018 – 17 septembrie 2019. Regulamentul de aplicare a hotărârii CGMB va fi publicat pe site-ul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) până la data de 17 septembrie 2018, iar dosarele vor putea fi depuse începând cu această dată.

În vederea implementării proiectului, se va desemna printr-o decizie a directorului general al ASSMB o Unitate de Implementare a Proiectului (UIP), care va verifica eligibilitatea şi va întocmi decizia de aprobare. UIP va transmite Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială ‘Prof. Dr. Dan Theodorescu’ dosarele aprobate. Solicitantul se va prezenta cu decizia de aprobare la Compartimentul de Ortodonţie şi Ortopedie Dento-Facială al Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Prof. Dr. Dan Theodorescu pentru programare, a precizat PMB.

Potrivit sursei citate, pentru implementarea proiectului, PMB, prin ASSMB, va încheia un contract de prestări servicii pentru aplicarea aparatelor ortodontice cu Spitalul Prof. Dr. Dan Theodorescu. ASSMB administrează 133 de cabinete stomatologice şcolare, menţionează PMB.

„Cabinetele stomatologice şcolare sunt implicate în acest proiect doar prin eliberarea de trimiteri către Compartimentul de Ortodonţie şi Ortopedie Dento-Facială al Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Prof. Dr. Dan Theodorescu. În general însă, pentru serviciile stomatologice asigurate elevilor prin cabinetele şcolare de specialitate, chiar dacă unitatea de învăţământ nu are cabinet stomatologic, aceştia sunt programaţi la cabinetele la care şcoala este arondată”, a adăugat PMB.

Potrivit proiectului adoptat pe 14 iunie, criteriile de eligibilitate ale unui elev sunt: domiciliul stabil sau viză de reşedinţă în Bucureşti; consimţământul tutorelui sau reprezentantului legal al copilului privind aplicarea unui aparat ortodontic; recomandarea privind necesitatea aplicării unui aparat ortodontic – document tip eliberat de un medic specialist/primar în specializarea ortodonţie şi ortopedie dento-facială din cadrul Ambulatorului de Specialitate al Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Prof. dr. Dan Theodorescu.

În regulamentul privind implementarea proiectului se arată că procedura privind includerea elevilor în program prevede că tutorele sau reprezentantul legal al elevului va depune la sediul ASSMB un dosar care va cuprinde mai multe documente.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.