Dosarele Cetățeanul: Mircea Badea și Mihai Gâdea, două dintre vedetele Antena 3, plătite gras pe drepturi de autor. ANAF tace

Badea si gadea„Cetățeanul” dezvăluie, începând de astăzi, ce sume au încasat „vedetele” TV, care au fost plătite împărătește de patronii lor „moguli”. Ei nu au fost plătiți ca salariați, deși au lucrat efectiv și au fost prezenți, unii cu „normă întreagă”, în studiourile televiziunilor, ci pe drepturi de autor, astfel încât să se plătească taxe cât mai mici la stat.

Prezentăm astăzi ce sume conțineau sacii cu bani încasați, pe drepturi de autor de Mihai Emanuel Gâdea și Mircea Radu Badea. Continuăm, zilele următoare, cu Victor Ciutacu, Dan Diaconescu și Cătălin Tolontan.

Deși a fost obligat, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, să facă inspecții fiscale la toate „vedetele” care au încasat sume uriașe pe drepturile de autor, ANAF o încalcă cu bună știință! „Cetățeanul” a sesizat Direcția Națională Anticorupție și Curtea de Conturi. Amănunte, vineri, 12 decembrie!

Taxe la buget, ioc

Foste și actuale vedete de la Antena 3, televiziune controlată de Dan Voiculescu, au fost plătite regește, cu zeci de mii de lei/lună, dar nu cu salarii pe cartea de muncă, ci pe drepturi de autor! În acest mod vedetelor (sau „tonomate”, cum le spuneau alții), li s-au umpflat buzunarele, fără să se mai achite la buget și taxele corespunzătoare unor contracte de muncă (CAS, șomaj, pensii, etc…). Principalii păgubiți de astfel de practici sunt tocmai românii, de mila cărora aceștia plâng în direct cu lacrimi de crocodil.

Mircea Badea
Mihai Gâdea a încasat chiar și peste jumătate de miliard lunar

Facem referire astăzi la Mihai Gâdea și Mircea Badea. Ei și-au primit salariile de sute de milioane de lei vechi lunar, ca și cum și-ar fi vândut doar drepturile de proprietate intelectuală, nicidecum ca în situația în care prestau, aproape zilnic, la locul de muncă.

Mihai Gâdea, jumătate de miliard lunar

Veniturile încasate de Mihai Emanuel Gâdea, pe drepturi de autor, sunt spectaculoase, pentru orice om de rând. Gâdea, directorul postului TV Antena 3, a „prestat” zi de zi la posturile controlate de Dan Voiculescu. El nu a fost plătit pe baza unui contract de muncă, ci pentru cesiune de drepturi de autor. El a câștigat, în 2007, aproape 240.000 de lei (o medie de 20.000 de lei/lună). În 2008 suma a depășit 680.000 de lei – 57.000 lună (mai mult de jumătate de miliard de lei vechi). Un an mai târziu, criza l-a lovit în plin pe Gâdea, iar veniturile din drepturi de autor au scăzut sub 30.000 de lei/lună (360.000 de lei/an). Dar nu cu mult!

Mircea Badea
Mircea Badea a tras tare pe drepturi de autor

Mircea Badea a câștigat, „numai” 280.000 de lei (aproape 11.700 de lei/lună) din drepturi de autor în 2008, dar în 2009 l-a depășit pe Gâdea. Mircea Badea a înregistrat, în 2009, venituri de 400.000 de lei (peste 33.000 de lei/lună).

Restanțe la plata TVA

Codul Fiscal prevedea la acea dată că orice persoană care încasează venituri din cesiunea drepturilor de autor, care au depășit un plafon trebuie să se înregistreze ca plătitor de TVA și trebuie să plătească taxa pe valoarea adăugată pentru sumele încasate peste acest plafon. La acea vreme, plafonul de scutire de TVA era, conform Codului Fiscal, de 119.000 lei/an (35.000 euro la cursul de la data aderării la UE).

Ca urmare, numai scriitorii, ziariștii, actorii, politicienii care încasau, într-un an, mai mult de 10.000 de lei/lună erau obligați la plata TVA și numai pentru sumele încasate peste acest plafon.

ANAF a refuzat să dezvăluie, la solicitarea oficială făcută de „Cetățeanul”, care sunt sumele pe care le au de plată cei de mai sus, invocând secretul fiscal. Am revenit cu o nouă solicitare, în care am cerut ANAF să ne precizeze dacă s-au făcut inspecții fiscale în cazul mai multor jurnaliști, scriitori, artiști și dacă aceștia și-au plătit datoriile către stat (TVA pe drepturi de autor). La această nouă solicitare, ANAF a amuțit de-a binelea.

Cetățeanul TV

19 COMENTARII

      • Si nu inteleg de ce atata ironie, ti se pare mult 20000lei pe luna pentru un director din cea mai mare televiziune din romania? Oricat ar lua nu au averi cat, Videauna, Udrea, Basescu si multi alti. Oricat au incasat, au facut-o dintr-un mediu privat si legal. Pe cand alti..

  1. bai basistilor nu puteti de ei.de asta va doare si cind nu va doare.mai bine invatati meserie si luati premii,diplome si initiative si dupa aia vorbiti.sinteti niste sarantoci invidiosi.astia sint meseriasi.bravo lor

    • Nu sunt basista si nici invidioasa, dar nu mise pare drept si normal ca acesti oameni sa fie platiti in felul acesta,nerusinat de nedrept, in timp ce alti romani fac foamea… Au mai inselat si statul, au eludat plata taxelor corespunzatoare! Prin inselaciune! Pe spatele romanilor, pe care-i mai si minteau cu nerusinare …

      • si aia care mor de foame, ce produc? la noi se fac angajari si pe venit de 800-1000lei pe luna nu vin nici morti!!!!! Pai din ce isi macar painea de zi cu zi? si mai ziceti caasa zisii muritori de foame nu fenteaza statul!!!!!!

  2. Dlor ,presa este considerata a patra putere in stat.Ma intreb atunci daca tot activul presei romanesti isi faceau datoria cu adevarat de forta unita avand toti aceiasi menire prin definitie si nu erau niste aserviti unor derbedei ,numiti patroni care au corupt prin puterea banului oameni din presa tranformandu-i in unelte de lupta inpotriva dusmanului politic,asa cum sunt cei din antene carora li s-au spalat creierele ,promovand de zece ani mai bine aceste diversiuni ,mincinoase ,murdare cu inpact distrugator asupra societatii in general,aspecte care prin lege ar fi trebuit interzise .Aceste actiuni tulburatoare din punct de vedere deontologic care au creat adanci traume morale societatii ar trebui exemplar pedepsite.S-a constatat cu tristete ca acesti indivizi numiti jurnalisti au creat atat rau tarii incat ar trebui si exclusi din viata de jurnalist,.

  3. Ma antreb ce se antampla daca castigau astia din ciuma rosie ??? Se mai descoperea ceva??Oare cei din corpul de control nu stiau nimic ,s-au spaga de milioane nu iau lasat

  4. HA,HA, HA , ACUMA SA VA VAD PONTISTILOR.
    Pocnind din bici pe langa boi
    Astia suntem amandoi.
    Eu sunt Gâdea el e Badea
    De ne-asculti te-apuca jalea
    Gadea,Mircea fac si sală
    Ca Pacala si Tândala
    Si in ring Mircea-a luptat
    De sa facut de rahat
    Alerga prin ring belitu
    Ca Chaplin dupa arbitru.
    Iar acuma râd de noi
    Ca nu-s oameni ci sunt boi

  5. Daca este asa, trebuie sa fie declansate de indata anchete de catre cei competenti… daca avem.
    Asta chiar ca este inadmisibil, de fapt ca si faptele celor din tabara „adversa„.
    Poate vine si vremea dreptatii si aplicarii legilor, dar pentru toti !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.