UPDATE Documente! Mafia Cimitirelor infiltrează din nou administrația publică. Incompatibilități, falsuri și conflicte de interese. Ce spune Administrația

Iana
Directorul Emil Iana, șeful absolut al cimitirelor bucureștene, vrea să ne cerem scuze pentru dezvăluiri probate cu documente

Cetățeanul.net a intrat în posesia unor documente care arată că Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU) colcăie de interese la cele mai înalte niveluri.

O nouă operațiune a administrației de cumetrie, în legătură, spun surse din Primăria Capitalei, cu Mafia Cimitirlelor, are loc chiar în mandatul Gabrielei Firea. Operațiunea ar putea fi „compromisă”, dacă echipa de control trimisă de primar la ACCU va reinstaura legalitatea.

Patron de firma de lucrări funerare, angajat director la ACCU

Pe 20 iunie 2016, cu nouă zile înainte de angajarea la ACCU, Pavel Mihai a ieșit din Thanatos, după ce renunțase și la funcția de administrator

Pe 29 iunie 2016, directorul Emil Iana a aprobat angajarea în ACCU a lui Pavel Mihai, „ținta” fiind, potrivit surselor din interior, ca Mihai Pavel să conducă unul dintre cimitirele Bucureștiului. Înainte de angajarea în ACCU, Pavel Mihai era însă acționar și administrator la două firme care fac afaceri în cimitirele din București – Holban Prod și Thanatos Imperial SRL.

Pavel Mihai, ne-a declarat încă că și-a cesionat acțiunile și a ieșit din cele două firme chiar înainte de a fi angajat, pe 29 iunie, în conducerea ACCU, astfel că nu se pune problema să intre în incompatibilitate.

Într-adevăr, potrivit documentelor Thanatos Imperial, Pavel Mihai a ieșit în pripă din firmă – pe 13 iunie a renunțat la funcția de administrator, iar pe 20 iunie ași-a cesionat și acțiunile către un consătean din Sintești (județul Ilfov). La fel și din SC Holban Prod, dar acolo a rămas asociată soția, Mariana Mihai.

Fals și uz de fals

Cimitirelor
Pe 29 iunie, noul angajat al ACCU, semnează cereri de abilitare a firmelor de servicii funerare cu care susține că nu mai are nicio legătură. Urmează ca procuirorii să verifice dacă Pavel Mihai a folosit ilegal ștampilele și semnătura în documentele depuse în numele fostelor sale firme.

Surse din ACCU ne-au spus însă că Pavel Mihai continuă să controleze cele două firme, cărora dorește să le asigure câștigurile în continuare. Documentele descoperite de Cetățeanul.net confirmă că Pavel Mihai conduce, în continuare, cele două firme ba, mai mult, este și suspect de fals în acte publice.

Astfel, pe 29 iunie, ziua în care a fost angajat în ACCU, Pavel Mihai a depus și două cereri de abilitare pentru lucrări în cimitirele bucureștene a fostelor sale firme. El a semnat cererile, în documentele pe care le puteți consulta mai sus, în calitate de administrator al celor două firme, deși oficial nu mai avea nicio legătură cu acestea – cesionase acțiunile și renunțase la calitatea de administrator!

Incompatibilitate Consilierul juridic ACCU, detașat de la firma „parteneră”

Operațiunea de infiltrare a Administrațieui Cimitirelor a continuat și în luna iulie. Astfel, pe 14 iulie, subalternii directorului Emil Iana au cerut firmei Holban prod, controlată „în familie” de Mihai Pavel, să îi detașeze un jurist, pe Aurelia Podgordetekii la ACCU, unde mai lucrează deja încă șase consilieri juridici. Bineînțeles că SC Holban Prod a aprobat detașarea. Astfel, cât de curând, Aurelia Podgordetekii ar putea aviza chiar lucrări sau contracte ale firmei care a „detașat-o” la ACCU!

Cetățeanul.net a relatat, recent și alte exemple ale conducerii feudale instaurate la ACCU, sub domnia directorului Emil Iana. Între acestea, aducerea ca șef la achiziții a unui perosnaj care va fi judecat, peste două săptămâni (16 septembrie 2016) pentru fapte de corupție, sau detașarea unui angajat aflat în … pușcărie. Citește detalii aici

Cetățeanul.net i-a solicitat lămuriri directorului Emil Iana, dar acesta nu a răspuns încă solicitării noastre. Vom publica punctul de vedere al lui Emil Iana, după ce acesta ne va fi comunicat!

UPDATE Punctul de vedere al Administrației Cimitirelor

cimitire-iana-punct-de-vedere-pavel-si-podgodetekii

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.