Diametrala Buzești-Berzei-Uranus. Linie modernizată cu milioane de euro pentru patru tramvaie pe oră

0
171

Atunci când a fost construită, Diametrala Buzești-Berzei-Uranus a suscitat numeroase controverse, majoritatea din cauza faptului că fostul primar general Sorin Oprescu a dispus dărâmarea mai multor clădiri monument istoric, printre care și Hala Matache. Probleme sunt și acum: pe șinele modernizate cu milioane de euro circulă doar patru tramvaie pe oră.

Stația Mircea Vulcănescu de pe Diametrala Buzești-Berzei-Uranus. Pe tăblița RATB figurează o singură linie de tramvai: 24, care circulă din cartierul Dămăroaia și până la Vasile Pârvan.

Problema nu este că e o singură linie, ci că intervalul de succedare este extrem de mare – 15 minute la orele de vârf, așa că într-o oră nu trec pe aici mai mult de patru tramvaie. Potrivit informațiilor oficiale de pe site-ul RATB, în afara orelor de vârf intervalul de succedare este și mai mare, așa că sunt doar trei sau chiar două tramvaie pe oră.Tramvai 24

Primăria Capitalei a modernizat aceată arteră cu un efort financiar considerabil, care nu a fost însă dublat și de o investiție în cumpărarea de tramvaie pentru RATB. În atari condiții, regia de transport folosește parcul circulant de care dispune, îmbătrânit peste măsură și insuficient.

Primul segment din Diametrala Buzești-Berzei-Uranus, care face legătura între Piața Victoriei și Vasile Pârvan, a fost inaugurat pe 12 ianuarie 2014, în urma unei investiții de 160 milioane de lei (35 milioane de euro). Artera, cu o lungime de doi kilometri, face legătura între Piața Victoriei și Vasile Pârvan.

90 de imobile, demolate pentru Diametrala Buzești-Berzei-Uranus

Bulevardul, care s-a făcut prin lărgirea străzilor Buzești și Berzei între Piața Victoriei și Vasile Pârvan, are două benzi de circulație pe sens, linie de tramvai, piste de biciclete  de un metru lățime pe carosabil, pe ambele sensuri, și trotuare late de trei metri. Înainte de modernizare, cele două străzi aveau doar linie de tramvai, o bandă de circulație și trotuare înguste.

Pe lângă calea rutieră, Primăria Capitalei a schimbat și rețele edilitare care treceau pe sub bulevard, sistemul de iluminat public și s-a introdus sistemul Net City, iar pe marginea trotuarelor au fost plantați arbori.

Pentru construirea acestui drum au fost demolate 90 de imobile, printre care și clădiri monument istoric, și au fost expropriate 1.000 de persoane. Cea mai importantă clădire demolată pentru construirea acestui drum a fost Hala Matache. Clădirea a fost pusă la pământ în martie 2013, după lăsarea nopții și pe cod portocaliu de ninsoare. Primarul de atunci Sorin Oprescu a promis că o va reconstrui pe alt amplasament, ceea ce nu s-a întâmplat nici până azi. Alte două clădiri importante puse la pământ au fost Berzei 81 și 89. Și în cazul acestora, fostul edil a promis că le va reconstrui, dar până nici acum acest lucru nu s-a întâmplat.

CITEȘTE și Gabriela Firea promite că va reconstrui Hala Matache, demolată de predecesorul său Sorin Oprescu

 

LĂSAȚI UN MESAJ


*