Dezvăluiri. Gigi Becali, Borcea și Mircea Băsescu au fost tratați ca niște VIP-uri de conducerea închisorii de la Poarta Albă

Gigi Becali, sursa foto: Libertatea

Sindicatele gardienilor recunosc în premieră că la Poarta Albă, penitenciarul din județul Constanța unde cereau să-și ispășească pedeapsa condamnații vedetă, deținuții cu bani erau tratați preferențial, ba chiar se falsificau documente pentru a fi eliberați în permisii sau condiționat.

George Becali, Miron Mitrea, Victor Becali, Gabriel Alexandrescu, Ioan Becali si Cristian Borcea sunt o parte dintre deținuți-VIP care au beneficiat de un regim preferențial, ceea ce ar fi ilegal, conform liderilor sindicatelor gardienilor.

„Pentru ca ilegalitățile au fost deja constatate, dar sancțiunile se lasă așteptate, îi cerem ministrului Justiției să intervină de urgență și să demită conducerea operativă a Penitenciarului Poarta Albă pentru favorizarea infractorilor și pentru abuzuri la adresa personalului”, se precizează într-un comunicat al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FNANP).

Solicitam, de asemenea, masuri concrete care sa duca la finalizarea cercetarii sub aspect penal a infractiunilor constatate la finalul anului 2016 de catre Directia Inspectie Penitenciara (DIP-ANP), Corpul de Control al Ministrului Justitiei si Corpul de Control al Primului Ministru in legatura cu favorizarea unor infractori si abuzuri in serviciu in serviciu in forma continuata.

Documente falsificate pentru deținuții VIP

„Ieri, 24 august 2017, ministrul Justitiei s-a intretinut cu o parte dintre cei identificati ca fiind raspunzatorii sub aspect penal pentru acordarea unor recompense nejustificate si chiar falsificarea unor documente pentru detinuti-vip printre care: George Becali, Miron Mitrea, Victor Becali, Gabriel Alexandrescu, Ioan Becali si Cristian Borcea”, se mai precizează în comunicatul FSANP. Reamintim că ieri, Tudorel Toader, deși era în concediu, a avut o întâlnire cu reprezentanții conducerii penitenciarului de la Poarta Albă.

Borcea, lucrari

„Din pacate, desi a fost constatata incalcarea legii, procedurile disciplinare si cele penale au fost blocate sub diverse pretexte pentru personaje precum Petrică Bănuță, Țdirector adjunct pentru siguranta detinerii si regim penitenciar, sau Emilia Țopala, director adjunct pentru educatie si asistenta psihosociala la Penitenciarul Poarta Alba, ambii acuzati de infractiuni in legatura cu favorizarea detinutilor-vip”, susțin sindicaliștii.

Becali lucrari
Drepturile acordate lui Gigi Becali

 

Bănuță și Țopala, și lista sefilor implicati este mai lunga susțin liderii FSANP, au fost prezenti in comisiile care au acordat favoruri unor detinuti-vip alaturi de fostul director al penitenciarului Danut Dinca, „cel care la acest moment isi vede nestingherit de pensia ceruta intempestiv in timpul derularii controalelor de anul trecut, care au constatat  ca detinutii in cauza au fost liberati anticipat si au beneficiat de un regim preferential de detentie”, se mai precizează în comunicatul gardienilor din penitenciare.

„Sub conducerea noului director Florintin Muscalu, avem informatii ca situatiile de favorizare a unor detinuti continua (un exemplu de investigat ar fi cazul detinutului Mircea Basescu), in plus inregistrandu-se o serie de abuzuri la adresa personalului care sesizeaza ilegalitatile facute de catre conducerea penitenciarului sau, pur si simplu, cer sa le fie respectate drepturile”, se mai precizeaz[ de către FSANP.

Acțiuni de intimidare asupra gardienilor

Reprezentanții angajaților din Administrația Națională a Penitenciarelor mai oferă și exemple în care gardieniii au fost supuși unor presiuni.

Un exemplu recent este cel al lui Bacanu Viorel, supraveghetor care a refuzat sa preia serviciul singur pe o sectie cu 420 de detinuti, si care a fost supus unor actiuni concertate de mobbing menite a-l determina sa renunte la aceasta decizie. Acesta a fost amenintat direct de catre directorul Muscalu Florentin, supus oprobiului colegilor si silit sa lucreze in aceleasi conditii printr-o dispozitie scrisa ilegala.

Un alt exemplu, ceva mai vechi, este cel al lui Orlando Gorovei, sef al grupei de interventie, care a fost demis de catre fostul director Dinca Danut pentru ca a indraznit sa infiinteze un sindicat, dupa aplicarea unui numar de 7 sanctiuni intr-un termen de o luna. Dupa 3 ani de lupta in justitie acesta a fost reangajat si repus in drepturi. Nici in acest caz nimeni nu a platit pentru abuzuri.

„Pentru aceste motive consideram ca se impune demiterea conducerii Penitenciarului Poarta Alba in temeiul art. 57 din Legea 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administratia Nationala a Penitenciarelor, dar si repunerea pe rol a actiunilor penale si disciplinare propuse in rapoartele de control ale Administratiei Penitenciarelor, Ministerului Justitiei si Guvernului”, este concluzia din comunciatul FSANP.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.