Datoriile la Fisc ale lui Gâdea, Firea și „bogaților” de la Antena3, șterse prin lege – Ajutor de stat ilegal! Legea e la promulgare la președintele Klaus Iohannis

Legea privind anularea unor obligații fiscale a fost aprobată, miercuri, 24 iunie, în plenul Camerei Deputaților, cu 302 voturi pentru și 2 impotrivă. În lege, care are o serie de prevederi menite să îndrepte o serie de abuzuri sau interpretări eronate ale legislației, Guvernul Ponta a ascuns și grave încălcări ale legislației românești și europene în vigoare.

Antena 3
Legea propusă de Guvern și votată de Parlament, are dedicație pentru Antena 3

Deși legea nu are decât șase articole, parlamentarii români nu au fost în stare să înțeleagă capcana, astfel că articolul 3, care are drept scop favorizarea bogaților, mai ales, a „vedetelor” Antena 3, a fost votat de majoritatea covârșitoare a deputaților și senatorilor. Dacă va intra în vigoare în această formă, România ar putea fi sancționată pentru ajutor de stat ilegal!

Articol pentru bogați!

Prevederea din cel de-al treilea articol este deopotrivă revoltătoare și ilegală. Ea stipulează că acei români care au câștigat, din drepturi de autor, mai mult de 10.000 lei lună (cel puțin 119.000 lei/an) să nu mai plătească TVA pentru orice sumă pe care o câștigat-o peste această valoare.
„Este strigător la cer”, ne-au declarat surse din ANAF. „Atâția români își plătesc, cinstit dările la stat, iar Parlamentul aprobă scutirea de taxe a celo care au câștigat mii și mii de euro pe lună, dar nu au vrut să plătească TVA la buget”, spun specialiștii din ANAF.
Ei fac referire la primul alineat din cel de-al treilea articol al legii: „Se anulează diferenţele de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului ca urmare a depăşirii plafonului şi neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei”.

Cum au scăpat Gabriela Vrânceanu, Gâdea, Ursu și Ciutacu

Antena 3
Parlamentarii au votat, Gabriela Vrânceanu Firea a câștigat

Verificările ANAF din perioada 2009-2011, care au verificat dacă vedetele plătite „gras” pe vânzarea drepturilor de autor își achită corect dările la stat (TVA pentru sumele ce depășesc 10.000 lei/lună) au generat reacții vehemente în mass-media, mai ales din partea unora dintre cei cunoscuți drept moderatori de opinie, plătiți regește de patronii lor, dar nu pe contracte de muncă, ci pe contracte de drepturi de autor.
În situația descrisă mai sus s-au aflat multe dintre vedetele de la Antena 3, televiziune controlată de Dan Voiculescu. Facem referire aici, printre alții, la Mihai Gâdea, Mircea Badea, Victor Ciutacu, Gabriela Vrânceanu Firea, Oana Stancu, Radu Tudor și Adrian Ursu. Alături de aceștia se află nume foarte mari din rândul cântăreților, actorilor, sportivilor, oamenilor de afaceri și politicienilor, care nu au plătit sumele pe care le datorau bugetului de stat.
Pe 23.08.2011, în timpul desfășurării unor inspecții fiscale, un număr de 25 contribuabili persoane fizice care au realizat venituri din cesiunea drepturilor de autor, au dat în judecată ANAF. Deși a câștigat procesul, ANAF nu a mai reluat controalele, încălcând dispoziția judecătorilor, astfel că aproape toate datoriile s-au prescris, mai puțin în cazul celor 25 (perioada de prescripție se suspendă pe perioada procesului). Acum, la inițiativa guvernului Ponta și prin votul „turmei” parlamentare, datoriile vedetelor Antena 3 au fost șterse.

Gabriela Vrânceanu și Gâdea, mai bogați cu sute de mii de lei

Numai Gabriela Vrânceanu Firea a câștigat 830.000 de lei în 2009 și 600.000 de lei în 2008, sume pentru care trebuia să plătească TVA de aproape 200.000 de lei plus dobânzi și penalități, bani de care parlamentarii o scutesc acum prin lege!!! La fel, Mihai Gâdea a câștigat, în 2007, aproape 240.000 de lei (o medie de 20.000 de lei/lună), iar în 2008 suma a depășit 680.000 de lei – 57.000 lună (mai mult de jumătate de miliard de lei vechi). Un an mai târziu, criza l-a lovit în plin pe Gâdea, iar veniturile din drepturi de autor au scăzut sub 30.000 de lei/lună (360.000 de lei/an). Pentru aceste sume, Gâdea datorează TVA curat de 150.000 lei noi plus majorări și penalități. Nici el nu va mai plăti nimic. Vom reveni și cu alte câștiguri încasate de vedetele Antenei 3.

Ajutor de stat ilegal

Surse din Consiliul Concurenței ne-au declarat că legea adoptată mircuri reprezintă ajutor de stat ilegal și că intrarea în vigoare a acesteia, în forma votată, va atrage sancțiuni drastice din partea Comisiei Europene. Consiliul Concurenței nu a avizat legea, deoarece Parlamentul a „omis” să îi ceară avizul!

Cetățeanul TV

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.