Cum sunt sifonate fondurile publice în sectorul 3. Contracte de milioane de lei pentru amenajări peisagistice doar pe hârtie

datoria Rosal către Primăria Sectorului 3

Una dintre metodele prin care bugetele locale au fost sifonate este contrafacerea situațiilor cu lucrări executate de firmele de casă ale primăriilor. La sectorul 3, primarul Negoiță a raportat plantări de foioase și de arbuști pentru gard viu care, dacă ar fi fost adevărate, ar fi transformat cartierele din estul Capitalei în adevărate grădini.

Robert NegoitaNeregulile au fost descoperite de un control al Curții de Conturi, derulat în primăvara acestui ani. Auditorii au stabilit că firmele plătite de Primăria sectorului 3 au plătit sute de mii de lei pentru plantarea unor arbori, lucrări făcute însă doar pe hârtie.

În noiembrie 2012, Administrarea Domeniului Public București (ADPB) SA, firmă al cărui principal acționar este Consiliul Local al sectorului 3, a încheiat cu SC Auto-Gril Serv SRL un contract având ca obiect ”prestarea lucrărilor de amenajare spații verzi – plantări”, în valoare de 924.000 de lei.

Câteva zile mai târziu, pe 3 decembrie 2012, ADPB SA, în calitate de creditor, a încheiat cu Auto-Gril Serv SRL, debitor cedent și, respectiv, firma Eurolex AG Consult SRL, debitor delegat, un contract de novație (preluare). Cu alte cuvinte, titularul contractului de lucrări a devenit  SC Eurolex AG Consult SRL.

În aceeași zi, între ADPB SA și prestatorul de servicii a fost încheiat un proces verbal pentru recepționarea a 127.000 de arbuști ”ligustrum” pentru gard viu.

În martie 2013, Eurolex AG Consult SRL a emis o factură în valoare de 924.000 de lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de de ”amenajare spații verzi – plantări”. Primăria sectorului 3 a făcut recepția și decontarea facturii abia un an mai târziu, în martie 2014.

Amenajări peisagistice doar pe hârtie

robert negoita vapor lac titan
Robert Negoiță, la plimbare pe lacul din parcul Titan, admirând peisajul

Din verificările făcute de Curtea de Conturi a rezultat că lucrările de plantare a gardului viu s-au făcut în baza comenzii nr. 10/03.03.2014, emisă de Primăria sectorului 3, pentru plantarea de arbuști foiși, care a inclus doar cantitatea de 38.200 de arbuști ”ligustrum” pentru gard viu.

Astfel, a rezultat o diferență de 88.800 de bucăți de arbuști achitată nejustificat de către ADPB SA, în valoare de 639.000 lei.

O situație similară au descoperit auditorii Curții de Conturi și în cazul achiziției de gard viu, făcută în baza contractului de prestări servicii nr. 519/04.03.2013, încheiat de ADPB cu aceeași firmă.

Cantitatea de arbuști ”ligustrum” pentru gard viu prezentată spre decontare de Eurolex AG Consult SRL a fost de 62.000 de bucăți. ADPB SA nu s-a obosit însă a mai face și recepția lucrărilor.

Lucrările au fost făcute în baza comenzii nr. 13/03.03.2014, emisă de Primăria sectorului 3, și a inclus doar cantitatea de 34.000 de bucăți. Rezultă o diferență de 38.000 de arbuști, comandată, neplantată, dar decontată nejustificat de ADPB SA.

Valoarea totală a plăților făcute pentru lucrări fictive se ridică la 840.000 de lei, potrivit Curții de Conturi.

Bani publici sifonați

Alte firme care au încasat bani ilegal de la primarul Robert Negoiță au fost ITEM-V Construcții SRL și Good Things SRL.

În 2013, ADPB SA a încheiat cu SC ITEM-V Construcții SRL un contract de prestări servicii pentru ”proiectare peisagistică”, fără ca Primăria sectorului 3 să fi comandat aceste lucrări. În baza acestui contract, au fost emise patru facturi, în valoare totală de 331.000 de lei. Ulterior, la finele lui 2014, ADPB SA a stornat 105.500 de lei din acești bani. Rezultă astfel că firma Consiliului Local al sectorului 3 a plătit nejustificat 225.500 de lei.

În ianuarie 2013, ADPB SA a încheiat cu firma Good Things SRL un contract pentru realizarea studiului privind ”importanța și nevoia de spații verzi într-un oraș cu peste un milion de locuitori”, la prețul de 65.000 de lei.

Trecând peste inutilitatea acestui studiu, nevoia de spații verzi în București fiind de notorietate, Curtea de Conturi a stabilit că plata s-a făcut ilegal.

Auditorii au găsit în contabilitatea ADPB doar un singur document referitor la efectuarea prestației de către furnizor: factura nr. 3/24.01.2013, care însă nu a fost semnată de niciune dintre părțile contractante. Astfel, plata s-a făcut fără să aibă la bază un proces-verbal de recepție, arată Curtea de Conturi.

Năravuri vechi

Abonată de ani de zile la contracte pe bani publici, firma Eurolex A.G. Consult SRL nu este la prima amenajare ”peisagistică imaginară”, când una a trecut pe hărtie și alta a făcut pe teren.

În 2009, Administraţia Lacuri şi Parcuri de Agrement (ALPAB) a încheiat cu SC Eurolex AG Consult SRL un contract pentru toaletarea celor 2.500 de arbori din Parcul Tineretului. ALPAB a plătit pentru această acțiune nu mai puțin de 1,27 milioane de lei. Tot Curtea de Conturi a constatat că, de fapt, SC Eurolex AG Consult a toaletat, de fapt, doar 170 de copaci, restul lucrărilor fiind fictive.

Prietenii primarului Negoiță

ITEM-V Construcții SRL este o altă firmă de casă a Primăriei sectorului 3. Societatea este patronată de Mihai Vărzan, un apropiat al primarului Negoiță, după cum a relatat presa centrală.

ITEM-V Construcții SRL a fost înființată în 2012, imediat după ce Robert Negoiță a cîștigat funcția de primar al sectorului 3.

După patru zile de la înregistrarea la Registrul Comerţului, pe 23 octombrie 2012, societatea ITEM-V Construcţii SRL încheia deja un contract de antrepriză cu firma Route Construct SRL, firma ce realiza pentru Primăria Sectorului 3 lucrări de anvelopare.

Firma lui Mihai Vărzan a contractat apoi lucrări la liceele Mihai Bravu şi Decebal, instituţii şcolare aflate în administrarea Primăriei Sectorului 3.

ADPB SA, incriminată acum de Curtea de Conturi, a încheiat cu ITEM-V Construcţii SRL și alte contracte. La fel de păguboase.

Cetățeanul TV

2 COMENTARII

  1. Apropo, de noii imbogatiti din secto r(din administratia publica locala), apreciez foarte mult activitatea dumneavoastra dar, va rog sa va indreptati atentia si asupra unor cetateni cu functii de conducere din administratia publica locala, ale caror initiale de nume sunt: O.G, G.A.M, C.R.
    Pe unii stiu ca, i-ati mai investigat mai demult……..dar……………….???
    Poate dumneavoastra, poate DNA, poate ANI, poate ANAF-DGAF fac ceva totusi in ceea ce ii priveste pe O.G., G.A.M, C.R.
    Va multumesc si va urez mult succes

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.