Cum l-a avansat Isărescu la Banca Națională pe soțul celei care i-a aprobat bani europeni pentru un conac la Drăgășani

6
640
Isărescu
Mugur Isărescu
Isărescu
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României

În urmă cu patru ani, Mugur Isărescu a depus, la Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Oltenia, proiectul pentru accesarea a 200.000 de euro, fonduri europene destinate transformării unei clădiri de pe domeniul său din Drăgășani, județul Vâlcea, în pensiune turistică.

În același an, soțul directorul ADR Oltenia, Marilena Bogheanu, a fost angajat la Banca Națională a României (BNR).

Încadrarea lui Aurelian Bogheanu s-a făcut fără concurs, chiar în aparatul din subordinea directă a guvernatorului Isărescu. După ce societatea guvernatorului a obținut banii europeni, “soțul” a fost chiar promovat ca șef de serviciu.

Proiectul depus, soțul angajat

În anul 2011, Măr Drăgășani, firma lui Mugur Isărescu, a depus la ADR Oltenia proiectul de finanțare prin care a solicitat 200.000 de euro prin Programul Operațional Regional (POR, Axa 4, destinată microîntreprinderilor). Finanțarea europeană solicitată era pentru amenajarea unei pensiuni pe domeniul său viticol, de 40 de hectare, de la Drăgășani, județul Vâlcea. „Firma are o viața a sa, eu doar sunt acționarul majoritar. Nu mă ocup propriu-zis de ea”, declara în aceea perioadă șeful BNR.

Coincidență însă, în același an, Aurelian Bogheanu ajungea la BNR, chiar la Cancelaria Guvernatorului Mugur Isărescu. „În data de 1 aprilie 2011, Aurelian Bogheanu a fost angajat în Banca Națională a României, în funcția de expert la Corpul de control a Guvernatorului, Cancelaria BNR”, ni s-a precizat de la biroul de presă al instituției.

Isărescu
Finanțarea europeană pentru Măr SRL, de aproape 200.000 de euro, primită de firma lui isărescu pentru amenajarea unei pensiuni pe domeniul viticol, de 40 de hectare, de la Drăgășani, județul Vâlcea

În ceea ce privește forma de angajare, reprezentanții băncii centrale au refuzat să ne precizeze dacă s-a ținut vreun concurs pentru postul pe care a fost încadrat Aurelian Bogheanu, spunându-ne doar că angajarea s-a făcut „cu respectarea prevederilor Regulamentului  intern privind angajarea în Banca Națională a României, în vigoare la acea dată”.

În acest sens s-a ținut cont de experiența profesională relevantă a domnului Aurelian Bogheanu în proiectarea și implementarea sistemelor de control intern, precum și de experiența în calitate de lector și formator în domeniul auditului intern și al managementului riscului și controlului intern, rezultată din CV”, au ținut să ne precizeze acest aspect reprezentanții BNR.

Isărescu
Aurelian Bogheanu

Finanțarea primită, soțul promovat director

În 2012, reprezentanții ADR Oltenia precizau că proiectul firmei lui Mugur Isărescu s-a calificat pe lista firmelor care sunt susceptibile de finanțare în limita sumele alocate de Comisia Europeană. La sfârșitul lui 2013, guvernatorul Băncii Naționale anunța că a primit finanțarea europeană, iar reprezentanții societății Măr Drăgășani promiteau că până în mai 2014, pensiunea va fi gata. Era vorba de 858.000 de lei, aproximativ 193.000 de euro, fonduri nerambursabile pe care le-a primit societatea guvernatorului.

Tot la sfârșitul lui 2013 s-a aprobat promovarea lui Aurelian Bogheanu în structura Cancelariei Guvernatorului, chiar din prima zi a anului următor.

“În data de 1 ianuarie 2014, a fost încadrat pe funcția de Șef corp control al Guvernatorului, temporar, cu delegare de atribuții. Acesta a fost definitivat în această funcție începând cu 1 iulie 2014, cu respectarea criteriilor stabilite în  Regulamentul intern privind recrutarea și promovarea în BNR”, ni s-a mai transmis de la biroul de presă al Băncii Naționale.

Reprezentanții ADR Oltenia ne-au confirmat că finanțarea a fost aprobată prin semnătura Marilenei Bogheanu, însă ne-au transmis că aceasta nu s-a implicat în evaluarea intermediară a proiectului. “Doamna Director Marilena Bogheanu, nu a făcut parte din nicio comisie de evaluare. Toate contractele de finanțare din cadrul POR sunt semnate de către reprezentanții Autorității contractante – Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Organismul Intermediar – prin Directorul ADR (n.r. – Marilena Bogheanu) și beneficiarul finanțării”.

Incompatibilitate pentru Marilena Bogheanu, noul “Ban al Olteniei”?

Situația este una tipică de incompatibilitate administrativă pentru Marilena Bogheanu. Mai mult, o astfel de situație poate fi foarte ușor și o incompatibilitate penală, dacă se confirmă că un funcționar a acordat o finanțare superiorului soțului. Este nevoie de o sesizare din partea Agenției Naționale pentru Integritate, apoi un procuror va decide dacă este o situație penală sau nu, ne-a explicat un expert în integritate. Într-o astfel de situație, Marilena Bogheanu ar fi responsabilă de încălcarea legislației integrității, iar firma lui Mugur Isărescu ar fi beneficiarul.

Isărescu
Marilena Bogheanu, noul „ban” de Oltenia, venituri anuale de peste 40.000 de euro

Soția angajatului promovat director de Isărescu a fost cea care a semnat aprobarea finanțării proiectului Măr Drăgășani. Marilena Bogheanu este în fruntea ADR Oltenia din decembrie 2000. Conform declarației de avere a soțului, în momentul când a fost promovat șef, acesta a scris că Marilena Bogheanu a obținut venituri de 208.000 de lei. Altfel spus, peste 40.000 de euro.

Pensiunea lui Isărescu, mai mult un conac privat cu fonduri europene

Nici până în acest moment, pensiunea lui Isărescu nu a fost deschisă publicului așa au promis reprezentanții Măr Drăgășani în cererea de acesare a fondurilor europene. Vila de la Drăgășani a devenit un fel de conac al familiei Isărescu, aici fiind cazate rudele lui Mugur Isărescu atunci când îi vizitează domeniul viticol. “Nu este deschisă. Este aproape gata, dar nu se face nicio cazare”, este răspunsul care ni s-a dat la telefonul atunci când am sunat la Măr Drăgășani pentru o rezerva o cameră din cele zece ale pensiunii. Cu toate acestea, chiar reprezentanții Măr declarau în presă că la conac sunt cazate pentru moment doar rude și prieteni ai guvernatorului BNR. „Pensiunea a fost deschisă, dar acum se fac testări, sunt cazate rude, prieteni. Turiştii sunt aşteptaţi din toamnă, pentru că până în toamnă pensiunea este ocupată. Mai multe detalii vă poate da doar administratorul pensiunii, Costin Isărescu”, a declarat Cristian Dina, directorul firmei Măr srl, pentru gandul.info.

Cu toate acestea, instituția condusă de Marilena Bogheanu ne-a precizat că “Pentru proiectul mentionat anterior nu s-au semnalat nereguli la nivelul organismului intermediar, implementandu-se conform cerintelor programului”.

Podgoriile de la Drăgășani nu sunt la primele fonduri europene. În 2011 a primit 77.000 de euro ca subvenții pentru plantațiile viticole de la Dragășani pentru reconversia plantației de viță de vie. Tot cu bani comunitari, aproape 80.000 de euro, societatea guvernatorului și-a retehnologizat crama din Vâlcea.

6 COMENTARII

  1. Cateva completari aduse articolului excelent publicat de dumneavoastra:
    1. Sotul doamnei Bogheanu este inginer mecanic, “absolvent de TCM” si nu are studiile necesare pentru a ocupa functia detinuta in BNR. Poate a contat, mai mult decat studiile, faptul ca este mason.
    2. 2. <> Pe bune? Cine poate crede asa ceva? Pe cine crede dna Bogheanu ca prosteste? Niciun proiect nu trece de doamna Bogheanu pana nu apare omul ei de incredere Catalin Catana cu lista “contributiilor modeste” ale fiecarui aplicant. Probele zac de foarte mult timp la sediul unei institutii de profil.
    3. Noul “Ban al Olteniei” a sarbatorit cu mare fast anul acesta implinirea a 16 ani de cand si-a asumat “ingrata misiune” de a imparti banii europeni in regiunea Olteniei dupa bunul sau plac. Nu stim totusi daca se va bate si moneda cu efigia “Banului si cei 16 ani de mari succese”.

  2. Bai nene,pai astia’s oameni sa conduca destinele acestei tari ?…..NU …..ei conduc numai pentru ei si intre ei ,dupa care urmeaza neamurile si abia peste…..50 ani se va conduce si pantru tara si popor!….asta meritam ,ca ne-am lasat mintiti de guvernanti !….cum i-am prins cu minciuna ,trebuia „sa-i curatam de pe scena politica „la votari……..am fost naivi si uite unde am ajuns ,sa „ne rada in nas ca ei fac averi si noi foamea”!!!….ISARESCU asta va sta la BNR pana la 100 ani ,aveti sa vedeti ,ca asa doreste masoneria!!…..este mai ceva ca CEAUSESCU,ca longevitate…..da mai lasati si tinerii ,bai nene,sa manince si ei o paine aliba ,nu numai voi ….avem tineri de mare valoare ,dar NU AU RELATII ca fii de politicieni!…..un pensionar total deceptionat de ce se petrece in tara noastra si economic si social,fata de ce NE MINTEA in „89 nenea ILIESCU!!…am cazut din lac in put,majoritatea ca minoritatea ,cam 5-10mii .o duc mai bine „ca’n burta la mama lor!”….ne-ai tras-o tov.ILIESCU!…..

  3. DAR CE CREDEATI,OAMENI BUNI,CA ISARESCU E CHEIE DE BISERICA.?ha<ha<hi<hi!!!!Si cand vedeam ca romanii isi puneau mare incredere in acest personaj jugubru,o fantoma vie de pe vrema lui Ceausecu…Romanii au atata incredere,si chiar Puterea, incat nimeni nu l=a luat la puricat/Incepe sa iasa gunoaiele la suprafata si in privina acestui domn.Interese oculte de pe aiurea il tin acolo la naftalina,,el fiind paravanul dupa care interese dubioase se desfasoara fara probleme la lumina zilel..Invitam DNA-ul sa lase rusinea la o parte si sa-l intrebe pe don Isarescu de partea cui se afla in prezent,.oricum nu de partea poporului pe care l=a sugrumat an de an ,distrugand bancile noaste romanesti si aducand banci straine,adevarate capuse si lipitori pe care poporul,,de saracie ,le-a incalzit la sanul sau.D-le Isarescu ,nu te vedem prea bine…Sa nu fie,ceea ce Si-a pus Dumnezeu in gand si cu d-ta.

LĂSAȚI UN MESAJ


*