Cum a fost uitat Puiu Popoviciu la Londra. După ce ICCJ a motivat condamnarea, Ministerul Justiției trebuie să obțină extrădarea

Omul de afaceri Puiu Popoviciu, condamnat în vară la șapte ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa, fugit după sentință în Marea Britanie, nu a fost adus nici pănă acum în țară. Avocații săi au motivat blocarea extrădării și prin faptul că judecătorii care l-au condamnat nu și-au motivat decizia. Însă, pe 17 noiembrie, ICCJ a publicat motivarea condamnării afaceristului.

Puiu Popoviciu a părăsit România înainte ca instanţa supremă să dea sentinţa în dosarul său, fiind localizat în Marea Britanie, de unde autorităţile române încearcă să îl extrădeze. Omul de afaceri a fost reţinut la Londra, pe 14 august, însă a fost eliberat în schimbul unei cauţiuni de 200.000 de lire.

Pedepsele principale aplicate lui Puiu Popoviciu se justifică prin faptul că acesta a fost „organizatorul din umbră” al ilegalităţilor din dosarul „Băneasa”, potrivit motivării sentinţei prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe omul de afaceri la 7 ani de închisoare cu executare.

În schimb, miliardarul Puiu Popoviciu a obținut în luna noiembrie o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care judecătorii instanței au decis că se poate judeca cererea sa de anulare a condamnării în Dosarul Ferma Băneasa.

Fuga

Poliția Capitalei a primit, în seara condamnării, 4 august, mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, iar la adresa acestuia din București s-a prezentat o echipă de la Biroul Urmăriri al Poliției, pentru a-l ridica și a-l duce la penitenciar. După ce nu a fost găsit la locuința din centrul Capitalei, omul de afaceri a fost dat, inițial, în urmărire națională, apoi în urmărire internațional.

Puiu Popoviciu s-a predat pe 14 august poliției londoneze, fiind reținut. Ulterior, el a fost pus în libertate in schimbul unei cautiuni de 200.000 de lire sterline, fiind obligat sa poarte o bratara electronica de supraveghere. De asemenea, el este obligat să se prezinte de trei ori pe săptămâna la secția de poliție din Londra.

Curtea de Apel București a transmis pe 17 august autorităților judiciare din Marea Britanie mandatul european de arestare pe numele lui Puiu Popoviciu.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, declara, atunci, ca „Trebuie sa privim cu prudenta actul lui Puiu Popoviciu de a se pune la dispozitia autoritatilor judiciare londoneze si sa vedem care este scopul acelui fapt. Pentru ca, daca scopul ar fi fost acela de a fi predat autoritatilor judiciare romane, sigur, putea sa urce in avion sa vina acasa, sigur, putea sa mearga la ambasada sa spuna: ma pun la dispozitia autoritatilor judiciare, intru sub puterea mandatului de arestare.”

Dar cine este Popoviciu?

Afaceristul condamnat definitiv la şapte ani de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”. Mai exact, el a luat un teren al statului la un preț mic și a ridicat acolo Băneasa Mall, deși trebuie să planteze livezi.

Afaceristul nici nu trebuia să stea acasă, pentru că nu avea nicio restricție să iasă din țară, iar Popoviciu are proprietăți în Monaco și New York.

Averea sa a fost calculată de Top 300 Capital la 340-360 de milioane de euro.

Pe lângă mall-ul din Băneasa, mai deține numeroase cafenele și restaurante în zona Herăstrău, Centrul Vechi, dar și câteva francize americane foarte cunoscute.
Avea o slăbiciune pentru asistentele de la televizior. Numele său apare în dosarul de prostituție care le-a avut implicate pe unele dintre cele mai cunoscute asistente tv. Puiu Popoviciu era clientul lor.

Ligia, mama lui Puiu Popoviciu, ar fi fost croitoreasa lui Nicolae Ceauşescu.

Cert este că el este ginerele lui Ion Dincă, fostul viceprim-ministru al lui Ceauşescu.

Alături de Popoviciu, numele importante pe lista românilor căutați de autorități mai sunt.

Codruț Marta s-a “evaporat” în martie 2012. El era directorul de cabinet al lui Sorin Blejnar, fostul șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Marta ar fi fost implicat în gruparea evazionistă care a produs o pagubă de 56 de milioane de euro la bugetul de stat. Din această rețea, conform procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), mai făceau parte Sorin Blejnar și soții Radu și Diana Nemeș. Despre Marta circulă zvonul că ar fi fost omorât, ca că nu vorbească.

Marko Attila, fost deputat UDMR, este căutat prin Interpol. A fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul despăgubirilor pentru imobile supraevaluate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP). Împreună cu alte persoane ar fi prejudiciat statul român cu 84 de milioane de euro. Surse din UDMR susțin că acesta s-ar afla în Ungaria.

Omar Mukhles, fratele lui Omar Hayssam, este condamnat definitiv pentru că l-ar fi ajutat pe terorist să fugă din România. O perioadă s-a vehiculat că ar fi stat în Israel, ţară care nu are tratat de extrădare cu România. Conform ultimelor zvonuri, Mukhles ar fi acum în Siria. Omar Hayssam se află în spatele gratiilor, cu patru condamnări, din care una de 20 de ani, în cazul jurnaliștilor răpiți în Irak.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.