Cristian Bușoi: PSD prezintă podul peste Dunăre, în mod fals, ca pe o realizare proprie

Rareș Bogdan
Cristian Bușoi ar putea fi înlocuit de la șefia PNL București

Decizia privind construirea podului peste Dunăre, care a fost discutată în mandatul mai multor guverne, a fost luată în mandatul Executivul condus de Dacian Cioloș, iar PSD o prezintă, în mod fals, ca pe o realizare proprie, a afirmat secretarul general interimar al PNL, Cristian Bușoi, duminică, la Brăila.

Secretarul general interimar al PNL și-a anunțat vineri candidatura pentru funcția de președintele al partidului la congresul care va avea loc în data de 17 iunie.

Podul de la Brăila, „foarte benefic pentru această regiune a României

Reacția lui Cristian Bușoi vine după ce premierul Sorin Grindeanu a anunțat, în vizita pe care a făcut-o în Brăila, pe 21 aprilie, că podul peste Dunăre va fi finanțat din fonduri europene și va costa peste o jumătate de miliard de euro. „În mod fals, PSD prezintă podul peste Dunărea ca pe o realizare proprie. Știți că este o decizie discutată de-a lungul mai multor guverne și luată în timpul Guvernului Cioloș. Acum doar s-a început implementarea și este doar un prim pas, cel al studiului de fezabilitate. Noi, cei din PNL, vom fi foarte atenți la acest proiect și vom cere accelerarea tuturor procedurilor și implicarea mai mare a Guvernului, pentru că este un proiect care va fi foarte benefic pentru această regiune a României, nu doar pentru locuitorii Brăilei”, a declarat Bușoi.

Podul de la Brăila, între primele 5 din Europa

Anunțul de participare pentru proiectarea și execuția Podului suspendat peste Dunăre la Brăila, cea mai complexă lucrare de infrastructură din ultimii 27 de ani, a fost deja validat de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) și poate fi vizualizat pe platforma SEAP.

„Cu o valoare pentru proiectare și execuție de 2,025 de miliarde de lei fără TVA (aproximativ 500 de milioane de euro), acesta reprezintă cel mai mare contract pentru un proiect de infrastructură, atribuit în ultimii 27 de ani. Podul suspendat de la Brăila va fi cea mai complexă lucrare de infrastructură din ultimii 27 de ani, iar după ce va fi construit se va număra printre primele cinci poduri din Europa ca deschidere centrală (1.120 metri)”, precizează CNAIR într-un comunicat citat de Agerpres.

CNAIR a stabilit ca termen limită pentru primirea ofertelor data de 11 august 2017, ora 16,00. Contractul va fi atribuit în baza celui mai bun raport calitate-preț, iar durata acestuia va fi de 114 luni. Astfel, 18 luni sunt alocate proiectării, 36 de luni execuției lucrărilor, iar perioada de garanție va fi de minimum 60 de luni. Proiectul de investiție, cu o lungime totală de 23,413 km, cuprinde inclusiv proiectarea și execuția drumului principal, Brăila — Jijila și a drumului de legătură cu DN22, Smârdan — Măcin.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.