După dezvăluirile Cetățeanul, Cristian Bușoi cere demiterea lui Aurelian Andrei Popa, numit de Firea șef la „Lacuri și Parcuri”

0
1306
Cristian Bușoi
Cristian Bușoi cere demiterea șefului ALPAB, cercetat penal pentru delapidare

Europarlamentarul Cristian Bușoi, președintele organizației PNL București și vicepreședinte al Partidului Național Liberal la nivel național a cerut, luni, demiterea directorului ALPAB, Aurelian Andrei Popa, suspectat de delapidare.

Solicitarea șefului PNL vine ca urmare a dezvăluirilor făcute, luni, de Cetățeanul.net care a arătat că Aurelian Andrei Popa, este cercetat de DNA pentru delapidare cu bani proveniți din fonduri europene, după ce ar fi cumpărat, cu bani europeni, terenuri care erau, legal, chiar din patrimoniul companiei pe care o conducea.

Reacția lui Cristian Bușoi

PNL București cere demiterea directorului ALPAB, suspectat de delapidare. Noul director general la Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București nu are evident nicio competență să conducă ALPAB și, în plus, există suspiciuni care planează asupra sa în legătură cu activități mai vechi.

Faptul că la conducerea uneia dintre cele mai importante instituții din Capitală, cu un buget de 139 de milioane lei, se află un director suspectat de delapidare nu poate fi acceptat în nicio administrație care își dorește să fie transparentă și corectă.

Acest caz întregește tabloul în care tot felul de oameni asupra cărora planează tot felul de acuzații sau sunt nepregătiți au ajuns să ocupe multe dintre pozițiile de conducere în administrația Capitalei. De altfel, tot ceea ce face administrația Firea este foarte departe de agenda Bucureștiului și de ce ar trebui cu adevărat să facă administrația pentru bucureșteni”, se arată în comunicatul lui Cristian Bușoi.

LĂSAȚI UN MESAJ


*