Cozmin Gușă, despre dezvăluirile Cetateanul.net: Realitatea TV a fost tot timpul obsesia ”statului paralel”

Nicușor Dan, Cozmin Gușă, ”Veorica” Dăncilă este urmărită de baftă

Consultantul politic Cozmin Gușă a revenit cu noi precizări despre Realitatea TV, postul pe care îl conduce, și obsesia politicienilor pentru așa-numitul „stat paralel”. Asta după ce Cetateanul.net a publicat o anchetă pe această temă.

„Oameni care nu au fost aleşi să reprezinte România, cu excepţia lui Traian Băsescu, care a fost ales, s-au jucat practic cu libertatea de expresie. Este vorba şi de George Maior, şi de Florian Coldea, este vorba şi de Sebastian Ghiţă, şi de fel de fel de servitori ai lor, care, în acea perioadă, au traficat publicul şi credibilitatea Realitatea TV pentru un interes meschin, cu sprijinul, din păcate, al unor directori ai televiziunii din acea perioadă”, a explicat Cozmin Gușă.

Așa cum arată ampla anchetă jurnalistică publicată de Cetateanul.net, această „coabitare toxică” avea un singur țel. „Au vrut să omoare libertatea de expresie a Realitatea TV, pentru că adevărul se spunea, în principal, numai la Realitatea TV, iar oamenii aceştia corupţi erau speriaţi că toate devalizările din ultimii 16, de când s-a lansat Realitatea TV, au fost expuse, iar cei care candidau, cei care doreau să-şi perpetueze puterea sau cei care erau dependenţi de preşedinetele nou ales (T. Băsescu, la vremea respectivă – n.r.) au fost, practic, obsedaţi de forţa de convingere a adevărului expus de Realitatea TV.

Au făcut orice, fie că e vorba de tot soiul de inginerii financiar-penale, au furat spaţiile de emisie ale Realitatea TV, au furat aparatura, au creat fel de fel de jocuri financiare prin care şi-au inventat creanţe,” a afirmat consultantul politic. „Acest dosar Realitatea se bazează pe celebrul dosar Codruţ Marta, pe impresia procurorilor că activitatea din vremea lui Sorin Ovidiu Vîntu şi a lui Elan Schwartzenberg a fost finanţată din bani negri, din evaziune fiscală. La iniţiativa parteneruluii meu Maricel Păcuraru s-a cerut disjungerea dosarului Realitatea din dosarul Marta, cu care noi nu avem nicio legătură, disjungere care încă nu s-a operat şi care ar fi în interesul nostru, pentru că astfel s-ar vedea calitatea de inculpat a lui SOV, s-ar vadea cine a contribuit, din plin, la intrarea în insolvenţă a Realităţii TV şi multe alte lucruri.

Cozmin Gușă: Dragnea, la fel ca și Ponta, e obsedat de Realitatea TV

Realitatea TV este obsesia personală a lui Liviu Dragnea, aşa cum, din păcate, a fost şi a fostului preşedinte PSD Victor Ponta. Problema este că Dragnea nu e singur, el este exponentul, uşor nevolnic, al unei structuri de putere care nu doreşte să plătească ceea ce a făcut în regimul Băsescu şi care-l foloseşte pe Liviu Dragnea pentru aceste jocuri împotriva libertăţii de expresie din simplul motiv că este, încă, cel care controlează majoritatea parlamentară,” a opinat Cozmin Gușă.

„Este vorba de pericolul ce ameninţă presa liberă, acea parte a presei care nu doreşte să îngenucheze sub presiunea satrapilor politici, şi de altă parte, de presă care a îngenunchiat, îşi apără interesele şi îşi păcăleşte telespectatorii.”

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.