Achizițiile de aparatură medicală la Spitalul universitar de Urgență București au devenit din ce în ce mai interesante în ultimul an, odată cu instalarea în funcție a managerului Adriana Nica.
Cetățeanul.net a descoperit cui a fost oferită „consultanța” pentru dotarea blocului operator al spitalului.
Secretarul general, „competențe” la spital

Contractul de servicii de consultanță a fost oferit, prin achiziție directă unei firme din Constanța, SC Hermann&Luff SRL. Curioși să aflăm cum de a fost posibil ca o firmă de consultanță din Constanța să fie cea mai competentă să o învețe pe Adriana Nica să doteze ditamai blocul operator din spital, dar și stația de sterilizare, am aflat că firma aparține lui Ion Constantin, fost prefect de Constanța.
Până aici nu ar fi părut prea mare lucru, dacă nu am fi descoperit că fostul prefect de Constanța, unicul asociat al firmei de consultanță, a fost secretar general al Ministerului Sănătății, taman în perioada în care doamna Adriana Nica a semnat contractul de manager al spitalului. Acesta nu este singurul contract
Firma a avut în 2017, un singur salariat, iar contractul de consultanță cu SUUB este mai mare decât cifra de afaceri pe întregul an 2017. Deși am trimis o solicitare oficială în acest sens încă de pe data de 30 august, Adriana Nica nu a răspuns întrebărilor noastre.

Poate că echipa de control a ministrului Sorina Pintea va verifica și modul de atribuire a acetor contracte de consultanță ciudate (sunt mai multe), așa cum are de verificat angajările ilegale (Angajări ilegale la Spitalul Universitar București. Conducerea spitalului dă informații false) și salarile încasate, cu de-a valma, de Adriana Nica.
Citește și SURSE Managerul Adriana Nica încasează trei salarii la Spitalul Universitar! Al treilea e ilegal
Cetățeanul TV