Cutiile cu otravă din bucătăriile românilor. Centralele de apartament cresc riscul de cancer

Centralele de apartament, pentru care au optat mulți români, sunt adevărate cutii cu otravă amplasate în bucătării. Dincolo de riscul de explozie – și, din păcate, nu au fost puține astele de incidente – centralele de apartament cresc riscul de cancer.

O demonstrează negru pe alb academicianul Gheorghe Benga, care a realizat un amplu studiu despre efectele nocive ale centralelor de apartament asupra sănătății oamenilor, studiu care a fost înmânat tuturor celor care au condus țara în ultimii ani. Nimeni nu a luat în serios cercetările aprofundate ale profesorului Benga, dar asta nu înseamnă că riscul de cancer a dispărut. Pur și simplu, toată mizeria a fost băgată sub preș. Și în acest timp firmele care comercializează asemenea bombe cu efect întârziat fac profituri de milioane de euro co prețul sănătății și chiar vieții românilor. Cu toate că centralele de apartament cresc riscul de cancer.

Una e să dai drumul din când în când la aragaz, pentru a găti, și cu totul altceva e ca în bucătărie să ardă permanent o flacără de la centrală. E pur și simplu vorba de timpul de expunere. Flacăra gazului natural conţine agenţi genotoxici, mutageni, cancerigeni şi teratogeni ca: formaldehida, benzenul, hidrocarburi poliaromatice, ompuşi poliaromatici, radon, funingine, indiferent de condiţiile de ardere. Emisia funinginii este mai critică pentru dispozitivele casnice de încălzire, deoarece în cazanele de ardere mici temperatura este mai mică decât în cele mari, ceea ce face piroliza mai probabilă, scrie profesorul Gheorghe Benga.

Tot el avertizează asupra faptului că expunerea la poluanţii din gazul natural şi la produşii săi de ardere în stadiul embrionar şi fetal (deci a gravidelor) şi în copilărie poate produce anomalii congenitale şi deficienţe de dezvoltare. Poluarea prin produşii de ardere a gazului natural mai are şi efecte genetice, modifică gameţii, spermatozoidul şi ovulul, rezultând sterilitate masculină şi feminină şi deci scăderea natalităţii, iar efectele pot avea consecinţe şi pentru generaţiile următoare.

În plus, poluarea produce stres, atât prin îmbolnăviri şi deces, cât şi prin tensiunile sociale generate de cei care-şi poluează vecinii, le încalcă drepturile constituţionale, inclusiv cel de proprietate şi le pun în pericol viaţa.

În experienţe pe şobolani, după o expunere de doi ani, șase ore pe zi, cinci zile pe săptămână, la concentraţii de relativ scăzute de formaldehidă în vapori s-a produs cancer nazal. În gazele arse evacuate de la centralele de apartament s-a pus în evidenţă formaldehida, inclusă printre substanţele potenţial cancerigene pentru om, inclusiv în România.

Centralele de apartament cresc riscul de cancer. Radicalii liberi, armă letală

Ați compuși toxici și în unele cazuri mortali emanați de centralele de apartament sunt radicalii liberi.

Exemple tipice de boli prin radicali liberi sunt şi cele două principale cauze de moarte în ţările cu dezvoltare medie sau dezvoltate: ateroscleroza (principalul substrat al majorităţii bolilor cardiovasculare, printre care şi cardiopatia ischemică, infarctul miocardic acut şi boala cerebrovasculară) şi cancerul).

Alte boli provocate de radicalii liberi sunt: cataracta (ce duce la pierderea vederii), hipertensiunea arterială, inflamaţiile osteoarticulare, amiloidoza, boli neurologice (scleroza laterală amiotrofică, scleroza multiplă, boala Parkinson, boala Alzheimer), boli digestive (rectocolita hemoragică, boala Crohn). Apoi există boli în care radicalii liberi sunt implicaţi în patogeneză: diabetul zaharat tip I, preclampsia, mai multe boli genetice, boli respiratorii, boli mediate imun, reumatism degenerativ, boli cutanate, porfirii, psoriazis, dermatită atopică, atrage atenția profesorul Benga. Și așa centralele de apartament cresc riscul de cancer.

Centralele de apartament cresc riscul de cancer. Particulele în suspensie provoacă decese la bolnavii de plămâni

Tot centralele de apartament emană și particule în suspensie. Efectele adverse ale acestora, dovedite de numeroase studii sunt: iritaţia ochilor, a faringelui, a sinusurilor şi a căilor respiratorii; susceptibilitate crescută a tuturor celor expuşi, dar mai ales a copiilor şi a vârstnicilor la gripă şi alte viroze; bronşite şi alte boli respiratorii; alergii şi astm; decese ale bolnavilor cardiopulmonari.

Morbiditatea prin boli respiratorii, cardiopulmonare, îmbolnăvirile copiilor (demonstrată prin numărul mare de consultaţii medicale, internări în spitale, folosirea inhalatorului de către asmatici), absenteismul de la şcoli, au fost corelate cu concentraţia particulelor în mediu. Expunerea cronică produce chiar cancer pulmonar, avertizează academiocianul.

Dar mai mult, poluanţii gazoşi accentuează efectul cancerigen al particulelor.

Centralele de apartament cresc riscul de cancer. În loc de ferpar

Printre poluanţii amintiţi, există foarte mulţi produşi rezultaţi din arderea gazelor naturale, dintre care mulţi sunt nu numai toxici, dar şi mutageni şi cancerigeni, lucru demonstrat prin teste de mutagenicitate pe bacterii, prin experienţe cronice pe animale, dar şi prin observaţii pe om.

Monoxidul de azot este agent genotoxic şi cancerogenetic producând leziuni ale ADN-ului şi direct şi prin inactivarea reparării ADN-ului sau a unor gene supresoare. Radicalii liberi, particulele, inclusiv formaldehida, benzenul, toluenul, etilbenzenul şi xilenul, urmele de compuşi organometalici, arsenoorganici, plumborganici, radonul şi alte zeci şi sute de substanţe chimice din produşii de ardere a gazului natural sunt implicaţi în producerea cancerului, concluzionează profesorul Gheorghe Benga.

Este unanim acceptat azi că pentru agenţii cancerigeni nu există nivel prag, concentraţie maximă admisibilă, adică la care să nu se producă efect advers, ci aceştia trebuie complet evitaţi, fiindcă şi în concentraţie foarte mică, în timp mai mult sau mai puţin îndelungat produc apariţia cancerului.

Concluzia este una singură: centralele de apartament cresc riscul de cancer.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.