Dragnea: Iohannis este cel mai puternic om din România

incită la violență Legea detenției la domiciliu nu-i miroase bine lui Iohhanis cel mai puternic om din Romania

Preşedintele Klaus Iohannis face orice să blocheze Guvernul şi este cel mai puternic om din România, exercitând această putere în mod abuziv, a declarat Liviu Dragnea.

„Iohannis e cel mai puternic om din România. Are serviciile, are mare parte din procurori şi influenţă prin aceste instituţii asupra unor judecători. Cel mai puternic om din România este Iohannis. Exercită această putere într-un mod abuziv. Noi avem această coaliţie, avem majoritate în Parlament şi Guvernul. Cu aceste instituţii produci dezvoltare, el, folosind instituţiile în mod abuziv, produce rău şi ne-dezvoltare şi tulburare şi divizare şi exacerbarea urii”, a afirmat Dragnea la o televiziune preferată.

Cel mai puternic om din România

Dragnea a criticat faptul că preşedintele Klaus Iohannis a amânat mult convocarea şedinţei Consiliului Superior de Apărare a Ţării (CSAT) pentru avizarea proiectului de rectificare bugetară.

„După ce a fost solicitat (avizul CSAT privind rectificarea bugetară – n.r.), hai să discutăm în CSAT despre fiecare buget al acestor instituţii care ţin de CSAT. Nu putea să o pună a doua zi, a treia zi de când a primit solicitare, a pus pe 4 septembrie. L-a interesat să depăşească august, să intrăm în luna septembrie, doar-doar se mai pierd nişte acţiuni sau doar-doar se mai cheltuie nişte bani din anumite zone. Pe 4 septembrie, când te întâlneşti în CSAT, fiecare spune un punct de vedere, stai acolo până când găseşti o soluţie să dai un aviz favorabil sau nefavorabil”, a mai spus Dragnea.

Potrivit lui, acum este de notorietate, se ştie: s-a ridicat de la masă, a suspendat şedinţa, la revedere. Ce preşedinte, om de stat ar face orice să blocheze Guvernul?

Liderul PSD a afirmat că nu s-au tăiat banii pentru servicii, ci „s-a ajuns la o valoare acceptată de ambele părţi”.

„Aş vrea să se declasifice stenograma discuţiei din ultimul CSAT. Ar fi important să vadă publicul ce şi cum s-a discutat acolo şi este foarte important”, a spus liderul PSD.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.