Ce spune Jandarmeria despre mitingul diasporei. O apropiată a familiei Pandele a dat ordin să se intervină în forță

0
770
mitingul diasporei

Reprezentanţii Jandarmeriei susţin că intervenţia de la mitingul diasporei de vineri seară a fost pe deplin justificată şi că dispozitivele au fost dimensionate în raport cu violenţele, fiind „eminamente defensive”, iar acţiunile au fost reactive.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, la ora 23.11 prefectul Capitalei a emis ordin ca Jandarmeria să acâioneze în forţă, iar din acel moment s-au luat măsuri astfel încât zona să fie evacuată.

De luna trecută, prefect al Capitalei este Speranța Cliseru, fost consilier personal al primarului general Gabriela Firea și o apropiată a familiei Pandele – Firea. „Am văzut persoane extrem de violente – 452 de oameni au fost asistaţi medical, dintre care 70 au fost transportate la spital, între ei fiind şi 11 jandarmi. (…) Spuneam că autorităţile nu vor tolera astfel de atitudini şi nu vor sta pasive. Ne-am stabilit efectivul pentru a interveni gradual, în raport de violenţe”, a declarat Militaru.

El a susţinut că intervenţia Jandarmeriei a fost pur justificată. Potrivit reprezentantului Jandarmeriei, la ora 23.00 prefectul Capitalei a emis ordinul ca Jandarmeria să intervină în forţă. Din acel moment şi până la ora 02.00 s-au luat măsuri astfel încât să fie evacuată zona, a spus purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Române.

Incidente extrem de violente au avut loc vineri seară la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei, la care au luat parte peste 100.000 de oameni. Astfel de incidente s-au produs pe tot parcursul protestului – unele persoane au forţat gardurile în zona din faţa Guvernului şi au aruncat cu diverse obiecte, în special sticle de plastic, iar scutierii au intervenit cu grenade cu gaze lacrimogene şi cu tunul cu apă.

După miezul nopţii, jandarmii au intrat în forţă în Piaţa Victoriei, gonind oamenii, deşi mii de persoane protestau în continuare. Doi jandarmi, între care o femeie, au fost prinşi la un moment dat de un grup de persoane violente, care au început să îi lovească. Cei doi jandarmi au fost scoşi de un grup de manifestanţi paşnici, care au făcut scut uman în jurul celor doi jandarmi şi i-au escortat până la un grup de jandarmi, care nu au intervenit pentru a-şi salva colegii. Armele celor doi jandarmi care au fost bătuţi au fost sustrase.

În urma incidentelor, peste 450 de persoane au primit asistenţă medicală în Piaţa Victoriei, dintre aceste 65 fiind transportate la spital.

LĂSAȚI UN MESAJ


*