CCR dezbate sesizarea lui Klaus Iohannis la modificarea Legii privind Statutul aleșilor locali

completul de cinci judecători

Curtea Constituţională ar urma să dezbată miercuri sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificării Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Curţii Constituţionale se află obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, obiecţie formulată de preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a sesizat CCR pe 1 august asupra Legii pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, apreciind că prin acest act normativ se produce golirea de conţinut a definiţiei conflictului de interese pentru aleşii locali şi instituirea unei imposibilităţi absolute de constatare a încălcării dispoziţiilor privind conflictul de interese. Legea pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali a fost trimisă de Parlament preşedintelui în vederea promulgării pe 16 iulie. În opinia şefului statului, prin conţinutul său normativ, legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie.

Astfel, articolul unic pct. 1 din Legea pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, consideră preşedintele. Art. unic pct. 1 din legea criticată modifică prevederile art. 57 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Potrivit acestora: „(1) Încălcarea de către consilieri a prevederilor Legii nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor prezentei legi, a prevederilor legale referitoare la conflictul de interese şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului, atrage aplicarea următoarelor sancţiuni: a) avertismentul; b) chemarea la ordine; c) retragerea cuvântului; d) eliminarea din sala de şedinţă; e) excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiei de specialitate; f) diminuarea indemnizaţiei de şedinţă cu 10% pentru maximum 6 luni; g) retragerea indemnizaţiei de şedinţă, pentru 1-2 şedinţe. (2) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) – d) se aplică de către preşedintele de şedinţă, iar cele prevăzute la alin. (1) lit. e) – g) de către consiliu, prin hotărâre”.

Astfel, prin completarea art. 57 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, pe de o parte se introduce o nouă sancţiune disciplinară pentru consilierii locali şi judeţeni, respectiv sancţiunea diminuării indemnizaţiei de şedinţă cu 10% pentru maximum șase luni şi, pe de altă parte, între situaţiile care pot atrage aplicarea unei sancţiuni din rândul celor menţionate, se introduce cazul încălcării „prevederilor legale referitoare la conflictul de interese”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.