Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a declarat, marţi seara, că nu are troli care l-au susţinut, menţionând că pune interesul naţional „pe primul loc”.
Citește și Mărirea lui Călin și căderea lui Marcel, dar mai ales a lui Nicu
„Vreau să fiu un preşedinte care pune poporul, ţara lui, pe primul loc. Nu e negociabil – cooperare, diplomaţie, eleganţă, onoare, diplomaţie continuă şi este interesul naţional pe primul loc, cu toate ţările lumii, inclusiv cu NATO şi Uniunea Europeană. Am fost acuzat că vreau să scot România din NATO şi din Uniunea Europeană – fals, nu am spus acest lucru niciodată. Am spus însă că vreau să negociez şi vreau să pun interesul naţional pe primul loc, pentru că nu putem accepta orice. Trebuie negociat totul în avantajul poporului român”, a afirmat Georgescu, în fața presei.
Potrivit acestuia, preşedintele Comitetului militar al NATO, Rob Bauer, „a cerut tuturor oamenilor de afaceri din ţările NATO să se pregătească de un scenariu de război”, însă nu a existat consultare cu statele aliate. Acest lucru „este o ruşine şi o jignire adusă tuturor ţărilor membre NATO”, a susţinut Călin Georgescu.
El a transmis că susţine „strategia păcii, nu strategia războiului”.
„Am fost acuzat că am troli. Nu am troli. Şi, mai mult de atâta, este o jignire adresată celor 2.120.404 oameni care m-au votat. Aşa au venit troli şi la secţiile de votare? Este foarte ciudat”, a mai declarat Georgescu.
El a informat că a solicitat o dezbatere la media publice cu Elena Lasconi, contracandidata sa la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, dar cea din urmă ar fi refuzat.
Cetățeanul TV