Bucureşti fără centru de informare turistică funcţional, deși are 2 milioane de turiști

Bucureşti fără centru de informare turistică funcţional birou de informatii inchis

Bucureşti fără centru de informare turistică funcţional, deși are 2 milioane de turiști, asta pentru că singurul Centru de Informare Turistică din Bucureşti este închis de câteva luni. Amenajarea spaţiului a costat 83.000 de euro.

Centrul de Informare Turistică de la Universitate se află în subordinea Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, instituţie coordonată de Primăria Capitalei. La Administraţia Monumentelor nu răspunde nimeni la telefon.

Gara de Nord, fără punct de informare

Odiseea centrelor de informare turistică din Bucureşti a început în 2009 când în Gara de Nord se deschidea primul asemenea punct de informare. După patru ani în care a stat mai tot timpul închis, “borcanul” roşu din faţa peroanelor a dispărut.

La Biroul de informaţii publice al Gării de Nord ni s-a transmis că punctul de informare a fost desfiinţat în urmă cu mai mulţi ani, iar angajaţii instituţiei nici nu-şi mai amintesc de el. “De şase ani de când sunt eu aici nu l-am văzut. Mai este unul la Universitate”, ne-a declarant o funcţionară a Biroului.

80.000 de euro aruncaţi pe fereastră

În 2017, Capitala a depăşit pragul de 2 milioane de turişti, atât români cât şi străini. Centrul de informare turistică din Pasajul Universităţii a fost deschis de Primăria Capitalei în vara anului 2010. Municipalitatea a investit 83.000 de euro într-un spaţiu de peste 50 de metri pătraţi, unde ar trebui să se dea sfaturi şi pliante turiştilor.

Am întrebat Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic care sunt motivele pentru care centrul de informare de la Universitate este închis de mai multă vreme, urmând să publicăm răspunsul imediat ce ne va fi transmis.

În 2009, pasajul de la Universitate a fost renovat cu 5 milioane de euro, sumă plătită de Primăria Bucureşti.

Muzee închise două zile pe săptămână

Acesta nu este singura problemă a turiştilor străini care aleg să viziteze Capitala. După scandalul iscat în urma constatării că niciun loc de vizitare nu este deschis în weekend, administraţia locală a modificat programul.

Astfel, dacă în ţările civilizate spaţiile muzeale nu se închid niciodată în acelaşi timp, primăria Bucureşti şi celelalte muzee din subordinea ministerului Culturii au ales programul de vizitare de miercuri până duminică, câte opt ore pe zi. Luni şi marţi, cele mai multe spaţii muzeale din Bucureşti sunt închise.

O singură vizită la 30 de zile

O anomalie se înregistrează în cazul în care se doreşte vizitarea fostului Palat Regal. Spaţiile se află în subordinea Muzeului Naţional de Artă al României, instituţie coordonată de ministerul Culturii. Astfel, potrivit programului afişat pe pagina de internet oficială a instituţiei, vizite în Spațiile Istorice ale fostului Palat Regal se efectuează doar în cel de-al treilea weekend al fiecărei luni când au loc vizite ghidate organizate în Spațiile Istorice, la intervale orare 11:30, 14:00 și 16:30. “Doritorii sunt rugați să-și aleagă unul dintre cele trei intervale orare afișate și să se prezinte cu aproximativ 10 minute mai devreme, pentru formarea grupului”, se arată în pagina de prezentare.

Autobuze supraetajate doar 5 luni pe an

O altă problemă a turiştilor care aleg să viziteze Bucureştiul este turul oraşului. Efectuat prin intermediul liniei cu autobuze speciale supraetajate, în ultimii ani acest traseu a fost opereţional doar în intervalul 1 iunie – 15 octombrie. Pentru acest an, serviciul liniei turistice Bucharest City Tour (tip Hop-On-Hop-Off) nu are încă un program anunţat. Anul trecut, linia a fost operaţională doar cu patru autobuze.

În anii trecuţi, cele mai multe reclamaţii au vizat necorelarea  traducerilor cu locurile prin care trece autobuzul supraetajat. Turiștii beneficiază de un ghid audio în limbile română, engleză, franceză și italiană, accesibil cu ajutorul echipamentelor existente în autobuz. Acesta poate fi înlocuit prin instalarea unei aplicații pe smartphone-ul personal în urma scanării unui cod QR afișat în autobuz.

Centrul Vechi, tot mai vechi şi murdar

Cei mai mulţi dintre turiştii care ajung în Bucureşti aleg să-şi petereacă timpul în Centrul Vechi al oraşului. Ultima reabilitare a perimetrului a avut loc în 2012. De atunci, întreţinerea locului lasă de suferit. An de an, clădirile se deteriorează, pavajul este dislocat din cauza diverselor săpături, multe dintre clădiri fiind acoperite cu paravane de pânză pentru a ascunde degradarea imobilelor. Nici străzile din apropierea Centrului Vechi, Zona Unirii nu arată mai bine. Din cauza unor lucrări de modernizare efectuate defectuos, sute de dale de pe trotuarele din zonă sunt sparte fără ca nimeni să le înlocuiască cu anii.

În ciuda creşterii numărului de turişti străini care vizitează Bucureştiul, primăria Capitalei nu are o strategie pentru a le veni în întâmpinare cu informaţii şi locuri primitoare.

 

 

 

 

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.