Bucureștenii au rămas fără apă caldă. Războiul dintre GDF Suez, RADET și ELCEN se răsfrânge asupra cetățenilor

Apa de la robinet nu este potabilă

ELCENDin cauză că ELCEN are datorii la Distrigaz, companie controlată de francezii de la GDF Suez, bucureștenii au rămas sâmbătă fără apă caldă. Pe cetățeni nu i-a întrebat nimeni dacă știu ceva despre natura litigiului dintre cele două societăți. Pur și simplu au constatat că la robinete apa caldă este, de fapt, un pic amețită – nu poți nici măcar să te speli pe dinți fără să-ți crape smalțul, darămite să faci un duș. Pe de altă parte, nu putem ignora nici faptul că mulți bucureșteni au restanțe uriașe la întreținere, iar blocurile nu au fost debranșate că, deh, nu dă bine la electorat.

Bucureştenii din sectoarele 2, 3, 4 şi 5 au rămas fără apă caldă, pentru că, începând de marţi, Distrigaz a limitat cantitatea de gaze livrată Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), din cauza unei datorii de 88,86 milioane de lei, relatează Mediafax. După câteva ore în care scandalul ajunsese la cote paroxistice, Distrigaz a anunţat în cursul după-amiezii că a reluat furnizarea la parametri normali.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), Distrigaz Sud Reţele SRL afirma, într-o adresă trimisă primarului Sorin Oprescu, că are o creanţă de 88,86 milioane de lei la ELCEN, reprezentând contravaloarea serviciilor de distribuţie a gazelor naturale neachitate pânǎ în prezent, motiv pentru care au fost făcute limitări în furnizarea gazelor naturale la centralele termoelectrice CET Sud şi CET Vest ale producătorului de agent termic.

Distrigaz Sud Reţele a anuțat sec că societatea a redus cantitatea de gaz distribuită către CET Sud şi CET Vest din 30 septembrie, „ca urmare a acumulării de către ELCEN a unor datorii importante de plata aferente serviciului de distribuţie prestat inclusiv pentru sezonul rece 2013-2014”. „Măsura limitării a fost luată după ce au fost parcurse toate etapele de mediere în vederea eşalonarii debitelor”, mai spun reprezentanţii Distrigaz.

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET) a simțit nevoia să se dezvinovățească și a anunțat că a fost nevoită să reducă temperatura apei calde, în sectoarele 2,3,4 şi 5, din cauza reducerii presiunii şi cantităţii de gaze livrate către Elcen. În cele din urmă, Distrigaz Sud Reţele a anunţat că, în prezent, a restabilit parametrii de furnizare a gazelor naturale catre unităţile ELCEN din Bucureşti, urmând ca „nu mai târziu de finalul săptămânii viitoare, conform promisiunii autorităţilor responsabile, să se găsească o soluţie acceptabilă pentru stingerea datoriei”.

PMB a mai comunicat că, pentru cantităţile de energie termică cumparate de la ELCEN, în volum de 2.840.000 Gcal, în perioada ianuarie – septembrie 2014, a achitat, alături de RADET, suma totală de 677.580.571 lei, faţă de valoarea totală a facturilor aferente perioadei menţionate – 609.907.040 lei.

„Având în vedere cele menţionate nu pot fi reţinute motivele invocate de către Electrocentrale Bucuresti SA conform cărora arieratele pe care aceasta le are la Distrigaz Sud Retele SRL sunt cauzate, în principal, de neplata obligaţiilor financiare ale RADET şi ale Primăriei Municipiului Bucureşti, privind achiziţia de agent termic pentru perioada menţionată”, spune primarul Sorin Oprescu.

Cetățeanul TV

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.