Sorin Oprescu şi Ioan Rus se plagiază unul pe altul! AMTB contra ATMB, noul scandal cu autoritățile de transport

Sorin Oprescu

transportVestea aprobării de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti a înfiinţării Asociaţiei de Transport Metropolitan Bucureşti (ATMB) i-a luat prin surprindere pe oficialii Ministerului Transporturilor. Asta pentru că în coordonarea acestui minister funcţionează, de patru ani de zile, Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti (AMTB). Astfel, primarul general Sorin Oprescu ajunge să se „dueleze” în autorităţi şi asociaţii cu acelaşi obiect de activitate. Miza – Oprescu s-a înscăunat preşedinte al Asociaţiei pentru următorii patru ani.

La presiunea instituţiilor financiare internaţionale, Guvernul României a înfiinţat în 2011 Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti.

Instituţia, aflată în coordonarea Ministerului Transporturilor, avea ca scop coordonarea unitară a transportului urban şi preorăşenesc din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov. Dincolo de câteva imperfecţiuni (de exemplu, localităţi aflate foarte aproape de Bucureşti, dar care nu erau în judeţul Ilfov, nu beneficiau de această coordonare unitară a sistemului de transport), scopurile AMTB erau îndrăzneţe şi demne de o capitală europeană.

AMTB nu a funcţionat însă cu adevărat, din cauza „contrelor” puse de primarul general Sorin Oprescu şi a refuzului autorităţilor din judeţul Ilfov de a contribui financiar şi logistic la constituirea sistemului integrat de transport. Trebuie precizat faptul că în prezent transportul în judeţul Ilfov se desfăşoară haotic, predominând microbuzele, fapt nemaiîntâlnit în împrejurimile niciune capitale din Uniunea Europeană (model mai degrabă inspirat de pe malurile Bosforului).

La începutul săptămânii, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat proprunerea primarului Sorin Oprescu de înfiinţare a Asociaţiei de Transport Metropolitan Bucureşti, al cărei acronim şi scop sunt aproape identice cu cele ale autorităţii deja existente în coordonarea Ministerului Transporturilor.

Sorin Oprescu, atac la baionetă la Ioan Rus

„Ţinând cont de situaţia actuală în care se efectueaza transportul public de persoane în regiunea Bucureşti-Ilfov, precum şi de transportnecesitatea realizării unui sistem de transport integrat în regiune, un număr important de reprezentanţi ai unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Ilfov şi-a exprimat intenţia ca acestea să coopereze şi să se asocieze în conformitate cu prevederile legii nr. 215/2001 a administratţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale OG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare şi ale HG nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice. În acest sens, a fost semnată de catre tofi participanţii prezenţi la şedinţa din data de 16.04.2015 o declaraţie de intenţie privind înfiinţarea Asociaţiei de Transport Metropolitan Bucureşti”, se arată în expunerea de motive semnată de primarul general Sorin Oprescu.

Primarul nu ratează prilejul pentru a lansa, tot în expunerea de motive, un atac la adresa ministrului Transporturilor, Ioan Rus, chiar dacă nu-l nominalizează: “(…) Autorităţile centrale cu atribuţii în transportul local continuă procesul de ignorare totală a administraţiilor publice locale deşi conform tuturor actelor normative acestea sunt singurele autorităţi responsabile pentru serviciile publice de transport şi au competenţe exclusive în acest domeniu (…)”.

Oprescu şi Petrache s-au autonumit pe patru ani în conducerea Asociaţiei de Transport Metropolitan

transport
Marian Petrache ne arată câţi ani va sta în conducerea Asociaţiei de Transport Metropolitan

Dar de ce ar fi vrut Sorin Oprescu, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, să-şi facă propria asociaţie pe probleme de transport? Aflăm din articolul 25 al Statutului ATMB: „Consiliul Director este format din 9 (nouă) membri, aleşi prin vot secret de Adunarea Generală, după cum urmează: 5 cinci membri la propunerea Municipiului Bucureşti, dintre care unul va fi primarul general sau împuternicitul acestuia, 4 (patru) membri la propunerea Judeţului Ilfov şi a unităţilor administrativ-teritoriale membre ale Judeţului Ilfov, dintre care unul va fi preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov sau împuternicitul acestuia”.

Câteva rânduri mai jos se face referire şi la funcţiile de conducere din cadrul Asociaţiei, Sorin Oprescu şi Marian Petrache legându-se de scaun pentru următorii patru ani: „Consiliul Director este condus de preşedintele Asociaţiei şi vicepreşedintele Asociaţiei, numiţi de Adunarea Generală, cu excepţia primului mandat de 4 (patru) ani, când preşedinte va fi primarul general al Capitalei, dl. prof. dr. Sorin Mircea Oprescu, iar vicepreşedinte va fi preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, dl. Marian Petrache”. Mai limpede de cât atât, cu nume şi prenume, nu se putea…transport

Responsabilii Ministerului Transporturilor s-au arătat surprinşi de constituirea ATMB, mai ales că AMTB nu a fost desfiinţată. În plus, metroul şi trenurile regionale la care se face referire în expunerea de motive pentru constituirea Asociaţiei lui Oprescu şi Petrache sunt la Ministerul Transporturilor.

În aceste condiţii, primarul general şi preşedintele CJ Ilfov pot cel mult să controleze un transport „european” cu microbuzele în Capitală şi în judeţul Ilfov.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.