Procurorii DIICOT au reținut șase inculpați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trădare, fiind acuzați că au format o organizație de tip militar și ar fi negociat cu agenți ai Rusiei ieșirea României din NATO.
ACTUALIZARE 12.34 Potrivit unor precizări transmise de SRI şi Direcţia Generală de Protecţie Internă, în vederea îndeplinirii obiectivelor destabilizatoare, reprezentanţi ai grupării au solicitat în mod activ sprijin din partea unor ofiţeri din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.
În urma acţiunilor specifice ale Serviciului Român de Informaţii, în cooperare cu Direcţia Generală de Informaţii a Apărării şi Direcţia Generală de Protecţie Internă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au instrumentat acţiuni ce au condus la reţinerea, în data de 5 martie, a unei grupări de cetăţeni români, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trădare, se arată într-un comunicat transmis joi AGERPRES.
”Începând cu anul 2023, cetăţenii români au organizat şi derulat activităţi, inclusiv de constituire a unei grupări paramilitare, în vederea afectării ordinii constituţionale a României, precum şi derulării de acţiuni subversive cu caracter instigator în scopul influenţării vieţii socio-politice din ţara noastră. În vederea îndeplinirii obiectivelor destabilizatoare, reprezentanţi ai grupării au solicitat în mod activ sprijin din partea unor ofiţeri din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti”, precizează sursa citată.
În cadrul aceleiaşi acţiuni, la propunerea Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării şi a Serviciului Român de Informaţii, doi diplomaţi din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti au fost declaraţi persona non grata de către MAE, la data de 5 martie, în temeiul art. 9 alin. (1) al Convenţiei de la Viena din 18.04.1961 privind relaţiile diplomatice, ratificată prin Decretul 566/1968.
”Cei doi diplomaţi ruşi au desfăşurat acţiuni de culegere de informaţii din domenii de interes strategic şi au întreprins acţiuni de susţinere a demersurilor anticonstituţionale ale grupării”, mai arată SRI şi DGPI.
Direcţia Generală de Protecţie Internă, împreună cu Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, va continua monitorizarea atentă a acestor riscuri de securitate şi vor informa prompt organele de aplicare a legii, în scopul apărării securităţii naţionale, se mai spune în comunicat.
ACTUALIZARE 11.10 Cele şase persoane reţinute de DIICOT pentru trădare şi legături cu agenţi ai Rusiei sunt membri ai organizaţiei Comandamentul ”Vlad Ţepeş”, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
De asemenea, un membru în „conducerea” organizaţiei, Radu Theodoru, un general în retragere cu vârsta de 101 ani, are calitatea de suspect în dosar.
De altfel, pe pagina de internet a organizaţiei, Radu Theodoru apare la conducerea „Statului Major al Comandamentului Vlad Ţepeş”.
Prin diverse „comunicate”, „memorandumuri” şi „notificări”, organizaţia solicită ieşirea României din NATO, reluarea relaţiile economice şi culturale cu Rusia, China şi Iran, dar şi o nouă structură de conducere a României prin proiectul „Geţia”, condusă de „Sfatul înţelepţilor”.
‘Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, începând cu anul 2023, cinci dintre inculpați, împreună cu un suspect, au constituit un grup infracțional organizat în scopul de a știrbi suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare a țării. Începând cu anul 2024, la gruparea de criminalitate organizată a aderat un alt inculpat, toți membrii desfășurând acțiuni continue, conștiente, publice sau conspirate în vederea îndeplinirii scopului propus. De asemenea, membrii grupului infracțional au intrat, în mod repetat, în legătură cu agenți ai unei puteri străine, aflați atât pe teritoriul României, cât și al Federației Ruse’, spune DIICOT într-un comunicat de presă.
Conform DIICOT, gruparea de criminalitate organizată s-a constituit sub paravanul unei organizații și s-a dezvoltat pe tipul unei structuri de tip militar, cu eșaloane de conducere (stat major) și personal de execuție, reprezentată prin imaginea suspectului cercetat în cauză, general maior în retragere.
Este vorba de generalul veteran de război Radu Theodoru în vârstă de 101 ani
Cercetările efectuate au relevat că membrii grupării, prin intermediul unor platforme online, au recrutat adepți și au publicat materiale video (notificări adresate autorităților statului român, organizațiilor naționale și internaționale).
De asemenea, inculpații au întreprins demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea României din NATO, înlăturarea actualei ordini constituționale, desființarea partidelor politice, instalarea unui nou Guvern format din membrii organizației ce vor ocupa funcții de miniștri, înlăturarea tuturor angajaților din instituțiile statului, adoptarea unei noi Constituții, schimbarea numelui țării, a drapelului și imnului.
Totodată, pe parcursul lunii ianuarie, doi dintre inculpați s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizației cu privire la preluarea puterii de stat în România.
Miercuri, au fost puse în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Giurgiu și Maramureș, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă, iar joi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București cu propunerea de arestare preventivă a 4 din inculpați și arest la domiciliu pentru alți doi 2 inculpați.
Cetățeanul TV