Accident rutier grav cu trei răniți, printre care și un copil, în județul Timiș

accident rutier

Trei persoane au fost rănite, iar un copil de zece ani a suferit un şoc, în urma unui accident rutier care a avut loc, sâmbătă, în judeţul Timiş. Toate cele patru persoane au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, Ancuţa Morariu, a declarat pentru News.ro că accidentul a avut loc după ce unul dintre şoferi nu a respectat indicatorul ”Cedează trecerea”.

„Un bărbat a condus un autoturism pe raza localităţii Varias, iar la un moment dat nu a respectat semnificaţia indicatorului «Cedează trecerea» şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital, iar în cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Ancuţa Morariu.

În primul autoturism, cel care nu a respectat indicatorul rutier, şoferul şi un pasager au fost răniţi şi au fost duşi la spital. De asemenea, în maşină se afla şi un copil de zece ani care s-a ales cu o sperietură, dar şi el a fost dus la spital pentru un control medical.

În cel de-al doilea autoturism, şoferul a fost rănit.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.