VIDEO Miting la Londra. 600.000 de persoane, inclusiv primarul Sadiq Khan, au cerut al doilea referendum

Peste 600.000 de persoane care au cerut organizarea unui referendum privind un acord final între UE şi Marea Britanie s-au strâns la un miting la Londra.

Acest miting la Londra a fost numit de organizatori cea mai „mare şi importantă” demonstraţie în acest sens.

Protestatarii adunați pe străzile capitalei britanice s-au îndreptat către Piaţa Parlamentului (Westminster) unde numărul lor a depășit 600.000 de persoane. În fruntea participanților la acest impresionant miting la Londra s-au aflat primarul metropolei, laburistul Sadiq Khan, și femeia de afaceri Deborah Meaden.

Premierul britanic Theresa May a respins deja ideea organizării unui astfel de referendum. Parlamentari din toate formaţiunile politice principale au susţinut demonstraţia de stradă, cu toate că la vârful principalelor partide orientarea este pro Brexit. Potrivit site-ul de ştiri express.co.uk, prin campania votului popular privind Brexit cetăţenii britanici cer să aibă drept de veto în negocierile Guvernului de la Londra cu Uniunea Europeană.

Organizatorii manifestaţiei împotriva Brexitului organizate sâmbătă la Londra au anunţat că 600.000 de persoane au participat la acest marş, prin care au cerut să se organizeze un al doilea referendum pentru ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar. Unul dintre organizatorii marșului – unul dintre cele mai importante de până în prezent al „Remainers” – a revendicat dreptul britanicilor de a-şi schimba opinia, pentru că o ieşire a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) va avea, în opinia sa, consecinţe asupra mai multor generaţii.

Acest miting la Londra a fost un real succes, dacă avem în vedere că inițial organizatorii marşului sperau la prezenţa a peste 100.000 de manifestanţi.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.