Oprescu cumpără paturi cu lămpi solare și săculețe

Sorin Oprescu
sorin oprescu
Sorin Oprescu
sorin oprescu

În loc să consolideze clădirile subrede și care ar putea cădea în cazul unui cutremur, edilul-șef al Capitalei, Sorin Oprescu, cumpără paturi și alte obiecte pentru a adăposti sinistrații în caz de cutremur. Primăria Capitalei vrea să achiziţioneze 12.600 de paturi de campanie

Ele vor avea  cadru din oţel, vor putea susţine o greutate maximă de 120 -150 kg şi vor avea  1,88 metri lungime şi 65 cm lăţime, potrivit caietului de sarcini. Fiecare pat trebuie să fie dotat cu săculeţ pentru depozitarea obiectelor de uz personal și o lampă solară cu braţ flexibil. Potrivit unui anunţ de participare, lansat de primăria condusă de Sorin Oprescu,  valoarea estimată  a contractului este de 1,15 milioane euro.

„În caz de dezastru, pe Arena Naţională se montează paturi, pături, şi se încălzeşte incinta. Să sperăm însă că nu se va întâmpla asta niciodată, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne pregătim astfel încât să se asigure condiţiile pentru fiecare persoană adăpostită acolo. Au început şi lucrările la puţurile de mare adâncime. După nenumărate contestaţii făcute de puţari s-a câştigat licitaţia şi s-au apucat să sape. Acum să văd cât durează că stau călare pe ei, la propriu. Acestea sunt măsuri pe care sunt obligat să le iau în condiţii de dezastru. Cred că, în două-trei luni, având în vedere că s-au făcut toate completările necesare şi s-au împărţit trusele de supravieţuire în şcoli, practic am fi exact pe obiectivele pe care ni le-am propus”, a declarat primarul general Sorin Oprescu, la ultima şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, când a fost întrebat când va avea Bucureştiul puse la punct toate măsurile necesare în caz de dezastre.

 

Primăria Capitalei vrea să achiziţioneze, printr-o licitaţie deschisă, 12.600 de paturi de campanie, ce vor fi folosite în caz de dezastre.

Fiecare pat de campanie va avea cadru din oţel, va putea susţine o greutate maximă de 120 -150 kg şi va avea următoarele dimensiuni: 1,88 metri lungime şi 65 cm lăţime, potrivit caietului de sarcini. Fiecare pat trebuie să fie dotat cu săculeţ pentru depozitarea periuţei de dinţi, a prosopului şi a altor obiecte de uz personal. Totodată, paturile trebuie să aibă ataşată câte o lampă solară cu braţ flexibil. Fiecare lampă trebuie să aibă trei leduri, o autonomie de 12 ore până la următoarea reîncărcare şi sistem de prindere tip „clips” pe patul de campanie, astfel încât să poată fi asigurată o sursă de lumină independentă.

Potrivit unui anunţ de participare postat în sistemul electronic de achizitii publice (SEAP), valoarea estimată fără TVA pentru achiziţionarea celor 12.600 de paturi de campanie se ridică la 4.087.903 RON, respectiv peste 5 milioane lei cu TVA (echivalentul a peste 1,15 milioane euro), finanţarea pentru acest contract fiind asigurată complet de la bugetul local. Contractul va fi atribuit ofertantului cu preţul cel mai scăzut. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare la această licitaţie este 3 noiembrie 2014, la ora 16:00. Ofertanţii trebuie să prezinte şi o mostră din produsul solicitat pentru a se verifica dacă acesta are caracteristicile din caietul de sarcini.

Conform caietului de sarcini, durata contractului este de 30 de zile, iar câştigătorul licitaţiei trebuie să livreze paturile în maxim 30 de zile de la data emiterii comenzii.

„În caz de dezastru, pe Arena Naţională se montează paturi, pături, şi se încălzeşte incinta. Să sperăm însă că nu se va întâmpla asta niciodată, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne pregătim astfel încât să se asigure condiţiile pentru fiecare persoană adăpostită acolo. Au început şi lucrările la puţurile de mare adâncime. După nenumărate contestaţii făcute de puţari s-a câştigat licitaţia şi s-au apucat să sape. Acum să văd cât durează că stau călare pe ei, la propriu. Acestea sunt măsuri pe care sunt obligat să le iau în condiţii de dezastru. Cred că, în două-trei luni, având în vedere că s-au făcut toate completările necesare şi s-au împărţit trusele de supravieţuire în şcoli, practic am fi exact pe obiectivele pe care ni le-am propus”, a declarat primarul general Sorin Oprescu, la ultima şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, când a fost întrebat când va avea Bucureştiul puse la punct toate măsurile necesare în caz de dezastre.

Cele 12.600 de paturi de campanie vor fi folosite de bucureştenii care vor fi adăpostiţi pe Arena Naţională, în cazul unor dezastre naturale. „În conformitate cu Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, Art. 21 „Atribuţiile autorităților publice central și locale”, alin.3 „autorităţile administraţiei publice centrale şi locale poartă întreaga răspundere pentru asigurarea condiţiilor de supravieţuire a populaţiei afectate de urmările calamităţilor naturale şi a celorlalte situaţii de protecţie civilă”, precum şi Art.27 „Atribuțiile Primarului”, stabilesc «măsurile necesare pentru asigurarea hrănirii, a cazării şi a alimentării cu energie şi apă a populaţiei evacuate». Stadionul Național a fost ales pentru adăpostirea posibililor sinistraţi în caz de situaţii de urgență pentru următoarele considerente: se află în administrarea Primăriei, poate găzdui un număr mare de persoane sinistrate, este situat într-o zona relativ apropiată de centrul Capitalei, dispune de căi facile de acces, infrastructură internă complexă şi modulară (toalete, cabinet medical, spaţii de depozitare etc)”, au precizat anterior reprezentanţii Primăriei Capitalei, într-un răspuns formulat la solicitarea B365.ro.

Anterior, Primăria Capitalei a publicat pe SEAP un anunţ pentru achiziţionarea a 3.000 de termosuri pentru transportarea hranei, în caz de dezastre, valoarea estimată a contractului fiind de peste 220.000 euro.

Nu doar Arena Naţională va adăposti sinistraţi în caz de dezastre. Potrivit unui protocol semnat între Municipalitate si Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, 12 şcoli şi sălile de sport aferente sunt dotate cu materiale şi echipamente folosite în situatii de urgenţă. Cele 12 săli de sport vor fi dotate cu paturi, pǎturi, generatoare independente de energie şi truse individuale de supravieţurie, iar şcolile vor avea în curte puţuri de mare adâncime. Municipalitatea va cheltui peste jumătate de milion de euro pentru a fora în curțile școlilor 12 puțuri de mare adâncime care să asigure apa potabilă pentru sinistrați. În total, cele 12 şcoli vor putea primi cel puţin 3.000 de sinistraţi. Vezi AICI Unde vor fi amplasate cele 12 tabere pentru sinistrați în caz de situații de urgență, în Capitală.

– See more at: http://www.b365.ro/pregatiri-pentru-dezastre-primaria-capitalei-cumpara-12-600-de-paturi-cu-1-15-milioane-euro_215483.html#sthash.m5mEw6LI.dpuf

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.