Robert Negoiță nu are unde să ducă gunoiul, după ce s-a închis groapa de la Glina

Negoiţă nu are unde să ducă gunoiul gunoi de la geam

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă nu are unde să ducă gunoiul, în condiţiile în care groapa de la Glina a fost închisă luni, iar administratorul unui depozit ecologic pentru deşeuri situat în localitatea Vidra impune o serie de clauze „abuzive”.

„Situaţie extrem de gravă în ceea ce ţine de depozitarea la groapă a gunoiului ridicat de Direcţia Generală de Salubritate S3 din sectorul nostru. Fără anunţ prealabil, luni, 18 februarie, groapa de gunoi de la Glina a fost închisă. Ca să nu întâmpinăm blocaje, am încercat să găsim urgent soluţii. Concret, am făcut demersuri pentru a putea încheia rapid, în mod corect şi adecvat, un contract de tratare şi depozitare a deşeurilor ridicate din sectorul 3, cu Eco Sud. Din păcate, condiţiile solicitate de către Eco Sud, administratorul unui depozit ecologic pentru deşeuri situat în localitatea Vidra, prezintă o serie de clauze abuzive, în sensul în care este imposibil să se poată vreodată respecta aceste impuneri de către vreun operator de salubritate”, a scris primarul pe Facebook.

El a spus că a publicat aceste detalii pentru informarea cetăţenilor sectorului 3 şi pentru a face un apel către reprezentanţii Eco Sud de a încerca să găsească, „la masa discuţiilor”, o soluţie „optimă, corectă şi eficientă” pentru ambele părţi.

Robert Negoiță nu are unde să ducă gunoiul. Întâlnire de urgență

Primarul Robert Negoiţă a declarat pentru Agerpres că în cursul zilei de joi urmează să aibă o întâlnire cu reprezentanţii Eco Sud.

„Cei de la Eco Sud aşteaptă de la noi să semnăm un contract cu clauze abuzive. Nu putem semna aşa ceva. Adică, indiferent de cât gunoi duc, eu să plătesc pentru 10.000 de tone/lună. Nu pot, e ilegal. Nu sunt banii mei, sunt bani publici. Eu sunt de acord să plătesc atât cât duc: că sunt 3.000 de tone, că sunt 30.000 de tone. Cât duc, atâta facturez. Orice altceva este abuziv. (…) Noi în luna mai trebuie să avem funcţională staţia de sortare. În momentul acela, cantitatea de gunoi se reduce la jumătate. (…) Cei de la Glina ne-au pus în faţa faptului împlinit. Măcar dacă ne notificau cu trei zile înainte că au o problemă. Noi avem contract cu dânşii, iar luni ne-am pomenit că ne-au închis poarta, iar după ce au închis poarta, ne-au notificat. Consider că este de asemenea un comportament iresponsabil”, a arătat el.

Edilul a menţionat că Primăria a încheiat contracte şi cu alte două-trei societăţi care se ocupă de sortare şi reciclare, dar că acestea au o capacitate limitată, care nu acoperă nevoile sectorului. La postarea pe Facebook a fost ataşată şi o notificare a SC Ecorec SA, care informează Direcţia Generală de Salubritate Sector 3 despre suspendarea temporară a activităţii de tratare şi eliminare a deşeurilor la depozitul Glina. A fost ataşată, de asemenea, o adresă a Eco Sud SA care comunică următoarele tarife: 19,5 euro+TVA/tonă pentru deşeurile depozitate fără a mai suferi alte tratamente mecanice şi/sau biologice şi 24 euro+TVA/tonă pentru deşeurile ce vor fi supuse unor tratamente mecanice şi/sau biologice.

Până una alta, Robert Negoiță nu are unde să ducă gunoiul.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.