Anunț de la STB: Tramvaiele 16 și 21 întorc la Piața Sfântu Gheorghe, începând de duminică

Tramvaiul 21 întoarce la Piața Sfântu Gheorghe

Tramvaiele 16 şi 21 vor reveni, începând de duminică, pe traseul iniţial și vor întoarce din nou la Piaţa Sfântu Gheorghe, anunţă vineri STB (fosta RATB).

Potrivit Societăţii, tramvaiele liniilor 16 şi 21 vor reveni la terminalul „Piaţa Sfântu Gheorghe”, aşa cum au avut traseul iniţial, şi nu vor mai întoarce la Piaţa Sf. Vineri, cum au făcut în ultimele aproape patru luni.

Astfel, liniile 16 şi 21 vor funcţiona între terminalele „Platforma Industrială Pipera”, respectiv „Pasaj Colentina” şi intersecţia Calea Moşilor/ Str. Cavafii Vechi, de unde revin la traseul iniţial, până la Piaţa Sfântu Gheorghe. Schimbarea temporară a terminalului s-a făcut pe 23 iunie pentru realizarea unor lucrări la şinele de tramvai în zona Sf. Gheorghe şi pentru că liniile de tramvai erau blocate frecvent de maşinile parcate neregulamentar.

„STB SA apelează la proprietarii vehiculelor parcate în aria terminalului, să permită accesul vehiculelor companiei, pentru reluarea circulaţiei tramvaielor în zonă. În această perioadă, au fost monitorizate fluxurile de călători, în vederea îmbunătăţirii ritmicităţii pe liniile care asigură transportul public în această parte a oraşului”, transmite STB, care anunță că tramvaiul 21 întoarce la Piața Sfântu Gheorghe.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.