Premierul Ludovic Orban a declarat luni seară, la Digi 24, că majorarea pensiilor va avea loc. El a precizat că procentul de 40% nu este unul realist.
”Pensionarii să aibă încredere că vom majora pensiile. Dar vom vedea după mai multe analize cât putem suporta din Buget… Impactul pe 2021 ar fi de 10 miliarde de euro”, a declarat Orban.
„Obiectivul nostru este să creştem pensiile cu cât putem „
„Obiectivul nostru este să creştem pensiile cu cât putem, în mod real. Lucrul ăsta nu pot să-l spun acum. Cu cât putem în mod real. O să-l constatăm după primele şase luni, în raportul semestrial pe care îl facem privind starea economiei, ţinând cont de prognoze. Şi prognozele nu numai din România. Pentru că trebuie să ţinem cont şi de prognozele de evoluţie economică în Europa. Dar şi de prognozele de evoluţie ale tuturor partenerilor. Pentru că degeaba măresc pensiile, dacă după aia nu pot să le plătesc”, a spus Orban.
Președintele Iohannis a declarat săptămâna trecută, răspunzând unei întrebări legate de mărirea pensiilor cu 40% din toamnă, că această chestiune trebuie analizată cu mare atenție de guvernanți.
”Vă spun o chestiune care mă privește pe mine. Mi pare nedrept ca pensionarii să plătească întreaga notă a epidemiei”, a spus Iohannis.
„Pensionarii să aibă încredere că vom majora pensiile, dar vom vedea după mai multe analize cât putem suporta din Buget”, a declarat Orban, potrivit hotnews.
- Impactul pe 2021 ar fi de 10 miliarde de euro.
- 40% este o tinta de neatins, nu se putea nici daca nu eram in criza.
- Putem face şi noi ca PSD. Ne facem că mărim, dăm drumul la inflaţie, care erodează toată puterea de cumpărare în special pentru persoanele cu venituri mici . Apoi raportăm că v-am mărit pe hârtie. Dar, de fapt, când stai şi te uiţi ce poţi să cumperi cu banii respectivi, poţi să cumperi mai puţin decât cumpărai înainte de aşa-zisa creştere a pensiilor.
Cetățeanul TV