Un incendiu violent s-a produs, miercuri seară, la o locuinţă din localitatea Piscu, judeţul Galaţi, proprietarul fiind rănit.
Misiunea pompierilor a fost îngreunată din cauza exploziei unei butelii, potrivit ziare.com.
Incendiul a cuprins o gospodărie din localitatea Piscu, la locul incendiului fiind trimise iniţial două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD, pentru localizarea şi lichidarea incendiului şi pentru prim ajutor medical. Proprietarul casei, un bărbat de aproximativ 70 de ani, a suferit arsuri, primind îngrijiri medicale la faţa locului. Acesta a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean Galaţi, fiind cooperant şi prezentând arsuri pe mâini şi faţă.
Cetățeanul TV